Monutz & Danutz: Bucuresti
18 June 2011 - Nunta
Monutz: “Ne-am cunoscut pe 18 august 2002 la mare și de atunci relația noastră a trecut prin mai multe faze: de la dragoste la prima vedere, la o joacă între copii și culminând cu o poveste frumoasă între doi oameni cu suflet de copil încă… :) Au fost 9 ani frumoși cu bune și cu greutăți, dar am trecut împreună peste ele deoarece în frumoasa noastră relație a primat dragostea. De aceea după 8 ani, pe 21 septembrie ne aflam la Barcelona și atunci s-a intamplat cererea în căsătorie. A vrut să mă mai ceara și la Paris (mi-a spus el ulterior), dar i s-a părut prea banal și comun, toată lumea face asta și vroia ceva simplu dar în același timp special. A fost într-adevăr ceva simplu însă foarte special deorece a fost de mai multe ori (adică în fiecare din cele 5 zile în care am stat acolo), dar prima oară a fost și cu inel…”
Dănutz: “Eram după vizita la Acvariu, mâncam ceva și în timp ce ea citea sau era interesată de pozele din aparatul foto i-am scris pe degetul arătător cu pixul: “Marry me”. Cadrul era destul de romantic: marea lângă noi, ploua afară, eram destul de storși de puteri după atâția pești văzuți. A urmat inelul… :). Și reactia ei plină de fericire, entuziasm și multe lacrimi. În altă zi i-am scris pe oglindă din baie același text, în cea de-a 3-a zi i-am pus un bilețel cu “marry me” în cutia de Pringles din care mânca fără să știe și a fost la fel de surprinsă, pe scara rulantă de la metrou când am luat-o în brațe, printr-un sms superb când ne aflam la îmbarcare în aeroport, text pe care ulterior l-am pus și pe invitație: “Ești ca o rază de soare ce străpunge o lume de nori, Ești bucuria pe care o vezi în fiecare zâmbet, ești speranța mea..vrei să fii soția mea? toate acestea au mers direct la suflet,etc.
Suntem două firi cât de cât romantice, apreciem locurile mai puțin aglomerate și natura, dar din când în când mai fugim și la câte o discotecă :) (adică locul unde ne-am cunoscut).
Ne iubim la nebunie și ne dorim foarte mult un bebe (proiect în lucru deja ;) si care sperăm să ne reușească în curând.”
Monutz și Danutz (da, asa se dezmiardă ei doi, și așa am preluat și eu alintul ;)
Aceste suflete de copii și energii vii, pozitive și pline de optimism le-am descoperit în ziua nunții. Cererea în casatorie îi descrie într-un mod surpinzător de bine! Era clar că se iubesc, evident de fericiți, admirativ de dulci. Totuși de câte ori se vedeau se sorbeau din priviri. Nu s-au obosit să spună evidentul (ca și cerutul în căsătorie ;))) De fiecare dată se țineau în brațe. Mereu își spuneau că se iubesc și își reamintea motivul căsătoriei. Am fost plăcut surpinsă la fiecare moment al zilei de bucuria lor, dragostea din ochi și ceva mai rar de întalnit la mirese: Multe au intervenit în ziua nunții însa NIMIC nu a putut să încrețească fruntea Monicăi. Efectiv tot ce a intervenit a lasat-o pe Monica senină și cu zâmbetul pe buze spunea: “E Ok, nu o să mă gândesc acum la aceasta, mâine o să mă gândesc, acum am de gând să mă bucur de ziua nunții :D”.
Ceva cu totul deosebit a fost mașina de epocă Aero cu care ne-am plimbat!!! O bijuterie între mașini atât de bine s-a potrivit stilului Monicăi și lui Dan.
Am petrecut de dimineața până noaptea alături de niște prieteni dragi iar a doua zi seara au venit și la gară să mă petreacă!
Mulțumesc dragii mei pentru prietenie și pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre, și lui Adi pentru asistență.
Cu drag,
Silvia
Laura & Marcel: Bucuresti
18 June 2011 - Nunta
Era noapte. Luna de cristal se oglindea în marea rece urmărind de sus două inimi fierbinţi în briza rece. Cu doar 3 ore mai devreme, Laura, nici nu visa să admire faleza. În acel moment însă, sub acompaniamentul lui Lenny Kravitz, îngâna melodia preferată (Calling all angels). Nu trecuseră decât 7 luni decând Marcel a cunoscut acest înger, pe Laura, şi şi-a dat seama că pe ea o căutase zi de zi, de ani de buni. Ea este cea de care s-a îndrăgostit fără drum de întoarcere. Valurile flămânde le-au transmis sentimentul de implus pasionat şi aşa au decis sub un impuls de moment să se căsatorească civil de ziua Laurei de naştere, iar la cununia religioasă şi la petrecere am avut onoarea sa fiu şi eu prezent alături de ei. O nuntă după visele lor şi deosebită prin statuia umană care primea invitaţii oferind fiecărei doamne o floare, iar în interiorul sălii la intrare, ne-a zâmbit frumos o domnişoară în centrul unei mese mobile - numită “Masa Divină”, ce oferea fiecărui invitat care intra câte un pahar de şampanie. Încă un lucur neobişnuit a fost furtul miresei. Hoţii au fost poliţişti (prieteni de-ai mirilor ;)))) au furat-o pe Laura iar după o plimbare l-au intrebat pe Marcel dacă are bani. El le-a răspuns “așa şi-aşa”. Interogatoriul a continuat: “mai mutl aşa? sau aşa? :)))”. “Cam aşa” a fost raspunsul lui Marcel şi în acel moment hoţii au decis să îl oblige pe Marcel să îi spună Laurei ce mult o iubeşte? A urmat ceva ce a scos Ohhh-urile sălii. “Draga mea Laura, te iubesc nespus de mult şi aşa va fi mereu. Să ai însă grijă că nu eşti unica fată pe care iubesc. Mai iubesc încă pe cineva la fel de mult – pe fetiţa noastră care în curând (peste două luni) se va naşte!” Într-adevăr, s-a întâmplat ca Laura să rămână însărcinată când deja toate detaliile nunţii erau stabilite. Noroc de rochie că a fost una “adaptabilă” ;)). Aşa că la sesiunea foto am umbalt cu scaunul după noi ca să poată Laura să se mai odihnească ;)
Aşezaţi-vă şi voi cât mai comod în fotolii pentru a vedea fotografiile de nuntă ale Laurei cu Marcel.
.
Mulţumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunţii voastre şi lui Alex pentru asistenţă.
.
Cu drag,
Sergio.
Denisia & David: Arad
12 June 2011 - Nunta
Denisia și David au fost o mare surpriză pentru mine din multe puncte de vedere, iar aici voi enumera doar câteva. Pe Denisia o știu de peste un an. O față senină de copil entuziasmat, dar in același timp persistentă în ceea ce își dorește cu adevărat ;)) Atitudinea ei nu este una decât plină de pozitivism și mereu caută partea bună a lucrurilor. Nu cred că este genul care se descurajează prea repede. Totuși știu că aceasta relație a început într-un moment în care se simțea descurajată. Și nu cred ca în toată lumea ar exista cineva mai potrivit pentru a-i putea fi alături decât David. Ori de câte ori întâlnește privirea cuiva automat îi răsare pe față un zâmbet sincer, ce merge direct la inimă. Îmi dau seama că nu ia trebuit mult ca să o cucerească pe Denisa (o fire extra-super-sensibilă ;))). Nu cred că a fost o întâmplare nici întâlnirea lor. Pentru că Dumnezeu are un timp pentru fiecare lucru…
“Ne-am cunoscut anul trecut la începutul verii când împreună cu familia am plecat în Viena. Întâmplarea a făcut să stăm chiar la verișorii lui David. Duminică la biserică ne-au și făcut cunoștință. Târziu aveam să-mi dau seama că de fapt toate lucrurile au fost rânduite de Dumnezeu. Tocmai pentru a ne scrie cea mai frumoasă poveste de dragoste. David a apărut în viața mea într-un moment poate nepotrivit. Într-un moment în care nici nu mă gândeam să am o relație. De la început mi-a părut simpatic și săritor. Lucrul care poate mi-a atras atenția cel mai tare la el a fost felul în care se comporta cu frații lui și felul în care relaționau! Mai târziu… după câteva luni… am văzut că are atâtea calități frumoase și are o inimă așa de bună, de curată. Pot spune că relația noastră ca oricare alta a trecut prin furtuni. Dar a trecut prin toate pentru că dincolo de noi, dincolo de dorințele și de plăcerile noastre suntem conștienți de ce înseamnă dragostea curată, adevărata, venită de Sus. Este ceva mai tare ca noi, și care ne ține împreună îndemnându-ne să nu căutam foloasele noastre ci ale celui din jur. Suntem convinși ca Dumnezeu are un plan pentru noi si El ne-a adus să fim împreună.”
… Un lucru memorabil de la nunta lor a fost relaționarea lor plina de răbdare, dragoste și înțelegere. Nu începea nici o propoziție fără “Iubire/scump(a/ule)” și cu fiecare moment petrecut alături de ei, aveai impresia ca vezi un episod dintr-o relație care abia a început iar cerul prieteniei lor încă nu a cunoscut nici un norișor. Este o satisfacție enormă sa urmărești așa miri, să fii alături de ei, să ai onoarea de a le păstra amintirile nunții. S-a meritat din plin (și mulțumesc fratelui Denisei, pe post de șofer) ca sâmbăta după nunta din Tg. Mureș să petrec în mașină până spre dimineață pentru ca duminică să pot fi alături de ei. Am apreciat mult atitudinile lor deschise ți pline de căldură față de cei din jurul lor si față de mine. M-am bucurat de îmbrățișările calde și mulțumirile din inimă pentru fiecare care i-a ajutat să iți împlinească visele.
Povestea lor de dragoste și mai exact cum au ajuns la această zi – o puteți vedea mai jos, realizată de alți profesioniști: Medialux din Oradea, față de care avem toată aprecierea și felicitările :)
.
Mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre, și lui David pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia
***
Love Story David & Denisia from Medialux on Vimeo.
Cristina & Cristi: Tg.Mures
10 June 2011 - Nunta
Există bine cunoscuta varianta: “S-au întâlnit, s-au văzut, s-au plăcut, s-au luat…” Cristina și Cristi însă au o altă formulă a perechii lor. Se știau de-o viață, însa fiecare era cu viața lui ;)). Într-o zi însa s-au observat într-un alt mod. Adevarul e că a durat ceva vreme până când Cristi și-a adunat curajul necesar să o abordeze pe Cristina, aparent o fire distantă si tăcută. Dar în momentul în care s-au decis să comunice, au și decis să rămână împreună :) Dragostea lui Cristi pentru munte de-odata a fost zdruncinată de o dragoste mult mai mare de Cristina. Pasiunea lui pentru parapantă și motociclete a pălit lângă atracția față de Cristina. Și dacă până atunci ar fi petrecut 99% din timp zburând cu parapanta, brusc și-a dat seama că inima lui zboară 100% când se gândește la Cristina. Totul s-a redimensionat în visările lui Cristi, iar dedicarea lui înnăscută în sfârsit s-a atașat față de cea căreia s-a descoperit dedicat. Așa s-a trezit Cristi lipit de Cristina ireversibil. Să nu credeți că în inima Cristinei lucrurile s-au desfășurat altfel decât foarte intens. Adineaori era veșnic îndragostită de mare și 101% din timp ar fi petrecut pe malul mării. Brusc valuri puternice i-au inundat litoralul simțirilor. Un uragan i-a strămutat tărmurile trăirilor și s-a trezit pe-o insulă unde timpul brusc a căpătat o adâncime profundă. Loc în care a putut petrece 201% din timp contemplând marea dragostei ce a copleșit-o. A înconjurat-o din toate părțile ca pe o insula sensibilă. Cristina, din fire atentă la detalii, și-a dat seama că nu are cum să reziste învolburării pasiunii înlanțuite decât dacă s-ar ridica în zbor alături de cel care a provocat musonii iubirii. Și nu ar putea supraviețui decât să se lase pradă acestei dezlănțuiri impetuoase a pasiunii.
Aparent Cristina și Cristi nu seamană, însă petrecând alături de ei o zi intensă, ușor am putut descoperi cât de bine se completează. Cât de mult au nevoie unul de celălalt pentru a fi impliniți. Cât de intens le-a sclipit ochii la prima vedere, și cât de ușor Cristina poate uita de emotii atunci când Cristi e alături. M-am bucurat foarte mult să îi revăd pe Roxi & Adi, de data aceasta nași și cei care i-au ajutat împreună cu părinții ca toată nunta să fie așa cum au visat să fie… asa cum puteți vedea și în fotografii.
Multumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre și lui Adi pentru asistență :)
Cu drag,
Silvia
Cristina & Radu: Bucuresti
10 June 2011 - Nunta
De multe ori mă gândesc la forţa atracţiei unui om faţă de altul… Cum o fată şi un băiat renunţă la tot pentru a găsi şi mai mult unul lângă celălalt. Şi lumea ce se descoperă dincolo de incidente şi mici neînțelegeri atrage ca un magnet sfidând gravitaţia şi mergând uneori împortriva a tot ce pare logic. Suntem împinşi spre fapte nebuneşti de dragul celuilalt şi micile detalii produc o plăcere nemaiîntâlnită. Ai impresia că ştii de-o viață pe cea cu care mai ieri te sfiai să intri în vorbă. Iar cel de lângă tine parcă îţi citeşte gândurile chiar dacă mai ieri râdeai când auzeai pe cineva vorbind de suflete pereche :))) Uite așa, uşor-uşor simți unirea sufletească care transcende tendinţele de zi cu zi. Oare nu este puţină magie în acest fenomen pe care l-a lăsat Dumnezeu de când lumea şi pământul – totuşi nou de fiecare dată când se întamplă? La această concluzie a ajuns Radu şi suficient a fost pentru ca să se decidă să o ducă pe Cristina în Barcelona la Fântâna Magică pentru a-i povesti (prin semne taince şi ritualuri bine-cunoscute ;)) că doreşte această unire sufletească să devină publică şi oficială. Mai mult de atât, s-au decis ca totul să fie cât se poate de cunoscut pentru toţi prietenii aşa că s-au decis să facă o nuntă mare şi veselă alaturi de naşii fericiți ce au dansat rock la petrecere până când cămaşa a devenit udă 100%. Magia i-a cuprins pe toţi cu pregătirile şi restul puteţi vedea în fotografii.
Vă mulţumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunţii voastre şi lui Marian pentru asistenţă.
.
Cu drag,
Sergio
.
P.S. Radu si Cristina, sincer, abia aștept să se termine sezonul și să ne eliberăm un pic ca să putem juca acel mult așteptat Catan sau Aquaere (jocuri de masă) împreună cu nașii voștri. Vă îmbrațișez cu căldură.
Alina & George: Bucuresti
4 June 2011 - Nunta
După cum am promis la cununia Alinei & George, a sosit şi ziua pentru Actul VII – NUNTA ! Dacă ar fi sa aleagă între orice altceva şi o călătorie, George știe ca Alina ar alege călătoria. În aceasta situație, orice bărbat deştept ştie cum ar pune problema pentru a obţine un partener de călătorie ;) Alina & George spun că: “Povestea noastră a început acum 2 ani, cu o mână de ajutor din partea tehnologiei moderne :) N-a durat mult să ne dam seama că ne placem, că ne completăm, că ne potrivim. A fost o surpriză pentru toată lumea felul în care a evoluat relaţia noastră, însă în primul rand pentru noi, iar cel mai greu dintre toate a fost să recunoaştem că ne îndrăgostisem. Însă după ce cu greu am acceptat că ceea ce ne lovise se putea numi “iubire” toate au început să curgă de la sine, să vina peste noi, să ne copleșească.” Aşa s-a născut gândul lui George de a-i propune Alinei cea mai mare călătorie a vieții! Într-o noapte de vineri, 13 august, Alina a acceptat marea provocarea şi de acolo s-a declanşat nebunia organizării acestei călătorii pentru care şi-au cautat cu grija Nașii (prietenoşi şi fericiți), cei care îi vor îndruma în acest voiaj. Iar pentru buna dispoziție, şi-au adunat alături câţiva cavaleri veseli şi o droaie de domnişoare frumoase care au făcut momentele de pornire pe acest drum cu atât mai încântătoare. Chiar dacă Alina cu George spun că: “A fost mai mult decât stresant, a fost mai obositor decât credeam că va fi, însă am trăit cu credinţa că amintirea acelei zile ne va face să zâmbim mulţi ani de acum înainte!” Cât de multe zâmbete ar putea stârni sentimentele de pe faţa părinților lor şi mai ales tatălui Alinei, când dansa cu fiica sa care astăzi era mireasă. Ador astfel de momente, sunt gata să stau ore în şir cu aparatul lângă ochi ca să le surprind! Adevărul era că toată nunta era plina de zâmbete, căci bucuria Alinei şi lui George a copleşit toată sala. Ah da! sala, ca o perla pe malul unui lac, înconjurată de copaci, deci plină de aer proaspăt, împodobita de flori vii înăuntru. Cu terase sub cerul liber, având un acoperiş de mătase suficient de bun încât să facă faţă unei ploi răcoritoare de noapte, după o petrecere atât de caldă.
Vă mulţumesc pentru onoarea de a fi fotograf la nunta voastră şi lui Cristi pentru asistenţă,
.
Cu drag,
Sergio
.
P.S. În dimineața nunții, când eram la Alina acasă şi fotografiam detaliile mi s-a întâmplat cea mai haioasă chestie din viaţa mea de fotograf, când m-am aplecat să fac foto la verighete, pantalonii mei preferaţi au scos un sunet de parcă s-a rupt ceva, cam de vre-o 20 cm în lungime… Aşa a şi a fost. Aceea a fost ultima zi a pantalonilor mei de la Zara… Norocul meu că am aceeaşi măsură cu George, aşa că această nuntă am fotografiat-o în blugii mirelui :))
.
* * *
La această nuntă, am avut plăcerea să lucrăm cu Zenus Film. O echipa profesională si prietenoasă, veselă și plină de viață şi idei :) Cred că este a treia noastră colaborare cu Florian, pe care îl consider unul dintre cei mai buni videografi de nuntă din România. Cât de bun – vă las să vedeți şi voi. Eu personal aştept cu mare plăcere fiecare eveniment la care știm că vom face echipa foto-video ;)
.
.
Alina & George: Bucuresti
3 June 2011 - Logodna
Actul I
S-au vazut prima oară într-o seară de mai. :)) Mai 2009 mai exact.
Actul II
S-au plimbat peste mări si tari. S-au îndrăgostit.
Actul III
S-au întors acasă uimiţi de ce li s-a întâmplat şi au început să mărturisească rudelor şi prietenilor minunea.
Actul IV
S-au hotărât că vor să împartă toate orele, toate zambetele, să traiască toate visele împreună.
Actul V
El a ales inelul, Ea a ales restul. Se zice ca a început cu fotografii.
Actul VI
S-au luat de mână şi-au pornit spre Primărie, unde în faţa alaiului de nuntaşi au spus fiecare un DA mai hotărât sau mai plin de emoţii, dupa caz :))
.
În “desfăşurarea acţiunii” am intrat în planurile Alinei cu George. Iar în “punctele culminante” am avut onoarea să le fim alături pe post de fotografi. Primul moment a fost în ziua cununiei civile. Se anunţa o dimineaţă cu ploaie. Aşa ca ajunşi la Alina acasă, plănuiam cum putem face ziua mai frumoasă. Aşa că la ieşire din casă am împrumutat din biblioteca lor câteva volume pentru sesiunea foto, iar Alina a luat în treacăt şi o panglică unică inscripţionată “Just Maried”. Înarmaţi cu multă voie bună şi veselie am ajuns la Mogoşoaia. Ploaia îmbraca toată priveliştea cu o perdea umedă însa probabil ca la dispoziţia noastră bună au început şi norii să zâmbească, iar printre ei s-a ivit soarele!!! Vă las ;)
Stay tuned – pentru Actul VII – NUNTA ;)
.
Cu drag,
Silvia
.
P.S. Știți cât de mult ne place sa lucram să facem echipă cu Zenus Film! uite vă împărtășesc un clipuleț de Love Story realizat de Florian Mirea. Chiar dacă nu am fost prezenți și noi la filmarea acestui clip, mi-a plăcut foarte mult acest filmuleț, așa cum îmi place și încurajez pe toată lumea să își aloce timp (și buget) pentru așa ceva. Pe lângă alte avantaje, trece timpul, și în momentele grele o sa vedeți cum veți redescoperi dragostea în spatele amintirilor și cuvintelor spuse în fața camerei…
Monica:
September 19, 2011 10:16Eliza Dehelean:
September 20, 2011 17:30Laura Monica:
September 20, 2011 17:33Ana Maria Mihailescu:
September 20, 2011 17:33Mihaila Dan:
September 20, 2011 17:34Iorgulescu Monica:
September 20, 2011 17:34Laura Monica:
September 20, 2011 17:34