Fotografii de mireasa - bridal portrait - Colleen:
30 May 2013 - LTD
Fiecare țară își are tradițiile sale și America nu face excepții. Nu am prins prea multe de pe-acolo, dar cele prinse vreau să le împărtășim și cu voi…
.
Cu ceva timp înainte de nuntă mireasa face o probă de machiaj, coafură și buchet. Ia fotograful la o plimbare și merg pentru a face fotografiile numite Bridal Portrait. Este o mare plăcere pentru mireasă, dar și pentru fotograf pentru că ai timp să te ocupi o oră întreagă doar de mireasă, fără agitație, zăpăceală și grabă… Iar în ziua nunții mireasa înrămează câteva dintre acele fotografii și le aranjează printre decorațiile sălii de nuntă, la recepție.
.
Este o idee bună din mai multe motive. Unul ar fi că, după ce vede fotografiile, mireasa poate decide dacă acesta este stilul amintirilor de nuntă pe care le dorește. Și nu în ultimul rând, dacă tot atâția bani dai pentru o zi, măcar să nu ai surprize de la tine ca mireasă cum vei arăta în ziua nunții.
.
Ne-am bucurat pentru încrederea pe care Colleen a avut-o pentru a ne încredința amintirile ei și va veni ziua când vom posta și fotografiile de la nuntă.
.
Cu drag
Silvia & Sergio.
.
P.S. Am ajuns și la Pompieri pentru că Phill este pompier… și bineînțeles am testat pantofii perfecți pentru ziua cea mare :D (mulțumim Andreea & Dana)
Sarah & John: Jamaica
29 May 2013 - Nunta
Jamaica? NO PROBLEM :)))
Astea sunt cuvintele întâlnite în zonă. Expresie de care îmi amintesc imediat ce pronunț numele țărișoarei exotice de pe litoralul Caraibelor. Și dacă am ocazia să vorbesc despre o viață lipsită de probleme, hai să fac o retrospectivă a anului trecut pentru că această nuntă a încununat recordul călătoriilor.
.
Nunta de vis cu țărmurile aurii a venit ca o încununare a călătoriilor din sezonul 2012. Se împlineau opt luni de sezon iar noi aveam prezență acasă vreo 90 de zile adunate. Trei plecări în SUA și patru în Europa. Venită de pe drumuri, nunta din New York și înainte de asta una în Irlanda și alta în Italia (plus multe adunate prin toată Țara Românească). Patru zile fără semnal într-o tabără din Deva și de acolo direct la aeroport la o nunta în Spania după care avion spre Londra și peste-o noapte în Jamaica. De fapt am petrecut în drum spre această nuntă de două ori mai mult timp decât nunta :))). Ce să spun, nu prea îți mai rămâne mult timp pentru prelucrarea fotografiilor, sau contabilitate, secretariat, și cel mai important – familie… însă mă bucur de toate călătoriile și asta de dragul experienței nunții. De dragul oamenilor extraordinari pe care îi cunosc peste tot. A atitudinii lor care mă face să îmi doresc încă odată la nuntă, ca invitat, ca prieten! Oameni care ne așteaptă cu drag să ne revadă și ne-am simțit ca niște invitați de onoare la fiecare nuntă. Această nuntă face parte dintr-un lanț de nunți în cercul lor. Este parte dintr-o relație de lungă durată cu niște oameni foarte dragi nouă. Nu am putut posta toate nunțile petrecute cu ei, dar le purtăm aprecierea și dorul mereu…
.
Nu știu cum aș putea (și nu cred că aș putea) să vă explic în litere dragul pe care îl am și cât de mult îmi iubesc meseria, adică iubesc oamenii care decid să facă un pas de credință și încredere că ziua de mâine va aduce și mai multe decât cea de azi pentru că dragostea, angajamentul acesta puternic nu va slăbi în intensitate. Și asta nu pentru cu cei doi sunt un fel de super eroi. Nici pentru că dețin autoritatea supremă asupra sentimentelor, ci pentru că au înțeles că Dumnezeu este Dragoste și actul iubirii și al iertării este unul Divin. Ne apropiem de Dumnezeu cu fiecare angajament de a iubi, în orice circumstanță. Și azi când tatăl pășește încet la braț cu fiica iubită pentru a o încredința alesului inimii ei ce o așteaptă la capătul drumului prea scurt – și mâine când brațele tatălui vor fi doar o amintire, iar brațele mirilor vor ține la rândul lor fii și fiice. Decidem să iubim “Până când moartea nu ne va despărți”. Și azi când soarele dezmiardă fața celui iubit (iubitei) din fața altarului – și mâine când tunetele vor cuprinde palmierii în tremur iar unica lumină va fi a fulgerelor din întuneric. Și azi când oceanul cald ca laptele promite o croazieră dulce – și maine când lacrimile cerului vor agita suprafața apei. Și azi când vocea suavă și sigură spune în briza sărată “DA” (I DO) pentru totdeauna – și maine când frica va șuiera îndoială. Și azi când sărutul pecetluiește promisiunea în fața martorilor văzuți și nevăzuți – și maine când lacrimi vor brăzda buzele tremurânde ascunse de toți. Și azi când în aplauze, semeț, parcurgi drumul de la altar la braț cu cel/cea aleasă – și mâine când amândoi poate sprijiniți de bastoane veți realiza că totul este doar o amintire fabuloasă urmată de partea cea mai frumoasă – viața în doi.
.
Să nu o lungesc prea mult, vă spun doar că am avut parte de o nuntă foarte restrânsă, cu puțin mai mult de 10 invitați cu care am stat seara încălziți de felinare și mai ales de cuvintele emoționante spuse de cei dragi. O nuntă cum nu am mai avut și nu cred că va mai fi. Iar cu acești oameni foarte dragi abia așteptăm să ne revedem. Cu ajutorul lui Dumnezeu credem că ne vom revedea în Bali, și acea călătorie va deveni cea mai îndepărtată nuntă de casă cu oameni foarte apropiați de inima noastră ;).
.
Cu drag și apreciere pentru onoarea de a fi cu voi toți la nuntă (la atâtea nunți ;)))
Silvia & Sergio.
.
P.S. Biletul din cameră de la începutul slide-show-ului a fost scris și aranjat de camerista hotelului … un gest simplu, personal și atât de frumos.
no comments
Oana & Tibi: Sinaia
27 May 2013 - Nunta
Povestea lor a început în urmă cu cinci ani pe când Oana își rătăcea pașii și gândurile în liceu.
”Aveam o viață obișnuită, liniștită, fără prea multa activitate în afară de ceea ce lucram în atelierele liceului de artă din Buzău. Toate acestea până când într-o zi obișnuită mă întâlnesc cu o colegă care îmi spune că un băiat, coleg de-ai noștri mai mare din anul IV, ar avea un interes deosebit pentru mine și că i-ar plăcea să mă cunoască… În ziua respectivă l-am cunoscut în curtea școlii pe Tibi, un băiat energic, sociabil, glumeț, respectuos, de la secția Arhitectură… ceea ce îi oferea o “aură” specială de băiat inteligent :)).
În ciuda tuturor calităților pe care Tibi le avea a trebuit să îi refuz invitația de a merge la o plimbare cu el deoarece eu aveam geografie, care era foarte importantă pentru mine (urma să dau examenul de capacitate). Probabil că de atunci urăște geografia! :D De fapt chiar râdem împreună când ne aducem aminte de acele momente. Oricum, în ciuda preocupării mele pentru geografie, Tibi nu a renunțat până când nu m-a întrebat dacă doresc sa fiu prietena lui. Și într-un final a primit un răspuns afirmativ.
Așa a început o frumoasă poveste caracterizată de fluturi în stomac și priviri jucăușe pe holurile liceului. Mereu am fost de părere ca Tibi mi-a schimbat modul simplist de a fi și mi-a “tulburat”, într-un sens bun, rutina care mă cuprinsese așa.”
Tibi: ”Eu consider că Oana este Darul lui Dumnezeu pentru mine.” Au trecut cinci ani cu peripeții, urcușuri și coborâșuri care i-au ajutat să formeze ceea ce sunt astăzi – un cuplu binecuvântat de Dumnezeu.
Oana: ”Am reușit să ne completăm frumos unul pe celălalt. Eu învățându-l să fie mai calm, iubitor și el învățându-mă să fiu puternică și să mă încred în Dumnezeu, pentru că datorită lui Tibi am cunoscut pe Dumnezeu și adevăratul plan pe care El îl avea cu mine.”
Au trecut zilele, lunile, anii… Tibi deja era în București iar Oana abia aștepta să înceapă anii studenției, sau mai bine zis abia aștepta să se mute în orașul unde Tibi era student :D. În primul an de facultate, după ce relația lor a avut de crescut în acest timp, chiar dacă distanța nu era în avantajul lor, Tibi a invitat-o pe Oana la o plimbare pe care de data aceasta nu a refuzat-o…
Oana: ”Era o seară frumoasă și liniștită de octombrie, ne-am plimbat în parc, ne-am simțit bine și liniștiți. În sfârșit venisem și eu în București la facultate. Ne-am așezat pe o bancă și am stat să mai povestim. Tibi mi-a spus că are ceva foarte important să îmi spună … și atunci m-a întrebat dacă doresc să fiu alături de el toată viața lui în calitate de soția lui. BINEÎNȚELES că răspunsul a fost unul pozitiv și surpinzător de rapid.”
.
Pentru nuntă, au decis sa migreze cu toți invitații pentru un week-end la Sinaia, într-un decor de basm învăluit de eleganță. Am putut urmări frumuseșea fină o Oanei, bucuria ei sinceră din ziua nunții, ziua în care Tibi nu mai este prietenul, sau logodnicul ei, ci soțul. Iar Tibi, elegant și reținut vibra de intensitatea trăirilor sale. Totul gravita în jurul Oanei, prezența ei avea un efect ademenitor pentru Tibi și eu nu am putut decât să admir prin obiective frumusețea relației lor binecuvântate de părinți. Mi-a plăcut respectul profund pe care l-am văzut că îl poartă Oana și Tibi pentru părinții lor. Cei care le-au vegheat primii pași și deciziile vieții păreau mai mult a frați și surori mai mari decât părinți, atât de frumoase sunt mamele lor ;)). La sesiunea foto am profitat de Castelul Peleș din zonă, după care am fugit pentru Cununia religioasă, acompaniată de un grup de coarde elegant, potrivit pentru stilul Oanei cu Tibi. Și bineînțeles că nici o încăpere nu ar fi putut reprezenta stilul distins al nunții decât Cazinoul din Sinaia. În acordurile grupului de coarde și îmbrățișări ale invitaților, s-a desfășurat nunta frumoasă curgând spre punctual culminant al evenimentului – focurile de artificii urmărite cu încântare de toți invitații.
.
Mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții lor și lui David pentru asistență.
.
Cu drag,
Sergio.
no comments
Alina & Robert: Zaragoza, Spania.
11 May 2013 - Nunta
Se spune că pe vremuri Zaragoza era păzită de 7 porți bine încuiate pentru a păzi cetatea. Nu era ușor de cucerit orașul. Se pare că și lui Robert i-au trebuit 7 ani pentru ca Alina să îi aparțină în întregime, irevocabil, pentru toată viață a lui. Totul a început în România, în 2005 când Alina și Robert (fiecare cu familia lui) au decis să revadă plaiurile natale în vacanță. Ambii născuți în România, dar familia lui Robert s-a mutat în Canada când el avea 4 ani, iar familia Alinei s-a mutat în Spania în anul 2001. Alina, lenevind în haine de casă, încă analiza cum are să fie acea zi fără a presimți că acea vară îi va schimba viitorul…
“Îmi amintesc cum înainte să ne cunoaștem, la cei 17 ani pe care-i aveam atunci, m-am rugat pentru prima dată serios și sincer pentru ca Dumnezeu să fie cel care să scrie o poveste de dragoste pentru mine, o poveste care să fie exact așa cum dorește El. Și acum privind în urmă îmi dau seama ca răspunsul a venit imediat.”
Tatăl lui Robert și tatăl Alinei au copilărit împreună, așa că s-au bucurat foarte mult când s-au reîntâlnit în acea dimineață de august. Atunci, când tatăl Alinei a strigat-o să iasă afară pentru a cunoaște pe cineva, s-au văzut și Alina cu Robert pentru prima dată, iar Alina povestește roșind că s-a făcut mică de tot când privirile ei le-au întâlnit pe ale lui Robert.
Alina: “Nu eram nicicum îmbrăcată pentru a primi musafiri, mai ales pe un așa băiat chipeș cu zâmbet atrăgător… voiam să fug în casă să mă ascund :))”
Robert: “Nici să mă bați nu îmi amintesc ce purta Alina în acea zi. Nu am putut să văd nimic decât chipul ei senin, o privire amețitoare și un zâmbet modest care m-a cucerit…”
Memorabile în acea întâlnire au fost cuvintele tatălui Alinei care glumeț de felul lui a spus: „Gelu, văd ca tu ai un băiat frumos, eu am o fată… Cine știe, poate ne facem cuscri într-o zi!” Dacă ar fi știut el ce avea să urmeze… ;)).
O săptămână mai târziu când Robert a plecat înapoi în Canada au știut amândoi că ceva special avusese loc în inimile lor. Alina-Robert: “Timpul a trecut și ne-am mai întâlnit abia în 2009 când el a venit în Spania pentru un an, și de atunci pana în prezent am văzut cum Dumnezeu a lucrat cu putere pentru noi, vorbindu-ne în felurite moduri, „despărțind mările” pentru noi, răspunzându-ne la întrebări. Unul dintre multele indicii deosebite pentru noi a fost în martie 2011 când a venit din nou în Spania special pentru a înțelege dacă trebuie sa continuăm cu relația într-o direcție cu perspective spre viitor. Amândoi ne-am rugat mult și am postit după care Robert mi-a spus: „Știi, am pus un semn, ca să știm ce trebuie să facem, dar deocamdată nu o să-ți spun care este.” Am acceptat și am așteptat cu nerăbdare, poate, poate o sa aflu și eu despre ce era vorba. Nu am aflat nimic nici a doua zi, nici celelalte zile…, totuși nu înțelegeam deloc de ce în fiecare zi Robert mă întreba: „Crezi că azi o să plouă?” Iar eu nefericită spuneam: „Se poate, dar dacă e asa nu putem să vizităm nici azi ceea ce ne-am propus.” Asta s-a întâmplat aproape în fiecare zi. Și a plouat aproape în fiecare zi! Pentru ultima zi pe care am petrecu-o amândoi înainte ca el sa se întoarcă în Canada, prognoza era bună! În sfârșit vreme frumoasă ! mi-am spus… și totuși… a început din nou să plouă. După amiază am ieșit în oraș să facem cumpărături dar Robert se uita mereu la cer și întreba „Tu vezi vre-un curcubeu?” La care eu spuneam :” Nu, hai să intrăm și în magazinul ăsta”. Ei bine spre sfârșitul zilei, când mai era doar foarte puțin până la apusul soarelui, am văzut cum băiatul meu s-a oprit în mijlocul străzii uitându-se spre cer. Chiar a început să facă și poze. M-am uitat și eu și am văzut un frumos curcubeu. M-am uitat și la el și am văzut că zâmbea plin de uimire. Dar n-am înțeles…n-am înțeles decât atunci când 20 de minute mai târziu, în autobuz, Robert mi-a spus: „ Știi, am primit semnul…!” E minunat felul în care Dumnezeu a lucrat și lucrează pentru relația noastră.
În anul nunții, 2012, s-au împlinit 7 ani de când ne-am cunoscut. Nu suntem superstițioși și nu credem nici în noroc, nici în ghinion, dar ne place șaptele pentru că o maaare parte din povestea noastră are ceva de-a face cu aceasta cifră. Când ne-am reîntâlnit după 5 ani, am cumpărat pentru Robert un mic breloc care avea 7 cheițe de tip vechi, reprezentând cheile de la porțile orașului Zaragoza. Am vrut să aibă o mică amintire din acest loc. El a păstrat cu mult drag cadoașul, și pe măsură ce legătură dintre noi s-a făcut mai puternică am atribuit fiecărei cheițe o etapă din relația noastră. Am început de la ziua în care ne-am cunoscut și am continuat cu fiecare “eveniment cheie” până la ziua nunții. La rândul meu am primit și eu o cheiță mică și drăguță pe un 7 iulie, la 7 seara când Robert m-a întrebat dacă vreau să fiu prietena lui pentru ca într-o zi să fiu soția lui. Din cauza aceasta și cheile și cifra șapte sunt speciale pentru noi.”
Acestea sunt doar câteva detalii dintr-o poveste luuungă și frumoasă. Și pentru că textul este luuung nu cred că mai aveți timp sau chef să citiți despre cum am petrecut peste 12 ore pe ulițile caniculare ale orașului… Cum tatăl lui Robert, cumva din greșeală s-a pierdut de grupul care trebuia să ajungă la locația cununiei (vreo 60 km de oraș). Rapid, am decis că tatăl poate să ia locul meu în mașină. Și pentru că Alina cu Robert aveau nevoie și de tata și de fotograf la cununie, eu mi-am făcut loc sub rochia miresei (care stătea pe scaunul din față) și așa acoperită de dantelă și râsete am ajuns la locația superbă râzând și imaginându-ne replici în caz că ne oprea poliția :)).
În bătaia ventilatoarelor și a melodiilor de nuntă, Alina și Robert și-au spus jurămintele însoțite de lacrimi și hohote de râs – la una din replicile lui Robert, care trebuia să sune ceva de genul “… promit să rămân alături…” Robert (a cărui Română este mai mult din amintiri decât practicată) a spus emoționat cu uimire în voce și o urmă de întrebare “… promit să fiu Român alături ? …” În acele momente mi-a trebuit concentrare maximă pentru că îmi tremura mâinile de râs =)) A fost nemaipomenit și atmosfera în râsete și voie bună a continuat și la restaurant, ca să nu mai povestesc despre cei mai veseli cavaleri de onoare !!!
Le mulțumesc pentru onoarea de a le fi fotograful nunții (și pentru încrederea lui Robert să mă lase sub rochia Alinei :))) și Florei pentru asistență.
Cu drag,
Silvia.
no comments
Roxy & Flaviu: Oradea
8 May 2013 - Nunta
Începutul lor își întinde rădăcinile de vreo 8 ani când s-au cunoscut prima oară. Flaviu, un cavaler elegant ca din cărțile cavalerești de odinioară. Foarte timid și introvertit. Socializarea lui se limitează la o privire caldă și… și… și-atât. Mai pe scurt vorbind, Flaviu este exact opusul Roxanei, deschisă, zâmbareață, extravertită.
Flaviu “Am început să vorbim una, alta, deși eu nu prea multe, mă simțeam comod în singurătatea și tăcerea mea. M-a impresionat de la început pasiunea ei pentru orice îi plăcea, devotamentul și sinceritatea. Astfel că în timp, eu m-am mai deschis și am devenit prieteni foarte buni. Odată cu trecerea timpului am observat tot mai mult caracterul frumos ce se dezvoltă în ea, iubirea ei de prieten devotat și mereu alături și ne-am apropiat tot mai mult, atmosfera pe care o cream când eram împreună era perfectă și mă simțeam mult mai bine decăt în singurătatea mea.”
Roxy: “Flaviu m-a atras cu maturitatea lui, profunzimea lui, pacea și liniștea date de prezența lui. Capacitatea lui de a vedea lucrurile clar, simțul umorului. M-a ajutat mereu să găsesc echilibru, să schimb lucrurile greșite din viața mea fără regret și într-un mod plin de iubire. A fost de la bun început cea mai mare binecuvântare primită. Minunea mea. Până la urmă ne-am dat seama ca nu era vorba doar de o simplă prietenie, ne îndragostisem unul de altul. Petrecând timp împreună am început să ne modelăm unul după altul, am învățat să lăsăm fiecare din încăpățânările noastre fără rost și încet am ajuns la un echilibru (la care încă lucrăm). Au fost ani frumoși, care ne-au ajutat pe amandoi să creștem, să ne maturizăm, am avut ocazia să călătorim împreună în diferite locuri, am avut momente de vis, am avut momente de suferință, am avut de toate și suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru toate, la pachet.”
Flaviu: “În urmă cu un an, într-o seară aproape de apus, undeva pe-un deal la intrare într-o pădure, am îngenuncheat emoționat si i-am pus întrebarea așteptată: „vrei să fii soția mea?” Am primit răspunsul „Da”cu un glas la fel de emoționat. A urmat un an cu multe „puncte în program”. Să terminăm școala amândoi, organizarea nunții cu toate detaliile, așteptări, renunțări, emoții, toate culminând cu nunta! Credem că Dumnezeu a orchestrat toate lucrurile într-un mod minunat și suntem fericiți de tot ce s-a întâmplat, am simțit mâna Lui asupra noastră mereu. E un vis devenit realitate.”
Este cu adevărat greu să găsești cuvintele potrivite când ai de adăugat ceva la descrierea de mai sus a caracterelor lor frumoase. Confirm că personalitățile lor se completează într-un mod minunat și fermecător, scoțând în evidență cu atât mai mult frumusețea unei relații cu Dumnezeu. Finețea Roxanei este completată de frumusețea ei rafinată. Iar gusturile lor m-au copleșit în toate detaliile personalizate și nu îmi imaginez când au mai avut timp de examene sau altele atât timp cât doar ideile toate ar fi trebuit să le ocupe mai mult decât îmi imaginez :))) De la invitațiile de nuntă, toate accesoriile au purtat amprenta lor (și la propriu și la figurat). Unicitate. Artă. Cununia religioasă s-a petrecut sub cupola cerului într-un cadru elegant și emoționant urmată de restaurant unde un pictor a stat să picteze cadrul evenimentului. Și apropo de amprente – la un moment dat li s-au cerut și amprentele invitaților ;)).
Nu am avut o nuntă care să poată spune mai mult ca aceasta despre miri săi. Aș putea să mă pierd în multitudinea detaliilor însă vă voi lăsa să vedeți chiar voi toate despre care am scris. Vă mai spun doar despre intensitatea dragostei ce o poartă in inimi și priviri. Flavius, de fiecare dată când se adâncea în ochii Roxanei, se pierdea într-o stare de emoții combinate ce arătau seriozitatea deciziei sale de a fi alături de Roxy toată viața ca lider al familiei oferind dragoste și protecție. Iar Roxy, o prezență copleșitoare, căreia i se putea citi devotamentul inimii și dedicarea intensă de a-i fi lui Flavius un ajutor potrivit și o parteneră creativă pentru toată viața. Nu poți decât să mulțumești harului de a fi prezent alături de o așa Dragoste dăruită de sus, mai ales să fii acolo ca fotograf pentru a prinde această zi în amintiri pentru miri și pentru generațiile care urmează.
.
Le mulțumesc pentru onoarea aceasta și mulțumesc lui Alex pentru asistență.
.
Cu drag,
Sergio.
no comments
Sensul adevarat al Pastelui:
2 May 2013 - Personal
Paștele… Suntem în ajunul celei mai importante sărbători pentru creștinii din lumea întreagă. De ce Paștele? Sărbătoarea Paștelui începe cu reamintirea patimilor și a morții lui Isus Cristos și se încheie cu bucuria învierii Lui. Dar cine este acest Isus ? Cine este El de tot pământul cronometrează anii și secolele de la nașterea Lui? Îmi place așa de mult cu câtă inspirație și precizie Dr. S.M. Lockridge descrie cine este Isus și ne arată că El este centrul și sensul Paștelui. În cultura mercantilă în care trăim, este ușor să se piardă adevărata semnificație a sărbătorii Pascale de care ne apropiem. Mai ales pentru copiii mici, Paștele înseamnă venirea iepurașului care le aduce dulciuri, cadouri și jucării. Între atâtea mesaje comerciale care încearcă să confiște semnificația adevărată a Sfintelor Sărbători de Paști este ușor să îl pierdem pe Isus Hristos și ce înseamnă El pentru noi. De aceea astăzi dimineață când l-am trezit pe David (pruncul meu de aproape 8 ani) i-am povestit despre ce s-a întâmplat cu Isus în ajunul Paștelui și că Isus este darul cel mai minunat pe care Tatăl nostru din Ceruri ne-a putut oferi. În loc să îi povestesc despre iepurașul blănos și urecheat, ce împarte ouă colorate și cadouri în preajma Paștelui. Un personaj frumos de altfel, dar care nu are nici o legătură cu Paștele. De fapt cercetătorii spun că tradiția iepurașului provine din germania pre-creștină, a cărei populație venera pe atunci diferiți zei și zeițe. Una din care era Eostera, zeița fertilității, iar simbolul Eostrei era nimeni altul decât… iepurele – animal cu rată maximă de reproducere. Ouăle au fost și ele mereu privite ca un simbol al fertilității. Pe când Paștele adevărat nu transmite un sens al reproducerii pe pământ ci ne îndreaptă ochii spre Isus prin jertfa căruia orice om poate primi în dar iertarea și viața veșnică…
.
De aceea declar și eu: That’s my King !
.
.
Pentru mine Cristos a înviat! Cu adevărat a înviat și pentru tine?
no comments
Workshop: Bucuresti 12 si 13 mai.
10 April 2013 - Workshop
Știți probabil din povestea workshop-ului de anul trecut cum am început și promisiunea pe care am făcut-o la acel început de drum. În urmă cu mai bine de …140 de nunți-bySergio am pus mâna pentru prima oară pe un DSLR. Înaripat de vise și mânat de pasiune am început calea fotografiei de nuntă. Mi-ar trebui 3 zile și 3 nopți să vă povestesc cum am învățat din greșeli, cum am crescut în experiență, cum am aplicat strategii și viziuni pentru a fi mai buni cu fiecare nuntă și am avut surpriza copleșitoare să rămânem cu sute de prieteni în urmă!
Timpul este scump și fuge repede. Ceea ce am reușit să învățăm în cei 7 ani de fotografie de nuntă este la fel de scump. Partea cea mai frumoasă este însă dorința noastră de a împărtăși (“șerui”) anual și altora ceea ce am învățat în timp, așa că iată-ne la al 4-lea an de workshop și mi se pare extraordinar ceea ce am reușit să experimentăm cu cei peste 40 de fotografi pasionați cu care am petrecut pe la workshop-urile trecute. Mărturisesc că la început am crezut că vom face un singur workshop, și, eventual, dacă mai vrea cineva, la anul să repetăm ce am mai spus şi mai facem unul. Surpriza a venit odată cu realizarea că în fiecare an întâlnirile au fost diferite nu ca şi structură, ci ca şi esență. Prin urmare, cu fiecare an am reușit să transmitem mai intens ceea ce am învățat, adăugând experiența anului care a trecut. Credeţi-ne, vă rog, că nu avem pretenţia că suntem noi cei mai grozavi, cei mai talentați şi nici cei mai buni fotografi. Însă suntem dispuși să spunem fără a ascunde ceva tot ce facem la bySergio și cum funcționează lucrurile la noi. Credem că tot ce avem ne-a fost dăruit de sus, inclusiv talentul și succesul, dar mai credem şi că orice talent trebuie cultivat. Când vine vorba despre fotografie, „meseria nu trebuie furată” ci dăruită, şi noi vrem să v-o dărium şi vouă din toată inima şi cu mare drag. Acesta este unul dintre secretele noastre la bySergio.
Mi-ar plăcea să vă pot transmite ca să simțiți și voi înariparea de după fiecare workshop și satisfacția pe care o simţim noi pentru că am reușit să încurajăm pe alții și să povestim despre ceea ce ne unește: pasiunea pentru fotografie. Aici însă mă voi rezuma doar să vă spun aproximativ programul zilei de workshop:
09:00 – Întâlnirea participanților, facem cunoștință…
- Partea teoretică: Răspunsuri la întrebările pe care din timp vă rugăm să ni le scrieți, odată cu confirmarea de participare la workshop. Apoi povestea noastră, cum și ce facem și de ce facem ceea ce facem. Detalii veți găsi la organizatori :)
- Marketing (poate sună rece acest cuvânt dar nu este ceea ce credeţi cel puțin unii dintre voi).
- Masa (probabil mergem pe sistemul Pizza, sau fiecare este liber să aleagă ce vrea să mănânce).
- Aplicația practică a secretelor aflate la partea teoretică. Ședință foto interior și exterior așa cum facem noi de obicei, doar de data aceasta alături de voi. Trebuie să amintim aici că vom avea o mireasă adevărată… Miri adevărați, nu fotomodele care știu cum să stea zâmbind și în somn :D
- Critica constructivă și editarea fotografiilor realizate mai devreme. Workflow-ul în stil bySergio (LR + PS …)
- Numirea celui mai bun “workshopist” :)) PREMIUL = participarea ca asistent la o nuntă cu bySergio :D
Timp de încheiere oficială a workshopului este aproximativ ora 21:00 DAR – Workshopul nu se termină până când absolut toți participanții vor afla tot ce îi interesează din tot ce știm – legat de fotografie desigur.
- Ba mai mult, vom povesti și despre lucruri pe care nu le găsim de obicei printre întrebările participanților dar care sunt vitale pentru a construi un brand. Altfel spus, cum realizezi conecția emoțională pe care o fac oamenii cu tine ca fotograf. Este vorba despre multe aspecte tangibile, dar și despre altele intangibile. Are de-a face cu tot ce tu faci si spui, cu valorile și covingerile tale, experiența pe care o oferi și mesajul pe care îl comunici. Un brand puternic inspiră încredere, loialitate și un sentiment de excelență. Fără acestea o afacere nu are cum să iasă în evidență din mulțimea de oferte de pe piaţă :)
.
De adus: ( * Obligatoriu)
* THE BEST OF YOU – atitudinea corespunzătoare (din punctul vostru de vedere) cu care mergeți la o nuntă și ținuta potrivită unui asemenea eveniment! :D
- Aparate foto, lentilele, echipamentul foto cu care să lucrați și despre care vreți să aflați mai multe, Laptop.
Pentru cine vrea să vină la workshop, pentru întrebări și programări vă redirecționăm cu drag la http://www.weddingstaff.ro/ echipă ce merită aprecierea pentru ceea ce și-au propus și ce au realizat în domeniul fotografiei de nuntă. Anul acesta WS se va ocupa de organizare. Ca de fiecare dată, banii sunt donați către o organizație non-profit. Al doilea participant (din familie, din firmă) are 50% reducere din prețul workshop-ului care este 300 euro.
.
Cu drag,
Sergio & Silvia
P.S. Mulțumim Narcis Tarcea pentru fotografia plină de magie de la cover :D
.
Mulțumim lui Cristi Iaco pentru asistența lui de-a lungul anilor și pentru acest video de la workshopul de anul trecut :)
.
Workshop bySergio from fineMotion on Vimeo.
no comments
Daniela & Stelian: Bucuresti
3 April 2013 - Nunta
E lung pământul, ba e lat, dar ca românul de bogat în tradiții de nuntă, am crezut că nimeni nu-i! Totuși machedonii şi neamul lor le întrec pe toate (cele știute de mine). Şi acum am să mă așez pe-o canapea şi am să vă spun povestea mea aşa … :)))
Am cunoscut-o pe Daniela (virtual) în urmă cu ceva vreme iar când am aflat că urma să o fotografiez ca mireasă la o nuntă de machedoni, am știut că va fi inedit şi vesel !!! Dimineața am intrat într-o casă cu 3 fete ca-n povești. Una mai frumoasă ca cealaltă iar cea mijlocie le întrecea pe toate: mireasa. Și de aici timpul a început să curgă alaiul neoprit presărat cu rude, tradiții, veselie și hore la fiecare punct strategic. Le luăm pe rînd:
După 3 zile și 3 nopți de nesomn de grija și organizarea nunții, a sosit mult așteptata dimineață când totul se învârtea în jurul miresei, iar la casa lui Stelian, bineînțeles totul în jurul mirelui. S-au respectat multe obiceiuri știute deja de mine de pe la alte nunți, dar am descoperit altele noi cum ar fi cântăritul hainelor mirelui și pusul, în loc de/pe lângă cocarda mirelui, o lingură strălucitoare și 100euro. Dansul găinii, cozonacul, pilaful și bradul cu mărul în vârf sunt de la sine înțelese și horaaaaaaaa din fața casei. Hora în fața casei mirelui, și una în fața casei miresei. A urmat sesiunea foto unde am avut plăcerea să urmăresc multe domnițe care mai de care mai cochete și mai elegante pe tocuri imposibile și în rochii diafane :)) alături de niște cavaleri haioși, plini de energie și galanți. Nu am reușit să înțeleg prea bine cuplurile de cavaleri cu domnișoare, pentru că toți erau prieteni și se tot amestecau, dar m-am bucurat de armonia și dragostea care se putea urmări printre ei. Ca să nu mai spun că și nașii s-au pierdut printre domnișoare și cavaleri de onoare, așa de bine s-a armonizat totul. Mi-aș fi dorit să fi avut mai mult decât 20 minute la sesiunea foto, dar e bine că am avut măcar ceva timp și apoi… fuga la biserică. Cununia frumoasă s-a încheiat bineînțeles cu o horă; nimeni nu s-a speriat că se anunța vreme de ploaie, toți jucau hora cu steagul în fruntea lor! Am fugit pe la casa lui Stelian pentru ca să rupă lână din capul unui tinerel, să viziteze mielul pentru a se asigura că este bine și pentru a fi trecuți pragul casei cu piciorul drept, amândoi odată, trași peste pragul casei de șalul soacrei mari. Am ajuns într-un final la restaurant și mi-am dat seama că horele urmărite de mine au fost nimica în comparație cu ce urma aici. Sala elegantă de la Aristocrat Events Hall s-a umplut de invitați veseli gata să petreacă iar steagul a defilat în fruntea unei hore fără capăt, transmis de la unul la altul, şi cel ce conducea hora nu s-a oprit până dimineață decât pentru câteva momente cum ar fi dansul mirilor, urmat de prezenatrea pe video a frumoasei poveşti de dragoste a lui Stelian și Daniela (o producție extarodinară Zenus Film; cu ei am avut onoarea și bucuria să lucrăm din nou și la această nuntă) și aici vreau să vă spun că nu am mai văzut atâtea emoții la o nuntă, mai ales la cavalerii de onoare. Plânsete, strâns în brațe și vibrări de voci care m-au emoționat și pe mine. Chiar mă gândeam la proverbul acela care spune că vei găsi mulți care să plângă de durere alături de tine, dar numai un prieten adevărat se va bucura de bucuria sau succesul tău. Așa i-am simțit pe toți, că se bucură pentru Daniela și Stelian. Bucurie nestânjenită și sinceră …
.
Bineînțeles tot într-o horă am ținut-o până la următorul tur de tradiții. Furatul Danielei, negociat elegant de Stelian și naș, urmat de țiganii gălăgioși veniți în cârcă cu un miel dansând spre veselia invitaților și stupoarea mielului adormit și zăpăcit de ritmul gălăgios al nunții :))) și încă o tradiție (pe care nu am înțeleas-o) ruperea steagului de fundul miresei =))) adică mirele îi spune cu alte cuvinte că de azi înainte trebuie să asculte de bărbatul ei. :)
Se potrivesc perfect unul cu celălalt, și chiar dacă Daniela nu este de neam machedonean nu cred că există cineva mai potrivit pentru Stelian, un fotomodel galant. Am descoperit la amândoi un stil și o frumusețe delicată, stilată, și le doresc să păstreze înțelegerea și armonia între ei necontenit, așa cum au curs horele fără sfârșit la nunta lor.
S-a petrecut ca în nunțile de povești, până dimineața, și le mulțumesc pentru onoarea de a fi fost fotograful nunții lor.
.
Mulţumesc şi lui Alex pentru asistență.
.
Și pentru că nu am cum să transpun mai bine decât a prins în clipuleț Florian Mirea de la ZenusFilm
povestea lor de dragoste, prefer să vedeți cum au ajuns împreună ;)
.
Și bineînțeles filmulețul nunții !!! Realizat de Florian !
no comments
Amy & Alex: Dragoslave
14 February 2013 - Nunta
Aerul tare de munte inundă plămânii încărcându-ți ființa cu energie. Brazii falnici sparg norii leneși iar Dâmbovița dezmiardă pietrele albiei cu șoapte reci. Alex, un flăcău pornit în lumea mare a ajuns tocmai în Anglia pentru că doar acolo se afla aleasa inimii sale, Amy. O ființă gingașă, delicată și modestă ce a lăsat toată Marea Britanie și a venit în micul Dragoslave pentru a-și uni inima cu Alex ca la carte, ca în cărțile Românești cu cal, căruță și tradiționalul noroi de țară :))) Da! A plouat ca în vremurile bune. Picăturile cădeau grăbindu-se să binecuvânteze pământul, și pe oricine fără umbrelă ;))
.
Într-o atmosferă de familie, intimă și super apropiată, dimineața a început cu micul dejun comun, cu toți invitații (vreo 40 la număr) și a urmat cununia civilă la primărie. Amy & Alex au semnat, iar un traducător oficial a fost prezent pentru a se asigura că Amy înțelege și vrea “să se bage” :)) A urmat biserica și cununia religioasă a mirilor. Traducerea a fost (neoficial) făcută de nașa care încerca să țină pasul cu liturghia oficiată. Iar un lucru pe care l-am iubit din prima a fost: Amy, emoționată de ce se întâmplă, ori de câte ori se întâmpla ceva de nepriceput pentru ea, zâmbea. Iar când lucrurile chiar deveneau și mai încurcate – râdea, spre amuzamentul lui Alex. Și uite-așa cu râsete și voie bună, am ieșit din biserică și spre bucuria tuturor ploaia se mai domolise. Așa că o căruță ca-n povești i-a așteptat la poartă pentru a-i plimba până la pensiunea superbă unde ne-aștepta petrecerea deosebită, gândită până la cele mai mici detalii. Am apreciat stilul original de transportare și am mulțumit lui Dumnezeu ca avem mașini cu amortizoare pentru drumurile României =))
.
Revenind la pensiune, nu vă pot transmite cât de mult m-a copleșit decorul, atmosfera, detaliile…. Totul a fost cărat în bagaje tocmai din Anglia iar altele au fost căutate pe la târguri de vechituri. Fiecare detaliu a fost superb, toate combinațiile și asortarea cu locul. Am apreciat TOT. De la frumusețea locului, carul cu cai, până la toate cele aduse din Anglia pentru nuntă. Broderii, sticluțe colorate, ochelari de soare și pistoale de apă pentru toți invitații. Pompoane și alte minuni. De toate ce au făcut nunta lor neobișnuit de frumoasă și unică, extraordinară!!! Apropo, toate fotografiile sunt făcute pe teritoriul pensiunii. Extraordinar și felicitări proprietarilor pentru tot ce au realizat dar și pentru atitudinea lor. A fost închiriată toată pensiunea și Radu (proprietarul) era prezent pentru toți. Și la sesiunea foto ne-a însoțit pentru a ne arăta locația. Invitații au fost incurajați să treacă la stilul sport pentru grătarul de seară și așa s-a petrecut ca în familie iar muzica de nota 100 a fost practic un play-list în care fiecare invitat și-a înscris câte 2-3 piese preferate. Așa Englezii au încercat pas de horă Românească și alte specialități de-ale locului. Excepțional totul și nu vă pot transmite atmosfera și mai ales prietenia, relația Amey cu Alex. M-am integrat și simțit de-ai casei imediat ce ne-am văzut de dimineață. Oamenii de gașcă, personalități frumoase și încântătoare. Direcți, sinceri și foarte iubitori.
.
Vă mulțumesc pentru deosebita onoare sa fiu invitata nunții voastre și Harietei pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.
Loredana & George, New York:
28 January 2013 - Nunta
Loredana avea 15 ani când George a parcurs holul luuung al bisericii, iar de atunci au mai trecut aproape 15 ani până visul lui George și al Loredanei s-a împlinit: au parcurs holul lung al bisericii ca soț și soție.
.
Loredana vede și acum acel Sabat din iarna lui 1997. Se mutase cu familia de la Cluj la New York de doi ani. Aștepta ca o adolescentă cuminte începutul programului de la biserică. Atenția i-a fost atrasă de un băiat chipeș, cu pas și zâmbet larg. Nu a rezistat să nu întrebe o prietenă: ”Cine este acesta?” ”Oh!” a răspuns aceasta: ”El este George. Vine doar în vizită la sfârșit de an din Chișinău, dar nu stă aici”. Loredana s-a posomorât înțelegând cât de departe este Chișinău. (Mă bucur că Raluca a știut unde este Republica Moldova cu orașul meu natal – Capitala :))).) George a locuit în Chișinău șapte ani, ca pastor la o biserică Adventistă. Între timp, inima Loredanei care a tresărit încă din prima clipă, după care a întârziat să mai bată câteva momente, și-a găsit cu greu liniștea fără el.
.
„Am știut de atunci, chiar dacă aveam doar 15 ani, că acesta este băiatul pentru mine.” În acea zi s-au salutat datorită prietenei Loredanei care i-a introdus și din acel moment nu s-a mai putut gândi la alt băiat.
George: „De când am salutat-o, mi-a plăcut foarte mult numele, dar nu am crezut că poate fi ceva. După două săptămâni am plecat din nou în Moldova și dacă nu ar fi fost mama și bunica, care se rugau pentru mine, pentru o fată credincioasă să mă completeze, nu știu dacă ar fi fost ceva.”
A aflat adresa de mail a Loredanei și așa au început corespondența cu fotografii și mesaje lungi, așteptări și mai lungi și vizite prea scurte și prea rare, o dată pe an.
.
George: ”În 2003 am revenit la New York, de data aceasta fără a mai pleca. Am continuat prietenia noastră, ca amici. La scurt timp mamei mele i-au găsit cancer, iar în 2005 a decedat. Am fost foarte deznădăjduit. Apoi a murit și bunica mea în 2008. Ele doua au fost mamele care m-au crescut. Am simțit că parcă viața mea se termină. Nu am putut găsi nimic fericit în viața mea. Loredana a fost singura care a stat lângă mine și m-a ajutat să trec prin toate. Pot spune că ea este prietena mea cea mai bună.”
.
Loredana: „De când m-am botezat în biserica Adventistă, m-am rugat pentru un semn de la Dumnezeu. Băiatul care este pentru mine îmi va recita versetele din 2 Timotei 4:5-8. Aceasta a fost înainte să îl fi întâlnit pe George și nu am spus nimănui, am păstrat doar pentru mine această rugăciune. Într-o zi a anului 2010, spre surprinderea mea, George mi-a scris în e-mail un verset. Era chiar 2 Timotei 4: 5-8. Eu aproape că uitasem de versetul cerut cu atâția ani în urmă. Dar mi-am amintit în acel moment și mi-a fost și mai clar că George este pentru mine.”
.
George: ”Eu mă rugasem de mult timp ca Domnul să îmi arate dacă Loredana este pentru mine. Cu siguranță că ea este. Nu mă îndoiesc acum cu nimic. Dar, trebuia sa o cer acum oficial sa fim “prieteni”. Așa că, pe 15 Octombrie, 2010, am venit la școala unde Loredana este învățătoare în Long Island, New York. I-am adus un buchet de flori, și am cerut-o oficial sa fim într-o relație de prietenie apropiată. O elevă a și spus tare: “În sfârșit Mrs. Kovacs are un prieten!!!” Apoi, pe 26 Februarie 2012, am dus-o pe Loredana în Corrona Park în Queens unde am îngenunchiat în fața globului, mai bine zis în fața Loredanei, ca să îi cer mâna. I-am oferit un ceas (în loc de inel de logodnă). Îmi doream ca de fiecare dată când vede ceasul să se gândească cât de scump este timpul pe care îl petrecem împreună și totodată timpul în care ne aflăm și să ne motiveze să ne pregătim și să fim gata în fiecare zi pentru revenirea lui Isus Cristos, mântuitorul nostru.”
.
În același an, pe 1 Iulie 2012, George și Loredana au devenit soț și soție. Au avut multe experiențe cu Dumnezeu și aceasta i-a apropiat și mai mult și sunt deplin încredințată că sunt creați unul pentru celălalt și Dumnezeu le-a unit viețile.
Loredana: “Eu am știut de la început, de când am avut 15 ani, că George va fi soțul meu și pot afirma că fiecare lucru bun merită să îl aștepți, căci Dumnezeu are un plan pentru fiecare”.
Din acest plan extraordinar am ajuns și eu să fac parte prin invitația lor de a le fi alături la nuntă. A început totul printr-un mail frumos, continuat de visul de a vedea New York-ul cu toate locurile văzute în filme și la știri. Avionul se apropia de mușuroiul cel mai populat al SUA iar în urechile mele răsuna Frank Sinatra (New York). Am cutreierat marele oraș cu foștii mei miri (Lisa & Cipi). Sunt MULTE, FOARTE MULTE de spus despre orașul care nu doarme, la propriu, (nu doar vara, ca la Români ci și iarna :)) mai ales în Time Square, unde se circulă ca în metrou la orele de vârf. Manhattan cu toate frumusețile lui, Grand Central Terminal (nu știu de ce, m-a dus cu gândul la Madagascar). Central Park, amețitor de verde și curat, iar vederea de pe Rockfeller Center impresionează în fiecare direcție. Clădirile din jur par cocoțate care mai de care străpungând norii și declarând progresul arhitectural modern ce îl cuprinde pe cel vechi scoțând în evidență valoarea acestuia. Călcând pe acoperișul vestitei clădiri, mi-am amintit de etajul 69 și celebra grindă pe care odinioară prânzeau 11 muncitori fără echipamente de siguranță… Lunch Atop a Skyscraper, c.1932 de Charles C. Ebbets. Nici măcar nu erau părinții mei în planurile bunicilor… unde eram eu în 1932? M-am gândit cum o fi să te știi autorul acelei fotografii celebre? Cum e să faci istoria? Și în acel moment, în timp ce încercam să deslușesc Liberty Island, cu gândul la ideea că nu se mai poate vedea World Trade Center, am realizat zâmbind că noi toți facem istoria. O scriem împreună, literă cu literă. Cuvânt cu cuvânt. Unii reușesc să pună amprenta (bună sau rea) în paragrafe întregi sau monopolizând capitole. Eu fac istoria !!! Eu prind istoria celor în viețile cărora mă implic. Ei fac istoria în viața mea prin invitația la o nuntă. Și cât de multe se pot schimba de la o experiență la alta, acceptând sau nu ceva. Ce plăcut este să privești în spate amintindu-ți de fiecare moment privind în fotografii. Loredana & George s-a apucat să scrie istoria vieții lor împreună și pot să vă spun că la capitolul „Luna de Miere” au dedicat 40 de zile și 40 de nopți prin Key West, Florida, Bahamas și Niagara Falls… Asta da Lună de Miere, nu?
.
Ei dar nunta, nuntă a fost de toată frumusețea! Cu lacrimile celor dragi! Emoțiile Loredanei și ale lui George resimțite în tremur de genunchi :)). Atmosfera a fost animată din plin de elevii de la școală. Biserica elegantă și frumoasă a oficiat în sfârșit înaintea lui Dumnezeu pasul așteptat de atâția ani! Acolo și-au făcut cadou câte un ceas, un simbol în căsnicie care mereu le va aminti de legământul lor. Am mers după aceasta spre școală, unde Loredana și-a dorit neapărat fotografii cu elevii chiar în clasa lor. Bineînțeles că de emoții a uitat mireasa de codul de la alarmă așa că am fost imediat felicitați de polițiștii veniți la fața locului pentru a afla cine sparge școala ziua-n amiaza mare :))
Am mers după aceasta la restaurant. Multă muzică, dedicații și jocuri. Un joc mai neobișnuit pentru România: Mirele și mireasa primesc câte o farfurie, și se dă startul la concursul cine adună mai mulți bani în timpul unei melodii vesele. Să mai vă spun ca Loredana a câștigat concursul? Loredana și-a aruncat buchetul iar George a aruncat portmoneul cu mesajul: Banii nu aduc fericirea și inima nu trebuie să îți fie legată de aceștia. „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?” a spus George explicând băieților gata să prindă portmoneul că de fiecare dată când vor privi banii să își amintească de faptul că aceștia nu sunt cei mai importanți în viață. Multe gânduri frumoase, cântări vesele și multă, multă bucurie pentru miri.
.
Mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre și Mihaelei pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.
no comments