free kannada chat rooms with girls situs chatting porno zimbabwe sex live chat hookup no credit or sign up cam fuck now

Doina & Mihai: Slobozia, RO

10 May 2012 - Nunta

Doina-Mihai-bySergio_cover

O zi perfectă de Mai. Doina plină de emoții (la fel ca și Mihai) își amintea cu drag de cum a începutul totul, acum 15 ani. <Ani de liceu cu emoții…> (cam la toate :)) Spune Doina că erau “Doi colegi de clasă, cuminți și sârguincioși la liceu (la Slobozia). Mihai era premiant și olimpic la informatică. La sfârșitul clasei a XII-a eu am promis că o să organizez Reuniunea de 10 ani. Apoi am plecat la facultate și viața ne-a dus pe fiecare pe drumul său, până în 2010, cand a venit timpul Reuniunii.”  Și pentru că Doina este o persoană responsabilă care respectă cuvântul dat, bineînțeles că s-a implicat în organizare. “Ne-am reîntâlnit așadar la 10 ani de la terminarea liceului și apoi încet, încet, destinul ne-a adus unul în viața și brațele celuilalt. Mihai m-a cerut de soție în luna septembrie, la Veneția. Ocazia principală a excursiei în Italia a fost nunta unei alte foste colege de-ale mele, Adriana (cea care a prins buchetul Claudiei la nunta cu Orlando). Pe 17 septembrie 2011, la nunta Adrianei cu Antonio, care a avut loc pe malul lacului Garda, a venit randul meu sa prind buchetul miresei. A doua zi, la Veneția, într-o gondolă frumoasă Mihai a scos inelul cu emoții și m-a întrebat: “Vrei să te însori cu mine?”. Cu emoții și eu am răspuns “DA! vreau sa ma “însor” cu tine” :))).
Chiar mă întrebam ce fac frumoasele care prind buchetele de pe la nunți. Și uite și răspunsul !!! Se “însoară” cu băieții care știu ce vor. Și Doina este cea ce a prins buchetul și l-a prins și pe alesul inimii, regăsind colegul de clasă care s-a transformat în prințul pe cal alb. Ca să fiu mai specific, Prințul cu un cabriolete roșu de epocă cu care trebuia să mergem la sesiunea foto. Doina, frumoasă și fericită până în adâncul inimii, îl aștepta pe Mihai, un gentleman responsabil care s-a îndrăgostit de zâmbetul ei sincer. De buclele bogate ce îi încadrează gropițele din obrajii vioi și de ochii ce licăresc iubire. Am apreciat gestul Doinei și gustul ei pentru coafura de nuntă. Mereu se întâmplă să întâlnești câte o viitoare mireasă splendidă iar în ziua nunții ascund toată bogăția veșmântului capilar într-un coc strict care în cazuri de excepție avantajează mireasa. Doina însă (și pentru că lui Mihai îi place mult părul ei mătăsos desfăcut) a decis să își aranjeze coafura într-un mod superb prin simplitate și i s-a potrivit perfect alegerea. Așa, în priviri de dragoste ne-am îndreptat spre sesiunea foto. Aici a venit surpriza – mașina nu a mai vrut să pornească! Ne-am învârtit toți în jurul ei, poate-poate, dar fără reușită. Și uite momentul solemn de intervenție a Nașului. Încă de dimineață a binedispus tot alaiul nunții, împărtășind drag și voie bună. Când ne-am blocat însă la scara blocului din cauza “extenuării” mașinii sosite tocmai din Brașov, nașul ne-a surprins cu abilitățile sale tehnice care după vre-o 10 minute de studiere a fierăriei antice de sub capotă, a dat sacoul jos și a pornit zgomotoasa piesă de muzeu!  Și astfel am putut nu doar face turul Sloboziei, ci am ajuns până la faimosul Turn Eiffel (cel din Slobozia ;)). Ajunși la timpul foto, am descoperit că unul din cavalerii de onoare, fratele Doinei, nu avea partenera la foto iar aici a intervenit inedita șoferiță a mașinii de epocă, care amintea mie mult de filmele cu polițiste ;)) și de compania căreia s-a bucurat mult fratele miresei ;). A urmat binecuvântarea lui Dumnezeu. Moment solemn pentru invitați, haios și unic pentru Doina și Mihai care fiecare dată când preotul întorcea fața spre altar, Doina cu Mihai furau câte un sărut super rapid :)) Iar la ieșirea din biserică mi-a plăcut gestul de înălțare de baloane albe în loc de porumbei. Iubesc lucrurile unice, inedite la fiecare nuntă și m-am putut bucura că Doina și Mihai au presărat nunta lor cu mici detalii pentru a o face a lor. A urmat petrecerea de la restaurant cu mult dans, unde Doina cu Mihai au impresionat cu profesionalismul dansului (fac cursuri de dans, deci au avut ce arăta).  Iar pentru cei dragi care nu au avut cum fi prezenți fizic la nuntă, sora Doinei, s-a făcut transmisie live de la nuntă. Iar furatul Doinei, din nou s-a lăsat cu obiceiuri nemaiauzite. Un joc de masă jucat cu hoții și răscumpărarea cu diverse lucruri ambalate cu hârtie și pe care cu carioca au scris ceea au cerut hoții ;)) inteligent, că la ora aia nu aveai cum face rost de minunile cerute. Chiar mai mult ca atât, și șampania ceruta tot a fost o surpriză – una pentru copii cu aromă de căpșuni :)) A fost o nuntă veselă și mă bucur că am putut fi alături de ei.
.
Mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre și lui Alex pentru asistență.
.
Cu drag,
Sergio.