Alina & Robert: Zaragoza, Spania.
11 May 2013 - Nunta
Se spune că pe vremuri Zaragoza era păzită de 7 porți bine încuiate pentru a păzi cetatea. Nu era ușor de cucerit orașul. Se pare că și lui Robert i-au trebuit 7 ani pentru ca Alina să îi aparțină în întregime, irevocabil, pentru toată viață a lui. Totul a început în România, în 2005 când Alina și Robert (fiecare cu familia lui) au decis să revadă plaiurile natale în vacanță. Ambii născuți în România, dar familia lui Robert s-a mutat în Canada când el avea 4 ani, iar familia Alinei s-a mutat în Spania în anul 2001. Alina, lenevind în haine de casă, încă analiza cum are să fie acea zi fără a presimți că acea vară îi va schimba viitorul…
“Îmi amintesc cum înainte să ne cunoaștem, la cei 17 ani pe care-i aveam atunci, m-am rugat pentru prima dată serios și sincer pentru ca Dumnezeu să fie cel care să scrie o poveste de dragoste pentru mine, o poveste care să fie exact așa cum dorește El. Și acum privind în urmă îmi dau seama ca răspunsul a venit imediat.”
Tatăl lui Robert și tatăl Alinei au copilărit împreună, așa că s-au bucurat foarte mult când s-au reîntâlnit în acea dimineață de august. Atunci, când tatăl Alinei a strigat-o să iasă afară pentru a cunoaște pe cineva, s-au văzut și Alina cu Robert pentru prima dată, iar Alina povestește roșind că s-a făcut mică de tot când privirile ei le-au întâlnit pe ale lui Robert.
Alina: “Nu eram nicicum îmbrăcată pentru a primi musafiri, mai ales pe un așa băiat chipeș cu zâmbet atrăgător… voiam să fug în casă să mă ascund :))”
Robert: “Nici să mă bați nu îmi amintesc ce purta Alina în acea zi. Nu am putut să văd nimic decât chipul ei senin, o privire amețitoare și un zâmbet modest care m-a cucerit…”
Memorabile în acea întâlnire au fost cuvintele tatălui Alinei care glumeț de felul lui a spus: „Gelu, văd ca tu ai un băiat frumos, eu am o fată… Cine știe, poate ne facem cuscri într-o zi!” Dacă ar fi știut el ce avea să urmeze… ;)).
O săptămână mai târziu când Robert a plecat înapoi în Canada au știut amândoi că ceva special avusese loc în inimile lor. Alina-Robert: “Timpul a trecut și ne-am mai întâlnit abia în 2009 când el a venit în Spania pentru un an, și de atunci pana în prezent am văzut cum Dumnezeu a lucrat cu putere pentru noi, vorbindu-ne în felurite moduri, „despărțind mările” pentru noi, răspunzându-ne la întrebări. Unul dintre multele indicii deosebite pentru noi a fost în martie 2011 când a venit din nou în Spania special pentru a înțelege dacă trebuie sa continuăm cu relația într-o direcție cu perspective spre viitor. Amândoi ne-am rugat mult și am postit după care Robert mi-a spus: „Știi, am pus un semn, ca să știm ce trebuie să facem, dar deocamdată nu o să-ți spun care este.” Am acceptat și am așteptat cu nerăbdare, poate, poate o sa aflu și eu despre ce era vorba. Nu am aflat nimic nici a doua zi, nici celelalte zile…, totuși nu înțelegeam deloc de ce în fiecare zi Robert mă întreba: „Crezi că azi o să plouă?” Iar eu nefericită spuneam: „Se poate, dar dacă e asa nu putem să vizităm nici azi ceea ce ne-am propus.” Asta s-a întâmplat aproape în fiecare zi. Și a plouat aproape în fiecare zi! Pentru ultima zi pe care am petrecu-o amândoi înainte ca el sa se întoarcă în Canada, prognoza era bună! În sfârșit vreme frumoasă ! mi-am spus… și totuși… a început din nou să plouă. După amiază am ieșit în oraș să facem cumpărături dar Robert se uita mereu la cer și întreba „Tu vezi vre-un curcubeu?” La care eu spuneam :” Nu, hai să intrăm și în magazinul ăsta”. Ei bine spre sfârșitul zilei, când mai era doar foarte puțin până la apusul soarelui, am văzut cum băiatul meu s-a oprit în mijlocul străzii uitându-se spre cer. Chiar a început să facă și poze. M-am uitat și eu și am văzut un frumos curcubeu. M-am uitat și la el și am văzut că zâmbea plin de uimire. Dar n-am înțeles…n-am înțeles decât atunci când 20 de minute mai târziu, în autobuz, Robert mi-a spus: „ Știi, am primit semnul…!” E minunat felul în care Dumnezeu a lucrat și lucrează pentru relația noastră.
În anul nunții, 2012, s-au împlinit 7 ani de când ne-am cunoscut. Nu suntem superstițioși și nu credem nici în noroc, nici în ghinion, dar ne place șaptele pentru că o maaare parte din povestea noastră are ceva de-a face cu aceasta cifră. Când ne-am reîntâlnit după 5 ani, am cumpărat pentru Robert un mic breloc care avea 7 cheițe de tip vechi, reprezentând cheile de la porțile orașului Zaragoza. Am vrut să aibă o mică amintire din acest loc. El a păstrat cu mult drag cadoașul, și pe măsură ce legătură dintre noi s-a făcut mai puternică am atribuit fiecărei cheițe o etapă din relația noastră. Am început de la ziua în care ne-am cunoscut și am continuat cu fiecare “eveniment cheie” până la ziua nunții. La rândul meu am primit și eu o cheiță mică și drăguță pe un 7 iulie, la 7 seara când Robert m-a întrebat dacă vreau să fiu prietena lui pentru ca într-o zi să fiu soția lui. Din cauza aceasta și cheile și cifra șapte sunt speciale pentru noi.”
Acestea sunt doar câteva detalii dintr-o poveste luuungă și frumoasă. Și pentru că textul este luuung nu cred că mai aveți timp sau chef să citiți despre cum am petrecut peste 12 ore pe ulițile caniculare ale orașului… Cum tatăl lui Robert, cumva din greșeală s-a pierdut de grupul care trebuia să ajungă la locația cununiei (vreo 60 km de oraș). Rapid, am decis că tatăl poate să ia locul meu în mașină. Și pentru că Alina cu Robert aveau nevoie și de tata și de fotograf la cununie, eu mi-am făcut loc sub rochia miresei (care stătea pe scaunul din față) și așa acoperită de dantelă și râsete am ajuns la locația superbă râzând și imaginându-ne replici în caz că ne oprea poliția :)).
În bătaia ventilatoarelor și a melodiilor de nuntă, Alina și Robert și-au spus jurămintele însoțite de lacrimi și hohote de râs – la una din replicile lui Robert, care trebuia să sune ceva de genul “… promit să rămân alături…” Robert (a cărui Română este mai mult din amintiri decât practicată) a spus emoționat cu uimire în voce și o urmă de întrebare “… promit să fiu Român alături ? …” În acele momente mi-a trebuit concentrare maximă pentru că îmi tremura mâinile de râs =)) A fost nemaipomenit și atmosfera în râsete și voie bună a continuat și la restaurant, ca să nu mai povestesc despre cei mai veseli cavaleri de onoare !!!
Le mulțumesc pentru onoarea de a le fi fotograful nunții (și pentru încrederea lui Robert să mă lase sub rochia Alinei :))) și Florei pentru asistență.
Cu drag,
Silvia.
Roxy & Flaviu: Oradea
8 May 2013 - Nunta
Începutul lor își întinde rădăcinile de vreo 8 ani când s-au cunoscut prima oară. Flaviu, un cavaler elegant ca din cărțile cavalerești de odinioară. Foarte timid și introvertit. Socializarea lui se limitează la o privire caldă și… și… și-atât. Mai pe scurt vorbind, Flaviu este exact opusul Roxanei, deschisă, zâmbareață, extravertită.
Flaviu “Am început să vorbim una, alta, deși eu nu prea multe, mă simțeam comod în singurătatea și tăcerea mea. M-a impresionat de la început pasiunea ei pentru orice îi plăcea, devotamentul și sinceritatea. Astfel că în timp, eu m-am mai deschis și am devenit prieteni foarte buni. Odată cu trecerea timpului am observat tot mai mult caracterul frumos ce se dezvoltă în ea, iubirea ei de prieten devotat și mereu alături și ne-am apropiat tot mai mult, atmosfera pe care o cream când eram împreună era perfectă și mă simțeam mult mai bine decăt în singurătatea mea.”
Roxy: “Flaviu m-a atras cu maturitatea lui, profunzimea lui, pacea și liniștea date de prezența lui. Capacitatea lui de a vedea lucrurile clar, simțul umorului. M-a ajutat mereu să găsesc echilibru, să schimb lucrurile greșite din viața mea fără regret și într-un mod plin de iubire. A fost de la bun început cea mai mare binecuvântare primită. Minunea mea. Până la urmă ne-am dat seama ca nu era vorba doar de o simplă prietenie, ne îndragostisem unul de altul. Petrecând timp împreună am început să ne modelăm unul după altul, am învățat să lăsăm fiecare din încăpățânările noastre fără rost și încet am ajuns la un echilibru (la care încă lucrăm). Au fost ani frumoși, care ne-au ajutat pe amandoi să creștem, să ne maturizăm, am avut ocazia să călătorim împreună în diferite locuri, am avut momente de vis, am avut momente de suferință, am avut de toate și suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru toate, la pachet.”
Flaviu: “În urmă cu un an, într-o seară aproape de apus, undeva pe-un deal la intrare într-o pădure, am îngenuncheat emoționat si i-am pus întrebarea așteptată: „vrei să fii soția mea?” Am primit răspunsul „Da”cu un glas la fel de emoționat. A urmat un an cu multe „puncte în program”. Să terminăm școala amândoi, organizarea nunții cu toate detaliile, așteptări, renunțări, emoții, toate culminând cu nunta! Credem că Dumnezeu a orchestrat toate lucrurile într-un mod minunat și suntem fericiți de tot ce s-a întâmplat, am simțit mâna Lui asupra noastră mereu. E un vis devenit realitate.”
Este cu adevărat greu să găsești cuvintele potrivite când ai de adăugat ceva la descrierea de mai sus a caracterelor lor frumoase. Confirm că personalitățile lor se completează într-un mod minunat și fermecător, scoțând în evidență cu atât mai mult frumusețea unei relații cu Dumnezeu. Finețea Roxanei este completată de frumusețea ei rafinată. Iar gusturile lor m-au copleșit în toate detaliile personalizate și nu îmi imaginez când au mai avut timp de examene sau altele atât timp cât doar ideile toate ar fi trebuit să le ocupe mai mult decât îmi imaginez :))) De la invitațiile de nuntă, toate accesoriile au purtat amprenta lor (și la propriu și la figurat). Unicitate. Artă. Cununia religioasă s-a petrecut sub cupola cerului într-un cadru elegant și emoționant urmată de restaurant unde un pictor a stat să picteze cadrul evenimentului. Și apropo de amprente – la un moment dat li s-au cerut și amprentele invitaților ;)).
Nu am avut o nuntă care să poată spune mai mult ca aceasta despre miri săi. Aș putea să mă pierd în multitudinea detaliilor însă vă voi lăsa să vedeți chiar voi toate despre care am scris. Vă mai spun doar despre intensitatea dragostei ce o poartă in inimi și priviri. Flavius, de fiecare dată când se adâncea în ochii Roxanei, se pierdea într-o stare de emoții combinate ce arătau seriozitatea deciziei sale de a fi alături de Roxy toată viața ca lider al familiei oferind dragoste și protecție. Iar Roxy, o prezență copleșitoare, căreia i se putea citi devotamentul inimii și dedicarea intensă de a-i fi lui Flavius un ajutor potrivit și o parteneră creativă pentru toată viața. Nu poți decât să mulțumești harului de a fi prezent alături de o așa Dragoste dăruită de sus, mai ales să fii acolo ca fotograf pentru a prinde această zi în amintiri pentru miri și pentru generațiile care urmează.
.
Le mulțumesc pentru onoarea aceasta și mulțumesc lui Alex pentru asistență.
.
Cu drag,
Sergio.
no comments
Sensul adevarat al Pastelui:
2 May 2013 - Personal
Paștele… Suntem în ajunul celei mai importante sărbători pentru creștinii din lumea întreagă. De ce Paștele? Sărbătoarea Paștelui începe cu reamintirea patimilor și a morții lui Isus Cristos și se încheie cu bucuria învierii Lui. Dar cine este acest Isus ? Cine este El de tot pământul cronometrează anii și secolele de la nașterea Lui? Îmi place așa de mult cu câtă inspirație și precizie Dr. S.M. Lockridge descrie cine este Isus și ne arată că El este centrul și sensul Paștelui. În cultura mercantilă în care trăim, este ușor să se piardă adevărata semnificație a sărbătorii Pascale de care ne apropiem. Mai ales pentru copiii mici, Paștele înseamnă venirea iepurașului care le aduce dulciuri, cadouri și jucării. Între atâtea mesaje comerciale care încearcă să confiște semnificația adevărată a Sfintelor Sărbători de Paști este ușor să îl pierdem pe Isus Hristos și ce înseamnă El pentru noi. De aceea astăzi dimineață când l-am trezit pe David (pruncul meu de aproape 8 ani) i-am povestit despre ce s-a întâmplat cu Isus în ajunul Paștelui și că Isus este darul cel mai minunat pe care Tatăl nostru din Ceruri ne-a putut oferi. În loc să îi povestesc despre iepurașul blănos și urecheat, ce împarte ouă colorate și cadouri în preajma Paștelui. Un personaj frumos de altfel, dar care nu are nici o legătură cu Paștele. De fapt cercetătorii spun că tradiția iepurașului provine din germania pre-creștină, a cărei populație venera pe atunci diferiți zei și zeițe. Una din care era Eostera, zeița fertilității, iar simbolul Eostrei era nimeni altul decât… iepurele – animal cu rată maximă de reproducere. Ouăle au fost și ele mereu privite ca un simbol al fertilității. Pe când Paștele adevărat nu transmite un sens al reproducerii pe pământ ci ne îndreaptă ochii spre Isus prin jertfa căruia orice om poate primi în dar iertarea și viața veșnică…
.
De aceea declar și eu: That’s my King !
.
.
Pentru mine Cristos a înviat! Cu adevărat a înviat și pentru tine?
no comments
Workshop: Bucuresti 12 si 13 mai.
10 April 2013 - Workshop
Știți probabil din povestea workshop-ului de anul trecut cum am început și promisiunea pe care am făcut-o la acel început de drum. În urmă cu mai bine de …140 de nunți-bySergio am pus mâna pentru prima oară pe un DSLR. Înaripat de vise și mânat de pasiune am început calea fotografiei de nuntă. Mi-ar trebui 3 zile și 3 nopți să vă povestesc cum am învățat din greșeli, cum am crescut în experiență, cum am aplicat strategii și viziuni pentru a fi mai buni cu fiecare nuntă și am avut surpriza copleșitoare să rămânem cu sute de prieteni în urmă!
Timpul este scump și fuge repede. Ceea ce am reușit să învățăm în cei 7 ani de fotografie de nuntă este la fel de scump. Partea cea mai frumoasă este însă dorința noastră de a împărtăși (“șerui”) anual și altora ceea ce am învățat în timp, așa că iată-ne la al 4-lea an de workshop și mi se pare extraordinar ceea ce am reușit să experimentăm cu cei peste 40 de fotografi pasionați cu care am petrecut pe la workshop-urile trecute. Mărturisesc că la început am crezut că vom face un singur workshop, și, eventual, dacă mai vrea cineva, la anul să repetăm ce am mai spus şi mai facem unul. Surpriza a venit odată cu realizarea că în fiecare an întâlnirile au fost diferite nu ca şi structură, ci ca şi esență. Prin urmare, cu fiecare an am reușit să transmitem mai intens ceea ce am învățat, adăugând experiența anului care a trecut. Credeţi-ne, vă rog, că nu avem pretenţia că suntem noi cei mai grozavi, cei mai talentați şi nici cei mai buni fotografi. Însă suntem dispuși să spunem fără a ascunde ceva tot ce facem la bySergio și cum funcționează lucrurile la noi. Credem că tot ce avem ne-a fost dăruit de sus, inclusiv talentul și succesul, dar mai credem şi că orice talent trebuie cultivat. Când vine vorba despre fotografie, „meseria nu trebuie furată” ci dăruită, şi noi vrem să v-o dărium şi vouă din toată inima şi cu mare drag. Acesta este unul dintre secretele noastre la bySergio.
Mi-ar plăcea să vă pot transmite ca să simțiți și voi înariparea de după fiecare workshop și satisfacția pe care o simţim noi pentru că am reușit să încurajăm pe alții și să povestim despre ceea ce ne unește: pasiunea pentru fotografie. Aici însă mă voi rezuma doar să vă spun aproximativ programul zilei de workshop:
09:00 – Întâlnirea participanților, facem cunoștință…
- Partea teoretică: Răspunsuri la întrebările pe care din timp vă rugăm să ni le scrieți, odată cu confirmarea de participare la workshop. Apoi povestea noastră, cum și ce facem și de ce facem ceea ce facem. Detalii veți găsi la organizatori :)
- Marketing (poate sună rece acest cuvânt dar nu este ceea ce credeţi cel puțin unii dintre voi).
- Masa (probabil mergem pe sistemul Pizza, sau fiecare este liber să aleagă ce vrea să mănânce).
- Aplicația practică a secretelor aflate la partea teoretică. Ședință foto interior și exterior așa cum facem noi de obicei, doar de data aceasta alături de voi. Trebuie să amintim aici că vom avea o mireasă adevărată… Miri adevărați, nu fotomodele care știu cum să stea zâmbind și în somn :D
- Critica constructivă și editarea fotografiilor realizate mai devreme. Workflow-ul în stil bySergio (LR + PS …)
- Numirea celui mai bun “workshopist” :)) PREMIUL = participarea ca asistent la o nuntă cu bySergio :D
Timp de încheiere oficială a workshopului este aproximativ ora 21:00 DAR – Workshopul nu se termină până când absolut toți participanții vor afla tot ce îi interesează din tot ce știm – legat de fotografie desigur.
- Ba mai mult, vom povesti și despre lucruri pe care nu le găsim de obicei printre întrebările participanților dar care sunt vitale pentru a construi un brand. Altfel spus, cum realizezi conecția emoțională pe care o fac oamenii cu tine ca fotograf. Este vorba despre multe aspecte tangibile, dar și despre altele intangibile. Are de-a face cu tot ce tu faci si spui, cu valorile și covingerile tale, experiența pe care o oferi și mesajul pe care îl comunici. Un brand puternic inspiră încredere, loialitate și un sentiment de excelență. Fără acestea o afacere nu are cum să iasă în evidență din mulțimea de oferte de pe piaţă :)
.
De adus: ( * Obligatoriu)
* THE BEST OF YOU – atitudinea corespunzătoare (din punctul vostru de vedere) cu care mergeți la o nuntă și ținuta potrivită unui asemenea eveniment! :D
- Aparate foto, lentilele, echipamentul foto cu care să lucrați și despre care vreți să aflați mai multe, Laptop.
Pentru cine vrea să vină la workshop, pentru întrebări și programări vă redirecționăm cu drag la http://www.weddingstaff.ro/ echipă ce merită aprecierea pentru ceea ce și-au propus și ce au realizat în domeniul fotografiei de nuntă. Anul acesta WS se va ocupa de organizare. Ca de fiecare dată, banii sunt donați către o organizație non-profit. Al doilea participant (din familie, din firmă) are 50% reducere din prețul workshop-ului care este 300 euro.
.
Cu drag,
Sergio & Silvia
P.S. Mulțumim Narcis Tarcea pentru fotografia plină de magie de la cover :D
.
Mulțumim lui Cristi Iaco pentru asistența lui de-a lungul anilor și pentru acest video de la workshopul de anul trecut :)
.
Workshop bySergio from fineMotion on Vimeo.
no comments
Daniela & Stelian: Bucuresti
3 April 2013 - Nunta
E lung pământul, ba e lat, dar ca românul de bogat în tradiții de nuntă, am crezut că nimeni nu-i! Totuși machedonii şi neamul lor le întrec pe toate (cele știute de mine). Şi acum am să mă așez pe-o canapea şi am să vă spun povestea mea aşa … :)))
Am cunoscut-o pe Daniela (virtual) în urmă cu ceva vreme iar când am aflat că urma să o fotografiez ca mireasă la o nuntă de machedoni, am știut că va fi inedit şi vesel !!! Dimineața am intrat într-o casă cu 3 fete ca-n povești. Una mai frumoasă ca cealaltă iar cea mijlocie le întrecea pe toate: mireasa. Și de aici timpul a început să curgă alaiul neoprit presărat cu rude, tradiții, veselie și hore la fiecare punct strategic. Le luăm pe rînd:
După 3 zile și 3 nopți de nesomn de grija și organizarea nunții, a sosit mult așteptata dimineață când totul se învârtea în jurul miresei, iar la casa lui Stelian, bineînțeles totul în jurul mirelui. S-au respectat multe obiceiuri știute deja de mine de pe la alte nunți, dar am descoperit altele noi cum ar fi cântăritul hainelor mirelui și pusul, în loc de/pe lângă cocarda mirelui, o lingură strălucitoare și 100euro. Dansul găinii, cozonacul, pilaful și bradul cu mărul în vârf sunt de la sine înțelese și horaaaaaaaa din fața casei. Hora în fața casei mirelui, și una în fața casei miresei. A urmat sesiunea foto unde am avut plăcerea să urmăresc multe domnițe care mai de care mai cochete și mai elegante pe tocuri imposibile și în rochii diafane :)) alături de niște cavaleri haioși, plini de energie și galanți. Nu am reușit să înțeleg prea bine cuplurile de cavaleri cu domnișoare, pentru că toți erau prieteni și se tot amestecau, dar m-am bucurat de armonia și dragostea care se putea urmări printre ei. Ca să nu mai spun că și nașii s-au pierdut printre domnișoare și cavaleri de onoare, așa de bine s-a armonizat totul. Mi-aș fi dorit să fi avut mai mult decât 20 minute la sesiunea foto, dar e bine că am avut măcar ceva timp și apoi… fuga la biserică. Cununia frumoasă s-a încheiat bineînțeles cu o horă; nimeni nu s-a speriat că se anunța vreme de ploaie, toți jucau hora cu steagul în fruntea lor! Am fugit pe la casa lui Stelian pentru ca să rupă lână din capul unui tinerel, să viziteze mielul pentru a se asigura că este bine și pentru a fi trecuți pragul casei cu piciorul drept, amândoi odată, trași peste pragul casei de șalul soacrei mari. Am ajuns într-un final la restaurant și mi-am dat seama că horele urmărite de mine au fost nimica în comparație cu ce urma aici. Sala elegantă de la Aristocrat Events Hall s-a umplut de invitați veseli gata să petreacă iar steagul a defilat în fruntea unei hore fără capăt, transmis de la unul la altul, şi cel ce conducea hora nu s-a oprit până dimineață decât pentru câteva momente cum ar fi dansul mirilor, urmat de prezenatrea pe video a frumoasei poveşti de dragoste a lui Stelian și Daniela (o producție extarodinară Zenus Film; cu ei am avut onoarea și bucuria să lucrăm din nou și la această nuntă) și aici vreau să vă spun că nu am mai văzut atâtea emoții la o nuntă, mai ales la cavalerii de onoare. Plânsete, strâns în brațe și vibrări de voci care m-au emoționat și pe mine. Chiar mă gândeam la proverbul acela care spune că vei găsi mulți care să plângă de durere alături de tine, dar numai un prieten adevărat se va bucura de bucuria sau succesul tău. Așa i-am simțit pe toți, că se bucură pentru Daniela și Stelian. Bucurie nestânjenită și sinceră …
.
Bineînțeles tot într-o horă am ținut-o până la următorul tur de tradiții. Furatul Danielei, negociat elegant de Stelian și naș, urmat de țiganii gălăgioși veniți în cârcă cu un miel dansând spre veselia invitaților și stupoarea mielului adormit și zăpăcit de ritmul gălăgios al nunții :))) și încă o tradiție (pe care nu am înțeleas-o) ruperea steagului de fundul miresei =))) adică mirele îi spune cu alte cuvinte că de azi înainte trebuie să asculte de bărbatul ei. :)
Se potrivesc perfect unul cu celălalt, și chiar dacă Daniela nu este de neam machedonean nu cred că există cineva mai potrivit pentru Stelian, un fotomodel galant. Am descoperit la amândoi un stil și o frumusețe delicată, stilată, și le doresc să păstreze înțelegerea și armonia între ei necontenit, așa cum au curs horele fără sfârșit la nunta lor.
S-a petrecut ca în nunțile de povești, până dimineața, și le mulțumesc pentru onoarea de a fi fost fotograful nunții lor.
.
Mulţumesc şi lui Alex pentru asistență.
.
Și pentru că nu am cum să transpun mai bine decât a prins în clipuleț Florian Mirea de la ZenusFilm
povestea lor de dragoste, prefer să vedeți cum au ajuns împreună ;)
.
Și bineînțeles filmulețul nunții !!! Realizat de Florian !
no comments
Amy & Alex: Dragoslave
14 February 2013 - Nunta
Aerul tare de munte inundă plămânii încărcându-ți ființa cu energie. Brazii falnici sparg norii leneși iar Dâmbovița dezmiardă pietrele albiei cu șoapte reci. Alex, un flăcău pornit în lumea mare a ajuns tocmai în Anglia pentru că doar acolo se afla aleasa inimii sale, Amy. O ființă gingașă, delicată și modestă ce a lăsat toată Marea Britanie și a venit în micul Dragoslave pentru a-și uni inima cu Alex ca la carte, ca în cărțile Românești cu cal, căruță și tradiționalul noroi de țară :))) Da! A plouat ca în vremurile bune. Picăturile cădeau grăbindu-se să binecuvânteze pământul, și pe oricine fără umbrelă ;))
.
Într-o atmosferă de familie, intimă și super apropiată, dimineața a început cu micul dejun comun, cu toți invitații (vreo 40 la număr) și a urmat cununia civilă la primărie. Amy & Alex au semnat, iar un traducător oficial a fost prezent pentru a se asigura că Amy înțelege și vrea “să se bage” :)) A urmat biserica și cununia religioasă a mirilor. Traducerea a fost (neoficial) făcută de nașa care încerca să țină pasul cu liturghia oficiată. Iar un lucru pe care l-am iubit din prima a fost: Amy, emoționată de ce se întâmplă, ori de câte ori se întâmpla ceva de nepriceput pentru ea, zâmbea. Iar când lucrurile chiar deveneau și mai încurcate – râdea, spre amuzamentul lui Alex. Și uite-așa cu râsete și voie bună, am ieșit din biserică și spre bucuria tuturor ploaia se mai domolise. Așa că o căruță ca-n povești i-a așteptat la poartă pentru a-i plimba până la pensiunea superbă unde ne-aștepta petrecerea deosebită, gândită până la cele mai mici detalii. Am apreciat stilul original de transportare și am mulțumit lui Dumnezeu ca avem mașini cu amortizoare pentru drumurile României =))
.
Revenind la pensiune, nu vă pot transmite cât de mult m-a copleșit decorul, atmosfera, detaliile…. Totul a fost cărat în bagaje tocmai din Anglia iar altele au fost căutate pe la târguri de vechituri. Fiecare detaliu a fost superb, toate combinațiile și asortarea cu locul. Am apreciat TOT. De la frumusețea locului, carul cu cai, până la toate cele aduse din Anglia pentru nuntă. Broderii, sticluțe colorate, ochelari de soare și pistoale de apă pentru toți invitații. Pompoane și alte minuni. De toate ce au făcut nunta lor neobișnuit de frumoasă și unică, extraordinară!!! Apropo, toate fotografiile sunt făcute pe teritoriul pensiunii. Extraordinar și felicitări proprietarilor pentru tot ce au realizat dar și pentru atitudinea lor. A fost închiriată toată pensiunea și Radu (proprietarul) era prezent pentru toți. Și la sesiunea foto ne-a însoțit pentru a ne arăta locația. Invitații au fost incurajați să treacă la stilul sport pentru grătarul de seară și așa s-a petrecut ca în familie iar muzica de nota 100 a fost practic un play-list în care fiecare invitat și-a înscris câte 2-3 piese preferate. Așa Englezii au încercat pas de horă Românească și alte specialități de-ale locului. Excepțional totul și nu vă pot transmite atmosfera și mai ales prietenia, relația Amey cu Alex. M-am integrat și simțit de-ai casei imediat ce ne-am văzut de dimineață. Oamenii de gașcă, personalități frumoase și încântătoare. Direcți, sinceri și foarte iubitori.
.
Vă mulțumesc pentru deosebita onoare sa fiu invitata nunții voastre și Harietei pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.
Loredana & George, New York:
28 January 2013 - Nunta
Loredana avea 15 ani când George a parcurs holul luuung al bisericii, iar de atunci au mai trecut aproape 15 ani până visul lui George și al Loredanei s-a împlinit: au parcurs holul lung al bisericii ca soț și soție.
.
Loredana vede și acum acel Sabat din iarna lui 1997. Se mutase cu familia de la Cluj la New York de doi ani. Aștepta ca o adolescentă cuminte începutul programului de la biserică. Atenția i-a fost atrasă de un băiat chipeș, cu pas și zâmbet larg. Nu a rezistat să nu întrebe o prietenă: ”Cine este acesta?” ”Oh!” a răspuns aceasta: ”El este George. Vine doar în vizită la sfârșit de an din Chișinău, dar nu stă aici”. Loredana s-a posomorât înțelegând cât de departe este Chișinău. (Mă bucur că Raluca a știut unde este Republica Moldova cu orașul meu natal – Capitala :))).) George a locuit în Chișinău șapte ani, ca pastor la o biserică Adventistă. Între timp, inima Loredanei care a tresărit încă din prima clipă, după care a întârziat să mai bată câteva momente, și-a găsit cu greu liniștea fără el.
.
„Am știut de atunci, chiar dacă aveam doar 15 ani, că acesta este băiatul pentru mine.” În acea zi s-au salutat datorită prietenei Loredanei care i-a introdus și din acel moment nu s-a mai putut gândi la alt băiat.
George: „De când am salutat-o, mi-a plăcut foarte mult numele, dar nu am crezut că poate fi ceva. După două săptămâni am plecat din nou în Moldova și dacă nu ar fi fost mama și bunica, care se rugau pentru mine, pentru o fată credincioasă să mă completeze, nu știu dacă ar fi fost ceva.”
A aflat adresa de mail a Loredanei și așa au început corespondența cu fotografii și mesaje lungi, așteptări și mai lungi și vizite prea scurte și prea rare, o dată pe an.
.
George: ”În 2003 am revenit la New York, de data aceasta fără a mai pleca. Am continuat prietenia noastră, ca amici. La scurt timp mamei mele i-au găsit cancer, iar în 2005 a decedat. Am fost foarte deznădăjduit. Apoi a murit și bunica mea în 2008. Ele doua au fost mamele care m-au crescut. Am simțit că parcă viața mea se termină. Nu am putut găsi nimic fericit în viața mea. Loredana a fost singura care a stat lângă mine și m-a ajutat să trec prin toate. Pot spune că ea este prietena mea cea mai bună.”
.
Loredana: „De când m-am botezat în biserica Adventistă, m-am rugat pentru un semn de la Dumnezeu. Băiatul care este pentru mine îmi va recita versetele din 2 Timotei 4:5-8. Aceasta a fost înainte să îl fi întâlnit pe George și nu am spus nimănui, am păstrat doar pentru mine această rugăciune. Într-o zi a anului 2010, spre surprinderea mea, George mi-a scris în e-mail un verset. Era chiar 2 Timotei 4: 5-8. Eu aproape că uitasem de versetul cerut cu atâția ani în urmă. Dar mi-am amintit în acel moment și mi-a fost și mai clar că George este pentru mine.”
.
George: ”Eu mă rugasem de mult timp ca Domnul să îmi arate dacă Loredana este pentru mine. Cu siguranță că ea este. Nu mă îndoiesc acum cu nimic. Dar, trebuia sa o cer acum oficial sa fim “prieteni”. Așa că, pe 15 Octombrie, 2010, am venit la școala unde Loredana este învățătoare în Long Island, New York. I-am adus un buchet de flori, și am cerut-o oficial sa fim într-o relație de prietenie apropiată. O elevă a și spus tare: “În sfârșit Mrs. Kovacs are un prieten!!!” Apoi, pe 26 Februarie 2012, am dus-o pe Loredana în Corrona Park în Queens unde am îngenunchiat în fața globului, mai bine zis în fața Loredanei, ca să îi cer mâna. I-am oferit un ceas (în loc de inel de logodnă). Îmi doream ca de fiecare dată când vede ceasul să se gândească cât de scump este timpul pe care îl petrecem împreună și totodată timpul în care ne aflăm și să ne motiveze să ne pregătim și să fim gata în fiecare zi pentru revenirea lui Isus Cristos, mântuitorul nostru.”
.
În același an, pe 1 Iulie 2012, George și Loredana au devenit soț și soție. Au avut multe experiențe cu Dumnezeu și aceasta i-a apropiat și mai mult și sunt deplin încredințată că sunt creați unul pentru celălalt și Dumnezeu le-a unit viețile.
Loredana: “Eu am știut de la început, de când am avut 15 ani, că George va fi soțul meu și pot afirma că fiecare lucru bun merită să îl aștepți, căci Dumnezeu are un plan pentru fiecare”.
Din acest plan extraordinar am ajuns și eu să fac parte prin invitația lor de a le fi alături la nuntă. A început totul printr-un mail frumos, continuat de visul de a vedea New York-ul cu toate locurile văzute în filme și la știri. Avionul se apropia de mușuroiul cel mai populat al SUA iar în urechile mele răsuna Frank Sinatra (New York). Am cutreierat marele oraș cu foștii mei miri (Lisa & Cipi). Sunt MULTE, FOARTE MULTE de spus despre orașul care nu doarme, la propriu, (nu doar vara, ca la Români ci și iarna :)) mai ales în Time Square, unde se circulă ca în metrou la orele de vârf. Manhattan cu toate frumusețile lui, Grand Central Terminal (nu știu de ce, m-a dus cu gândul la Madagascar). Central Park, amețitor de verde și curat, iar vederea de pe Rockfeller Center impresionează în fiecare direcție. Clădirile din jur par cocoțate care mai de care străpungând norii și declarând progresul arhitectural modern ce îl cuprinde pe cel vechi scoțând în evidență valoarea acestuia. Călcând pe acoperișul vestitei clădiri, mi-am amintit de etajul 69 și celebra grindă pe care odinioară prânzeau 11 muncitori fără echipamente de siguranță… Lunch Atop a Skyscraper, c.1932 de Charles C. Ebbets. Nici măcar nu erau părinții mei în planurile bunicilor… unde eram eu în 1932? M-am gândit cum o fi să te știi autorul acelei fotografii celebre? Cum e să faci istoria? Și în acel moment, în timp ce încercam să deslușesc Liberty Island, cu gândul la ideea că nu se mai poate vedea World Trade Center, am realizat zâmbind că noi toți facem istoria. O scriem împreună, literă cu literă. Cuvânt cu cuvânt. Unii reușesc să pună amprenta (bună sau rea) în paragrafe întregi sau monopolizând capitole. Eu fac istoria !!! Eu prind istoria celor în viețile cărora mă implic. Ei fac istoria în viața mea prin invitația la o nuntă. Și cât de multe se pot schimba de la o experiență la alta, acceptând sau nu ceva. Ce plăcut este să privești în spate amintindu-ți de fiecare moment privind în fotografii. Loredana & George s-a apucat să scrie istoria vieții lor împreună și pot să vă spun că la capitolul „Luna de Miere” au dedicat 40 de zile și 40 de nopți prin Key West, Florida, Bahamas și Niagara Falls… Asta da Lună de Miere, nu?
.
Ei dar nunta, nuntă a fost de toată frumusețea! Cu lacrimile celor dragi! Emoțiile Loredanei și ale lui George resimțite în tremur de genunchi :)). Atmosfera a fost animată din plin de elevii de la școală. Biserica elegantă și frumoasă a oficiat în sfârșit înaintea lui Dumnezeu pasul așteptat de atâția ani! Acolo și-au făcut cadou câte un ceas, un simbol în căsnicie care mereu le va aminti de legământul lor. Am mers după aceasta spre școală, unde Loredana și-a dorit neapărat fotografii cu elevii chiar în clasa lor. Bineînțeles că de emoții a uitat mireasa de codul de la alarmă așa că am fost imediat felicitați de polițiștii veniți la fața locului pentru a afla cine sparge școala ziua-n amiaza mare :))
Am mers după aceasta la restaurant. Multă muzică, dedicații și jocuri. Un joc mai neobișnuit pentru România: Mirele și mireasa primesc câte o farfurie, și se dă startul la concursul cine adună mai mulți bani în timpul unei melodii vesele. Să mai vă spun ca Loredana a câștigat concursul? Loredana și-a aruncat buchetul iar George a aruncat portmoneul cu mesajul: Banii nu aduc fericirea și inima nu trebuie să îți fie legată de aceștia. „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?” a spus George explicând băieților gata să prindă portmoneul că de fiecare dată când vor privi banii să își amintească de faptul că aceștia nu sunt cei mai importanți în viață. Multe gânduri frumoase, cântări vesele și multă, multă bucurie pentru miri.
.
Mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre și Mihaelei pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.
Raluca & Radu: Bucuresti
6 January 2013 - Nunta
“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gandesc la nunta mea, mă gândesc la nunta din poveşti. Nunta din poveşti creată de personaje bune, în locuri ca de poveste, cu dansuri şi delicii. Vom povesti mai înainte de toate de această nuntă din poveşti, chiar mai înainte de sâmburele nunţii şi de ziua în care cei doi s-au cunoscut. Şi se va povesti de prințesă și de-al ei prinț, care s-au pregătit din zorii zilei alături de oameni însemnaţi de noroc şi care au avut stea şi parte de oameni buni şi blânzi, care s-au bucurat alături de alți oameni buni şi blânzi imortalizând pentru viitor fericirea, care s-au întâlnit în faţa Creatorului Divin în Biserică Domnească. Şi Creatorul Divin a consfinţit alegerea lor de a fi unul, de a trăi unul pentru celălalt, alături de cei dragi. Şi se va povesti că au mers mai departe în firul epic al poveştii lor unice şi că au petrecut minute din povestea lor singuri în natură. Şi se va povesti că din nou au mers mai departe şi au ajuns unul în braţele celuilalt în paşi de vals. Fericirea lor a fost completă alături de oameni buni şi dragi, oameni însemnaţi cu stea pentru a le fi alături mereu iar în dans şi poezie până în zorii zilei. Cu stimă şi prețuire, pentru părinţii cei dragi, pentru naşii cei dragi, pentru familie (îndeosebi Petrişor&Victor pentru artă), pentru prieteni.
Şi această poveste are şi ea ca oricare altă poveste o cheie sol.
Dragostea la prima vedere ne-a surâs într-o lună rece, sfântă, cu ore mii în urmă. Părea uşor întârziat prinţul în acea zi rece şi întunecoasă, însă a reuşit să aprindă scânteia. Scânteia care s-a transformat treptat în flacără şi mai apoi în dragoste. Dragostea a început în parcul Cişmigiu, cu înţelegere pentru prinţesa întârziată şi mereu cu treburi diverse de rezolvat. Ne-am bucurat în toţi aceşti ani şi am trecut împreună peste puţinele greutăţi, Dumnezeu a înţeles să ne binecuvânteze cu răbdare, înţelegere şi optimism. Şi orele mii împreună ne-au convins că stă în firea lucrurilor să ne bucurăm alături de oameni buni şi dragi. Şi prinţul a dăruit în loc sfânt, la Sfântul Petru, legământ în zi frumoasă de 3 noiembrie. Şi de aici povestea continuă aşa cum am mai spus-o şi cum deja o ştiţi…” Raluca & Radu.
Nunta lor frumoasă a fost într-o zi dogoritoare de iunie cu multă vâlvă, bucurie și prieteni. Cavalerii și frumoasele Domnișoare de onoare au dat tonul petrecăreț al zilei pline de râsete și voie bună. Raluca frumoasă și fericită încânta ochii lui Radu care chiar dacă nu e prietenos cu fotografiile, totuși s-a văzut că e bucuros de nuntă și mai ales de mireasă. M-am bucurat să îi revăd pe mirii mei dragi din 2010 Claudia și Orlando (unde i-am cunoscut pe Raluca și Radu) și pe Claudia și Cătălin unde din nou i-am revăzut. Și așa am ajuns la nunta Ralucăi cu Radu, până acum Domnișoară și Cavaler de onoare, acum pe post de mire și mireasa! Am petrecut alături de invitați, dansatori iscusiți și dedicații. Urmată de berbecuț la proțap și briza caldă a lacului Floreasca.
.
Mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții și lui Mihăiță pentru răbdarea, prietenia și asistența lui.
.
Cu drag,
Silvia.
.
Am avut ocazia să lucrăm împreună cu Valentin rezultat pe care îl puteți vedea aici :)
14 Iulie 2012 Raluca & Radu sedinta foto from Valentin Petre on Vimeo.
-
January 8, 2013 12:42Superbe pozele, si mirii! Foarte frumoasa ideea cu inelele in sticle!! Bravo, Silvia!
-
January 8, 2013 14:54Desi asteptarea a fost cam lunga pozele sunt minunate, o capodopera! Ati reusit sa surprindeti in imagini perfecte povestea superba a zilei de 14 iulie 2012 si pentru aceasta sincere felicitari Silvia & Mihaita!
Malina & Alex: Tg.Jiu
18 December 2012 - Nunta
Povestea Mălinei cu Alex a început oficial acum 8 ani. Spun oficial, pentru că ei cred că acum 11 ani s-a întâmplat tot. Încă din 15 septembrie 2000 s-a nimerit să împartă o bancă școlară. Știm noi că nu este o simplă nimereală ;) și după 3 ani de joacă, de ciondăneli și glume, și-au dat seama că este aproape ca într-o căsnicie :))) Adică neapărat se vedeau zilnic, împărțeau interesele sociale și personale. Aveau aproximativ aceleași experiențe și ‘traume post-școlare’ dar ceea ce cu adevărat i-a făcut un cuplu a fost momentul în care și-au dat seama că: “împreună putem face totul posibil!!!”.
Și de atunci au trecut 8 ani. 8 ani extraordinari chiar dacă au fost presărați și cu griji. Ani de dragoste liniștită dar în același timp pasională și nebună. Ani plini de responsabilități dar și cu multe zâmbete și fericire. De fapt este o adevărată poveste de dragoste care le include pe toate. Nu știu care a fost punctul culminant al poveștii lor – Nunta sau ziua din februarie 2011, când la 10.000 km distanță, pe o bancă de lemn, lângă cea mai frumoasă plajă, “Alu mi-a propus să fiu soția lui. Propunerea de a îmbătrâni împreună m-a emoționat până la lacrimi și am acceptat-o fără nici cea mai mică ezitare. Și cum împreună avem curajul să înfruntăm orice greutate, tot atunci am luat decizia de a ne organiza nunta visată. Așa cum ne-am imaginat-o și ne-am dorit-o noi. Nu cum au calculat-o părinții, nu cum sperau prietenii. Ne-am dorit să organizăm o petrecere în gradină (cum am numit-o noi mai târziu :)), iar familia și toți prietenii dragi să ne fie alături. Am găsit locul ideal în aer liber, ne-am implicat 150% să transformăm în ceea ce ne-am dorit…”
Și cu adevărat le-a reușit nunta pe care au visat-o 150%. Toată lumea s-a simțit excelent și fotograful deopotrivă cu ei ;)) A fost fascinant să urmăresc relația Mălinei cu Alex în ziua nunții și privindu-le iubirea parcă am trăit dragostea adevărată ce le include pe toate. Atât de unic se combină caracterele lor întocmai cum se pot împleti inexplicabil ghioceii cu zăpada, merg mână-n mână anunțând primăvara. Nu cred întâmplarea i-a adus împreună și viețile lor împletite din fire delicate și puternice în același timp. Frumusețe, blândețe, bucurie, armonie cu cei din jur și cu natura, stil, imaginație…. Toate acestea au făcut ziua nunții și au purtat semnătura lor unică.
Dimineața a început cu căldură mare și fericire din partea Mălinei. Am simțit exact ceea ce au povestit – nunta pentru ei doi, așa cum și-au imaginat și visat alături de părinți și prieteni. Ziua sufocantă de arșiță a fost perfect răcorită de experiența cu Mălina și Alex, un gentleman adevărat despre care vă spun doar că nu i-a mai stat gura serioasă :))) spre delectarea Mălinei (și a fotografului:)) Alex, împreună cu cavalerii de onoare au dat startul încă de dimineață, când jumătate de oră au încercat să dea de capăt papionului și întrebării dacă se poartă curea cu bretele sau nu… Și în marș vesel de nuntă a continuat totul cu bucuria Cununiei Religioase și veselia petrecerii, într-0 grădină ascunsă printre munți, înconjurată de copaci înalți ce se oglindea în lacul cu nuferi. Alex și Mălina au avut grijă de toate detaliile pentru a fi de poveste și distracția de pomină la petrecere. Detaliile decorului în natura în care s-a desfășurat nunta a dat perfect tonul stelelor ce au împodobit sala petrecerii.
.
Mulțumesc pentru onoarea de fi fotograful nunții voastre și lui Cristi pentru asistență.
.
Cu drag,
Sergio.
Luiza & Dani: Tg Jiu
7 December 2012 - Nunta
Aducem în viață lucruri ce ne împlinesc visele, sau cel puțin credem că le vor împlini. Așa că nu vei găsi un chitarist fără chitară, un ‘skateboard-ist’ fără skateboard și un pasionat de muzică fără muzică…
Pentru Luiza, muzica reprezintă felul în care “se aud” sentimentele. Pasiunea Luizei pentru muzică este acompaniată de Cookie (cațel), un membru cu drepturi depline în viața Luizei. Nu știu în ce măsură Dani i-a cerut Cook-iței dreptul de a-i face curte Luizei, știm însă că a reușit să o cucerească pe Cookie așa că împreună au făcut echipă pentru o altă pasiune a Luizei – călătoriile. Așa au colindat lumea-n lung și-n lat. Cu degetele împletite în ritm de dans strigând din când în când “Ole” (nu de alta, dar Dani este mare fan al fotbalului) așa au descoperit locuri nemaipomenite pentru ei doi.
Se spune că poți cunoaști un om într-o călătorie, timp în care să mănânci împreună cu acea persoană un butoi cu sare. Nu știu câtă sare au mâncat, dar de călătorit, au călătorit. Dani a cunoscut firea veselă, ambițioasă și impulsivă, a Luizei. Total opusă calmității, răbdării și mai ales ‘ne-muzicii’ lui Dani :)) și cred că au descoperit cel mai important lucru: formează un întreg unic. Așa au ajuns în iarna lui 2010 când în drum spre Australia s-au oprit pentru câteva zile în Hong-Kong … “Ne-am bucurat împreună de frumusețile ce ne înconjurau. Am profitat la maxim de fiecare secundă petrecută acolo. În ultima seară am mers în croazieră ca să admirăm fabulosul spectacol de lumini ce se desfășura în port. Atmosfera era perfectă, iar decorul îți fura mințile..îți tăia respirația. Ei bine acela a fost momentul când Dani a scos inelul din portofel :)). Și…iată-ne aici!” Iar noi am ajuns la nunta lor: ea – viitor medic, el – in mediul bancar, îndrăgostiți, veseli și fericiți de nunta lor frumoasă.
Cât de frumoasă, veți vedea din fotografii. Tot din fotografii veți vedea caracterul mereu vesel al Luizei și mai ales frumusețea ei fermecătoare. Frumusețe ce se transmite de la mama la fiica ;) Când am văzut o doamnă lângă Luiza, am crezut ce e sora ei mai mare, ce mirat am fost să aflu că e mama ei! De fapt Luiza a fost înconjurată de domnișoare frumoase, una mai delicată ca alta ce scotea și mai mult în evidență eleganța și frumusețea Luizei. După momente emoționante la biserică ne aștepta petrecerea.
Cortul de pe insulița din Tîrgu Jiu ne aștepta împodobit ca un sezon de iarnă înghețată, contrast atât de plăcut față de ziua fierbinte prin care am trecut. Luiza și Dan au ținut să ajungă primii la sală și să aștepte cu șampanie pe fiecare invitat în parte. Invitații au apreciat acest gest așa ca la rândul lor au ținut tradiția de nuntă Românească de a întârzia la nuntă cel puțin o oră, două… Așa că Luiza și Dani au stat lângă ușă 3 ore frumoase :) Petrecerea a reușit!!! Muzică populară live pentru părinți, rap si brake-dance pentru tineri și mâncare delicioasă pentru toată lumea. Nu este cazul să vă descriu petrecerea prin cuvinte, aici trebuie să o vedeți!
Va spun numai că luna de miere au petrecut-o în Australia, să nu încurcați cu Austria, prima e de 100 de ori mai departe :))) și le mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful zilei în care și-au pornit cea mai importantă drumeție a vieții, căsătoria. Mulțumesc și lui Dragoș pentru asistență.
Cu drag,
Sergio.
no comments