David 7 ani: de-acasa

1 December 2014 - Familia mea

David-7ani-cover

Pentru că azi e ziua internaţională a copiilor, iar ziua lui David a fost acum o săptămână, m-am trezit dimineaţă cu o dorinţă să fac un post despre viaţa lui, cu cele puţine fotografii pe care i le-am facut de-a lungul viețţi :) Dar, hai să încep cu o întâmplare pe care mulţi probabil o ştiu:

Un om a venit de la muncă târziu, obosit şi nervos, găsindu-şi pruncul de 5 ani aşteptând la uşă. 
- Tati, pot să te întreb ceva? 
- Da sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul. 
- Tati, câţi bani câştigi pe oră? 
- Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri? spuse omul nervos.
- Doar vreau să ştiu… Te rog spune-mi, cât câştigi pe oră? 
- Dacă trebuie să ştii, câștig 50$ pe oră. 
- Ah, a răspuns micuțul, cu capul plecat. 
- Tati, îmi împrumuți te rog 25$? 
Tatăl s-a înfuriat:
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat asta este ca să îmi ceri niște bani să îți cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare. Gândește-te de ce eşti aşa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru aşa copilării! Micutul a mers în liniște în cameră şi a închis uşa . 
Omul s-a enervat și mai tare pe întrebările băiatului. Cum a putut să pună așa întrebări doar pentru a cere niște bani. După o oră, omul s-a calmat și a început să gândească. Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ și chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la ușa băiatului și a deschis-o.
- Dormi? a întrebat… 
- Nu tati, sunt treaz, a răspuns băiatul. 
- M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă și m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25$ 
Micuțul a sărit, zâmbind. 
- Multumesc tati!!! a strigat. După aceea a scos un pumn de bani. 
Omul a vazut că băiatul avea deja bani și s-a enervat din nou. Micuțul si-a numărat încet banii și s-a uitat către tatăl său. 
- De ce vrei mai mulți bani dacă deja ai? a spus tatăl. 
- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, am 50$. Pot să cumpăr o ora cu tine???? Te rog să vii mai repede acasă mâine . Vreau să mă joc cu tine. 
Tatăl a fost distrus. Şi-a luat băiatul în braţe şi l-a implorat să îl ierte. (sursa povestirii e aici)
.
Știaţi că de obicei un tată petrece cu copilul său (până la varsta de 3 ani) în medie 7 minute/zi? Aici nu mă refer la faptul că se află în aceeși cameră cu micuțul. Iar cu creșterea vârstei, timpul petrecut împreuna nu se îmbunătățește dramatic…. Știi că în funcție de relaționarea ta cu copilul el așa va percepe autoritățile și pe Tatăl Ceresc? Știi ce impact ai tu asupra vieții micuțului și cât de mare este amprenta ta, ca bărbat, în viața acestuia?
Suntem obișnuiți că mamele petrec timp cu ăștia mici. Mama îl îmbracă, hrănește și îl îndrumă și îi explică ce e bine și ce e rău. Tata, bărbatul casei, muncește mult și lipsește din viața copilului mic (chiar și a băieților) tot mai mult, iar bunica și mama sunt cele care îi arată exemplul de trai… Tot o femeie este de obicei educatoare la grădiniță și în 99% din învățătorii de clase primare sunt… femei. În generală și liceu 80-90% din profesori tot femei. Practic primii 16 ani copilul este înconjurat 95% din timp de femei. Adică în cei mai importanți ani al vieții lui cănd i se formează caracterul și personalitatea. Unde sunt bărbații din viața unui băiat care la rândul său trebuie să se formeze ca bărbat și să ia decizii în familie și în societate? Nu am nimic împotriva femeilor! Vă rog să mă credeți și înțelegeți. Apreciez dedicarea, răbdarea, devotamentul unei mame gata să întoarcă munții pentru odrasla ei. Vreau doar să spun și să te îndemn ca tată,să nu subestimezi impactul pe care îl ai asupra fiului. Ești un  exemplu pentru fiica ta cum ar trebui să-și aleagă viitorul soț și cum trebuie să fie tratată.  Știi tu că a fi barbat pentru fiul/fica ta înseamnă să fii “ca tata”? Știi tu cât respect câștigi prin acel fotbal, pescuit, construire de lego sau chiar un joc la PC împreună cu el? Știi tu că pașii tăi sunt urmăriți și deciziile copiate? Știi că în modul în care vei petrece timp cu fiul tău, la fel va face el cu pruncii săi? Mai mult ca atât, aceeași calitate și relatie de prietenie iți va oferi și el la bătrânețe? Sunt multe, foarte multe de spus, dar cred că ai înțeles ideea – petrece timp cu familia, investește cea mai de valoare resursă – timpul, în ceea ce contează cu adevarat – copiii. Ai grijă de generația viitoare. Nu te amăgi! Copilul tău nu are nevoie de bani pentru o copilărie firecită, oferă-te pe tine însuți.
.
Cu drag, tatăl fiului meu David, care de curând a împlinit 7 ani și mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot timpul petrecut cu el.
Sergio.
.
P.S. Cât eram în America ne-am îndragostit de stilul lor de muzică Country. În această piesă Rodney Atkins pe cât se poate de bine a explicat fenomenul cum copiii fac ce văd la părinți, nu ceea ce părinții îi zic să facă :)

Rodney Atkins – Watching You

.

Ochi pentru Ochi si Viata pentru Viata (lege anulata?):

28 November 2014 - Personal

son-of-god-cover

Ați auzit de Legea ”ochi pentru ochi, viață pentru viață”?
Pe această lege, mii de ani funcționa judecata în toate țările lumii, de la răsăritul Japoniei până la apusul Americii. Până acum China atee, Arabia musulmană și America creștină, recunosc necesitatea și drepatea Legii ”viață pentru viață”.
Însă în Europa sec 17-19 , filosofia Umanistă a început să câștige teren, exaltând importanța vieții ucigașilor și violatorilor și criticând barbarismul Legii lui Dumnezeu. Teologi europeni repede s-au aliniat cu acest ”trend” și au inventat lozinca:
“Isus a desființat Legea lui Moise și ne-a adus Legea dragostei și toleranței”

Ca să susțină această idee, ei distorsionează versetului din Matei 5, de parcă Isus a zis așa:

Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: oricui îți scoate Ochiul drept, dăi să îți scoată și Ochiul stâng. Oricui îți dă un pumn și îți dezbate un dinte, lasă-l să îți dezbată pe toți și dă-i lui.

.POFTIM? Dar Isus niciodată nu a zis așa ceva! vei zice tu.
Exact! Dar anume așa trebuia să spună Isus, ca să anuleze legea “ochi pentru ochi”.
Însă El a zis altceva:
.
Dar Eu vă spun: oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt…
Obraz sau Ochi?
Ce pierdere fizică suferă omul care primește o palmă peste obraz?
Niciuna!  Peste o oră nu va rămâne nici o urmă.
Ce pierdere fizică suferă un om căruia i se scoate un ochi? Groaznică și ireparabilă!

.

.Matei 5:38-40 (predica de pe Munte)
Isus a zis: Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.”
Dar Eu vă spun: SĂ NU VĂ ÎMPOTRIVIȚI celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Oricui vrea SĂ SE JUDECE cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
.
Mulți creștini zic că aici Isus învăța pe oameni să nu se apare împotriva hoților și tâlharilor.
Întrebare, oare de ce ei nu văd cuvintele “Oricui vrea SĂ SE JUDECE cu tine” din acest verset?
Isus nu vorbește despre tâlhărie sau furt. El vorbește despre atitudine față de decizia Judecății. Oamenii se dau în judecată când sunt păgubiți pe nedrept, și Isus ne învață să DESPĂGUBIM, oamenii împotriva cărora am păcătuit, chiar mai mult decât ei cer și astfel să rezolvăm conflictul.

.
Matei 5:38-43
Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.  

.
Iată versetul pe care unii teologi le răsucesc ca să zică că Isus a desființat Legea ”urei” a lui Moise care te îndemna să urăști pe vrăjmași, și a adus o nouă Legea Dragostei care ne îndeamnă să îi iubim.

Ofer 100.000 de euro acelui om care îmi arată unde în Legea lui Moise sau în tot Vechiul Testament e scris așa ceva:
„Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
.
Deja v-ați dat seama că nimeni nu va primi banii, căci nu veți găsi un astfel de verset în Lege, pentru că el nu există acolo!
În schimb în VT există versetul:
.
– Deuteronom 23:7 Să NU URĂȘTI pe egiptean…

.Pentru cei care nu știu, unica națiune pe care evreii aveau tot dreptul să urasca erau egiptenii. Ei i-au robit, chinuit cu munci grele, și i-au ucis copiii!
și totuși Dumnezeu le poruncește: - să NU URĂȘTI pe egiptean.
.
Si Legea lui Moise nu se termină aici, să vedeți mai departe:
Exod 23:4-5
Dacă întâlneşti boul vrăjmaşului tău sau măgarul lui rătăcit, SĂ I-L ADUCI ACASĂ.
Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut sub povara lui, SĂ NU TRECI pe lângă el, ci SĂ-I AJUȚI să ia povara de pe măgar.

Ce să fac? Să pierd timpul meu prețios ca să fac bine vrajmașului meu?
Da!
Sigur nu sunt cuvintele lui Isus?
Nu. Asta e Legea”urei” a lui Moise (cum o numesc unii).
.
Acum să vedem cum trăia ”Legalistul” David, care conform Psamlui 1:1 scris de el însuși, citea Legea lui Moise zi și noapte.
.
Psalm 7:3-5 (același David scrie)
Doamne, dacă N-am Izbăvit pe cel ce MĂ ASUPREA fără motiv, atunci: să mă urmărească vrăjmaşul şi să m-ajungă…  același David în alt
Psalm 35:11-13
Nişte martori mincinoşi  îmi întorc Rău pentru Bine și eu, când erau ei bolnavi, îmi smeream sufletul cu post şi mă rugam cu capul plecat la sân.
.
Acum să facem comparația:
Isus:  Faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.
David:  Făceam bine celor ce îmi făceau rău, mă rugam pentru cei ce mă urau și asupreau.
Seamănă?
Nu seamănă! E IDENTIC !
și împăratul David care cugeta la Legea lui Moise zi și noapte, a înțeles clar acest lucru.

.Deci. Ce Lege  ”NOUĂ” a dragostei a adus Isus, despre care David nu știa având Legea “Veche” a lui Moise???
NICIUNA!!! De ce teOLOGII de azi numesc Legea – Rea, Violentă, Grea și Imposibilă de ținut și disperat vor să o anuleze?
Nu știu. Dar știu că Isus în același capitol cu ”ochi pentru ochi” a zis:
.
Matei 5:17-20
SĂ NU CREDEȚI că am venit SĂ STRIC Legea sau Prorocii; am venit NU să stric, ci să respect. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, NU VA TRECE o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că, oricine VA STRICA UNA din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, VA FI chemat CEL MAI MIC în Împărăţia cerurilor; dar oricine LE VA PĂZI şi VA ÎNVĂȚA pe alţii să le păzească, va fi chemat MARE în Împărăţia cerurilor.
.
Isus confirmă că nici o poruncă din LEGE nu va fi desființată pănă există Cerul și Pământul!
Atunci ce defapt a vrut să zică Isus prin ”dar Eu vă zic”?

.E simplu. În Matei 4 când Isus se apără împotriva lui Satan, El citeaza doar din Deuteronom și mereu zice:
”ESTE SCRIS”
Dar în predica de pe munte Isus de fiecare dată zice
”s-a ZIS”
Ați observat? ”ESTE SCRIS” este una, iar ”s-a ZIS” e cu totul altceva.
Când Isus zice ”ESTE SCRIS” El citează Legea lui Dumnezeu
„este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (Matei 4:10)
.
Când Isus zice ”s-a zis”  ‘Să urăşti pe vrăjmaşul tău.’ (Matei 5:43) el citează legea ORALĂ
adică  – tradițiile și datinile Fariseilor!
Isus combate legea Orală ”s-a zis” și întărește Legea Scrisă ”este scris”! Exemplu perfect îl găsim aici:

Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?
Căci Dumnezeu a zis: ‘Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta’
Dar voi ziceţi: ‘Cine va zice tatălui său sau mamei sale: «Ori cu ce te-aş putea ajuta, l-am închinat lui Dumnezeu» nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa.’ Şi aţi desfiinţat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre. Făţarnicilor , bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: Degeaba Mă cinstesc ei învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.’ (Matei 15:3-9)
.
.Isus întărește Legea, pentru că ea este sfânta, dreaptă și bună DAR desființează porunci omenești.

.Cum rămâne cu duritatea ”ochi pentru ochi, viață pentru viață” ?  Mai ales că Mahatma Gandi a zis „Ochi pentru ochi va lăsa întreaga lume orbă”. Tin minte cum discutand la telefon cu un creștin i-am zis ca eu cred în principiul ”ochi pentru ochi” știți ce mi-a zis? Hai că vin acum să îți scot un ochi! De ce l-am întrbat eu? Ți-am scos eu ție vreo unul? Nu, dar… și s-a blocat. Câți oameni fără un ochi conuașteți voi? Eu nici unul. Atunci cum lumea ar putea ajunge oarbă?

.Întrebare: 

Conform Legii lui Dumnezeu, omul care a răpit, violat sau ucis o fată de 15 ani (cazul de la TV), trebuie să fie UCIS ”viață pentru viață”.
Conform Legii Europene, omul care a răpit, violat sau ucis o fată de 15 ani, trebuie obligatoriu SĂ TRĂIASCĂ! Căci prin existența sa aduce o valoare enormă omenirii! Iar pentru fapta ce a făcut-o, familia victimei precum și toată societatea trebuie să PLĂTEASCĂ impozit din care ucigașul să fie protejat de polițiști, cazat, încălzit și hrănit până la bătrânețe, FĂRĂ să mai fie obligat să lucreze. Iar după ce iese din pușcărie să mai primească și BANI.
.
Care Lege vi se pare mai dreaptă?
.
Sau țin minte cum în anii 90, criminalii ruși răpeau oameni de afaceri și îi tăiau decetele, scoateau ochii, lor sau soțiilor lor, pănă când ei nu spuneau unde ascund banii. Ce pedeapsă primeau pt asta ? Câțiva ani de pușcărie, fără să piardă vreo un deget sau ochi.

.Conform Legii lui Dumnezeu, omul care a furat 10.000.000 euro de la cetățeni, trebuie să întoarcă TOȚI banii înapoi și să mai adauge încă 20% ca despăgubire. Iar dacă deja a cheltuit banii, să fie vândut ca rob, că să muncească (spre exemplu la săpat de autostrăzi) până când va plăti totul înapoi ”ochi pentru ochi, euro pentru euro”.
Conform Legii Europene, omul care a furat 10.000.000 euro de la cetățeni, trebuie să stea câțiva ani la pușcărie, fără să lucreze, (tot pe banii cetățenilor pe care i-a furat), iar apoi e liber să plece în Caraibe să își cheltuie banii ascunși prin bănci.
.
Cui ar trebui să îi fie frică de legea ”ochi pentru ochi”?

.Exod 21:24
Dacă se vor certa doi oameni, şi unul din ei VA LOVI pe celălalt silindu-l să stea în pat, să-l DESPĂGUBEASCĂ pentru încetarea lucrului lui şi SĂ-L ÎNGRIJEASCĂ până la vindecare (…) DAR DACĂ se întâmplă o nenorocire, VEI DA Viață pentru viaţă, Ochi pentru ochi, Dinte pentru dinte.  

.Întrebare:
Cui se adresează Dumnezeu când zice: ”VEI DA ochi pentru ochi”? Cetățeanului cuminte care nu se bate cu nimeni?
Sau bătăușului violent  ”VEI DA” Ochi pentru ochi dacă se întâmplă o nenorocire nevindecabilă!
UNDE aici Dumnezeu zice cetățenilor cuminți să meargă să scoată ochii unul altuia?
Răspuns: Nicăieri!

.A doua oară fraza apare în:
Levitic 24:20
Cine ucide un om să fie pedepsit cu moartea. Cine va ucide o vită, să o înlocuiască: viaţă pentru viaţă. Dacă cineva răneşte pe aproapele lui SĂ I SE FACĂ aşa cum a făcut şi el: ochi pentru ochi, dintre pentru dinte; Să aveţi aceeaşi Lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
.
Cui Dumnezeu zice SĂ I SE FACĂ? Cetățenilor cuminți care își văd de treabă SAU împotriva criminalilor care maltratează și omoară?
Din nou Dumnezeu Atenționează despre Consecințele CRIMEI și arată principiul Judecății Drepte. Dacă cineva îți omoară vaca, va plăti cu vaca lui. Dacă cineva îți ucide un om, va fi ucis și el.

.Ultima dată fraza apare în:
Deuteronomul 19:21
Când un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să-l învinuiască de vreo nelegiuire, cei doi oameni cu pricina să se înfăţişeze înaintea Judecătorilor care SĂ FACĂ Cercetări Amănunţite. DACĂ se va afla că martorul acela este un martor mincinos, ATUNCI să-i faceţi cum avea el de gând să facă fratelui său. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. În felul acesta, ceilalţi VOR AUZI şi SE VOR TEME şi nu se va mai face o faptă aşa de neLegiuită în mijlocul tău. Să n-ai nicio milă, ci să ceri: VIAȚĂ pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.

Întrebare:
Când ai dreptul să scoți ochii și dinții??? Când ai tu chef?
Nici vorbă! După ce Judecătorii vor face cercetări amănunțite, cu 2 sau 3 martori și dau o sentință.
Cine are dreptul să scoată ochii și dinții??? Orișicine are chef?
Nici vorbă! Instanța stabilită.

.
Dumnezeu poruncește că Judecătorii să cerceteze și să  judece cazul după DREPTATE și ca răufăcătorului să îi fie FRICĂ să facă răul, căci va fi PEDEPSIT.
Să n-ai nicio milă, ci să ceri: viață pentru viață.

.Știați că în Japonia pentru omor se pedepsește cu omor până acum, iar în Brazilia pedeapsă cu moarte a fost anulată?
Știați că în Brazilia se fac anual de 100 ori mai multe omoruri pe cap de locuitor decât în Japonia? Oare de ce?

.Recapitulăm.
.
În Exod 21:24 Dumnezeu se adresează Criminalului.
VEI PLĂTI!
În Levitic 24:20 Dumnezeu se adreseaza Judecătorilor.
SĂ I SE FACĂ aşa cum a făcut şi el!
Iar în Deut. 19:21 Dumnezeu se adresează Martorilor Mincinoși.
-DACĂ minți cu scop de a UCIDE, să fii gata să ți se facă cum ai avut de gând să faci și tu!
În felul acesta, ceilalţi criminali VOR AUZI şi SE VOR TEME!

.Frica de pedeapsă e unicul lucru care ține omul rău în frâu. Ochi pentru ochi nu este pentru cetățeanul bun, asta e amenintare DOAR pentru cei răi.

.
În R.Moldova șoferului pentru neacordarea de trecere la pietoni i se dă amendă de 50lei. În Romania șoferul rămâne fără permis. Unde credeți că pietonii sunt mai respectați și protejați? Înseamnă asta ca șoferii Românii trăiesc în frică permanentă și sunt mai nefericiți decât șoferii liberi Moldoveni? Nici vorbă. Din contra șoferii romîni se bucură de o conduită mai bună în trafic iar pietonii Români se simt în mai multă siguranță.
.

Unde Isus anulează sau contrazice Legea lui Moise?
Nicăieri.

.Unde Isus zice: Nu mai pedepsiți criminalii, care răpesc, ucid și violează, și nici politicienii care vă fură?
Nicăieri.
.
În schimb Isus a zis asta: Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi lăsaţi nefăcute CELE MAI IMPORTANTE lucruri din Lege: Dreptate, Mila și Credincioșia. (Matei 23:13)

..A face Dreptate, (adică Judecată dreaptă) este unul din cele mai importante lucruri din Lege!!!

.Știți cum judecă Dumnezeu în ultima carte a Bibliei – Apocalipsa 16:6:
.
Îngerul a zis: „Drept eşti Tu, Doamne! Tu eşti sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. (în care fel a judecat El?) Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici.  (Dumnezeu a judecat în felul Legii pe care a dat-o mii de ani în urmă: ochi pentru ochi, sânge pentru sânge)
Vestea bună este că omul care NU nu a vărsat sânge, nu are de ce să îi fie frică :)  

.
Shalom!
.
P.S..

sursa foto: movie Son of God

De ce nu mai fotografiem nunti: Sambata?

5 October 2014 - Personal

Sabbath-Leo

De ce bySergio a decis să nu mai lucreze Sâmbătă?
Pentru a înțelege răspunsul la această întrebare va trebui să aveți un pic de răbdare. Am făcut textul color pentru o citire ușoară :)
.
* știați că: dacă țineți apăsat Ctrl  și împingeți rotiță în față, textul se face mai mare și mai ușor de citit?
.
Cu toții spunem că suntem o țară Creștină, fondată pe valori creștine.
Suntem înconjurați de creștini de 41.000 denominații diferite. Toți se numesc creștini în cinstea lui Cristos. Bisericile, Parlamentul și Pușcăriile sunt pline de acești “creștini”. Ce să mai zic de cruciade, inchiziție și catedrale de miliarde de $? Creștini peste tot! Oare se poate ca toată viața să te crezi – Creștin, să crezi că te duci în Rai iar după moarte cu stupefiere să afli ca acel Cristos al cărui nume îl purtai, niciodată nu te-a cunoscut?
Să vedeți ce zice însuși Cristos în Matei 7:22
Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”  Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care faceți fără/de/lege.
.
Așa da!Epic Fail -(exact ca in acest video).
Să faci chiar minuni în numele lui Cristos, ca după moarte să afli că El niciodată nu te-a cunoscut…
- Dar cum se poate așa ceva?..
Răspunsul îl găsim într-un verset mai sus: 7:21
Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Pentru înțelesul nostru: nu cel care zice – ci cel ce face.
Întrebare: – Ce face?
Matei 19:16, (Luca 10:28)
Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac, ca să am viată veșnică?”
Isus i-a răspuns: „Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile.”
Întrebare și răspuns (unde-i mingea când e gol?)! Între “bare”
.
- Dar care porunci?
Absolut toți creștinii măcar o singură dată au auzit “care porunci”. Acestor porunci li se zice “cele 10″ Porunci de genu:
Să nu minți.
Să nu furi.
Să nu ucizi.
Să nu curvești.
Sunt porunci cărora Dumnezeu le-a dedicat doar “3″ cuvinte.
Dar mai este acolo o poruncă, pe care Dumnezeu știa ca o vom călca cel mai mult așa că i-a dedicat aproape 100 de cuvinte!
Deschid Biblia în Exod 20:8 (traducerea preotului Ortodoxo-Evanghelic Dumitru Cornilescu) și citesc Porunca a IV-a
Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.
Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău.
Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău,.. nici străinul care este în casa ta. (nimeni)
Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.
Hmmm… și care e ziua aia de odihnă pe care Domnul a binecuvântat-o, a sfințit-o și a poruncit să nu lucrăm în ea???
Deschid Biblia în Engleza, în Rusă, în Ungurește și Grecește
și în loc de “zi de odihna” în toate traducerile văd scris: “zi de Sabat” (adică Sâmbătă)
Poate ceilalți au greșit și românul nostru a tradus corect?
- Poate!  Așa că deschid Tora, Biblia în limba ei originală – Ebraică și în loc de “ziua de odihna” citesc: שׁבּת SABAT
.
Sabat? Opa! Adică ziua de odihnă nu e Sfânta Duminică?  Din câte este scris – Nu.
.
- Dar poate că Cristos a schimbat ziua sfântă din Sabat în Duminică în Noul Testament?
- Poate… așa că m-am pus să caut și găsesc.
Cuvântul Sabat este folosit în Biblie peste 130 de ori, unde Dumnezeu poruncește credincioșilor să păzească Sabatul să țină Sabatul, să sfințească Sabatul, să nu lucreze în Sabat să facă adunări sfinte în ziua Sabatului, și tot așa…
.
Cuvântul Duminica găsesc că e folosit în Biblie de ”zero” ori. Zero ??? Dap – “zero”!
Cine găsește cuvântul Duminica în Biblia Românească (Cornilescu) primește de la noi 1000 euro :D
.
În schimb, am găsit în Matei 5:17-20 o afirmație interesantă a lui Isus cu privire la cele 10 porunci:
Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii, am venit nu să stric, ci să împlinesc (πληρόω – pleroo). Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o literă sau o frântură de cuvânt din Lege.
.
Adică mai repede Cerurile și Pământul vor fi desființate, decât vreo poruncă din Lege?!
Conform lui Isus – Da!
Același cuvânt (πληρόω – pleroo) este folosit și în Matei 3:13-15:
.
Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim (πληρόω – pleroo) tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.
.
Din câte știu eu toți creștinii repetă după Isus ce a împlinit El. Nu? Nu am auzit pe nimeni să zică botezul nu mai este necesar pentru că Isus l-a împlinit! Ați auzit voi?
.
- Bun, poate nu Isus ci Apostolii au schimbat Sabatul în Duminică?
- Poate.
.
Chiar dacă în Biblie cuvântul Duminica nu există, am zis să caut toate locurile unde apare fraza “ziua dintâi a săptămânii” zi care vine după Sabat și simbolizează ”Duminica”.  și am găsit că această frază apare în Biblie de 8 ori.
.
De 6 ori în Evanghelii, când Maria și femeile s-au dus la mormântul lui Isus (ziua dintâi a săptămânii)
O dată în Faptele Apostolilor 20:7 și încă o dată în 1 Corinteni 16:2.
Interesant că în niciunul din aceste Texte:
a) Dumnezeu nu poruncește ca ziua sfântă de Sabat să fie schimbată în Duminică.
b) Nimeni dintre Apostoli, nu zice că ziua de Sabat s-ar fi schimbat în Duminica, nici nu îndeamnă pe creștini să sfințească Duminica în loc de Sabat.
.
Din contră, în 1 Corinteni 16:2, Pavel zice să lucrăm în ziua dintâi a saptamanii, mergeți în pivniță sau depozit, luați saci cu grâu, cereale, stafide și cântăriți cât puteți pune deoparte, alegeți ce haine sau alte lucruri puteți pune deoparte, pentru ajutorul săracilor. Și acum 2000 de ani și acum 30 de ani astea erau bogățiile, averile și ajutorul ce veneau la noi din Europa și America.
.
Deci Pavel îi îndeamnă să lucreze în “prima zi a săptămânii” de parcă ar fi Luni pentru noi.
Atunci am zis să caut ce făceau Apostolii în zi de Sabat:
Fapte 13:14 Apostolii mergeau la adunare (eklesia) în ziua Sabatului.
Fapte 13:27 + 15:21 Ei citeau Scriptura în fiecare zi de Sabat
Fapte 13:42 Neamurile îi rugau pe Apostoli să le vorbească despre Isus și în celelalte zile de Sabat. (repet, neamurile!)
Fapte 13:44 Toată cetatea se strânge să asculte pe Apostoli predicând în zi de Sabat (toata cetatea!)
Fapte 16:13 În ziua Sabatului am venit unde credeam că se află un loc de rugăciune
Fapte 18:4 Pavel vorbea în (eklesia) în fiecare zi de Sabat
Din nou si din nou, Apostolii creștini, fac în ziua de Sabat ceea ce au văzut că a făcut Cristos.
Ba mai mult în Faptele Apostolilor 17:2 e scris că aceasta era obiceiul lor, ca în fiecare zi de Sabat, să se întâlnească la biserică pentru Rugăciune, Citirea Scripturii și Predicare… și nimeni din ei niciodată nu a îndemnat pe creștini să înlocuiască Sabatul cu vreo altă zi.
.
Al doilea text despre “duminica” e în Faptele Apostolilor 20:9 În ziua dintâi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea.
- Ce au făcut?
S-au adunat împreună ca să mănânce. Acesta este cazul unde ”excepția confirmă regula”.
Oamenilor li se face foame, zilnic. De ce să mănânce singuri dacă pot mânca împreună? nu?
.
- Atunci cum am ajuns să sfințim Duminica, în loc de Sabat – cum a poruncit Dumnezeu?
Unii zic pentru că Cristos a înviat Duminică!
- Ok, și dacă El învia Joi? Am fi schimbat Sabat în Joi?
Unde Isus poruncește creștinilor să sfințească ziua Învierii Lui?
- Nicăieri.
- Atunci cum am ajuns să sfințim Duminica, în loc de Sabat – cum a poruncit Dumnezeu?
.
Aici devine interesant. Ca Duminica sa inlocuiasca Sabatul, oameni trebuieau
.
1. Să ignore Cuvantul lui Dumnezeu și
.
2. Să apeleze la filosofie și amagire, inventând datini omeneaști adica învațatura lumii.
.
Pavel scrie în Coloseni 2:8
Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile * lumii, şi nu după Cristos 
.
(* cuvântul începătoare - a fost adaugat de Cornilescu și nu există în original)
.
Cat de precis se descrie situația creștinilor din ziua de azi.
Datina oamenilor este cuvantul grecesc (paradosis). Știți unde un mai apare cuvantul (paradosis)?
Marcu 7:9
Isus le-a zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.
Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”
Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta este donat lui Dumnezeu, face bine”; şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.
Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina (paradosis) voastră.
.
Ați prins idea? Textul din Coloseni vorbește despre același lucru despre care vorbește și Isus.
Coloseni 2:8
Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartădupă datina oamenilor, după învăţăturile lumiişi nu după Cristos.
.
Dar cine e Cristos?
.
Ioan 1:1,3,14 ne explica superb cine e Cristos.
La început era Cuvântul (logos), şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr.
.
Cine e Cristos? Cristos = logos. Cuvantul lui Dumnezeu!
Isus este Cuvântul, Scriptura, Tora, Legea – care s-a facut trup şi a locuit printre noi.
.
Ioan 10:9
Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit. Hoţul nu vine decât să fure, să ucida şi să prăpădească.
.

Ce fură hoțul?  Cum fură hoțul? Căci doar după ce hoțul fură el poate să ucidă trupul și să prăpădească sufletul.
.
Ce fura hotul? Asta e simplu
.
Matei 13:18
Când un om aude Cuvântul (în original e Logos), şi nu-l înţelege, vine cel rău şi fură ce a fost semănat în inima lui
.
Hotul fura Cuvantul (logos) din inima pentru că omul nu il intelege.
Dar Cum fură hoțul? și asta e simplu:
.
Coloseni 2:8
.
Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartădupă datina oamenilor, după învăţăturile lumii, şi nu după Cristos.
.
Hoțul minte folosind:  1. Filozofia amăgitoare   2. Datină oamenilor   3. Învățăturile lumii.
.
și dacă Hoțul a reușit să fure de la om logosul, folosind una din cele 3 tehnici, omul furat nu va mai ști să facă deosebire între bine și rău între Lege și ce e fără/de/Lege și tare va fi mirat când va auzi textul din Matei 7:23
.
„Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care faceți fărădelege.”
.
Cum este posibil așa ceva? Cum oameni care cred în Isus pot fi furați pe drum fără să își dea seama?
.
- Habar n-am! Abia anul acesta am realizat și eu că am fost furat!
.
De 16 ani ”filozofi” ”bătrâni” și ”învățăți” furau logosul de la mine fără ca eu să îmi dau seama.
.
Am impresia ca am citit cu ochi inchisi: Matei 19:16
Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac, ca să am viaţa veşnică?” El i-a răspuns: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”
.
Ați prins idea? “a păzi poruncile” este exact opusul “a face fărădeLege”
.
Psalmii 119:2 Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor
Neemia 1:5 „Doamne Dumnezeul cerurilor, Tu care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!
Deuteronomul 30:16 Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti
Ioan 14:21 Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.”
1 Ioan 5:3 Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele;
Iacov 2:10 Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.
1 Ioan 2:3 Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.
.
Uite așa foarte ușor înțelegem cine sunt cei care zic că sunt creștini din Parlament, dar care fură, mint, curvesc, ucid și așa mai departe. Sunt – mincinoși.
Apocalipsa 12:17 Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.
.
Exod 31:15 citez Logos etren, porunca a 4 lui Dumnezeu:
Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă închinată Domnului. Cine va face vre-o lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea. Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.”
.
De ce credeți că Isus a zis că mai degrabă cerurile și pământul vor fi anulate decât vre-un cuvânt din Lege?
.
Pentru că: în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit.
.
Ca să calci această poruncă e nevoie doar să scoți afară un cuvânt “Sabat” și să pui “o zi de odihnă” alege tu ce zi ce vrei să ții, și vei obține – o datină omenească, o învățătură a lumii după filosofiile amăgitoare.
.
Ați știut ca, cuvântul Sabat a fost distorsionat și în Noul Testament?
Evrei 4:9 Rămâne dar, (o odihnă ca cea de) Sabat pentru poporul lui Dumnezeu…
În paranteze sunt luate cuvinte care nu există în textul original, ci au fost adăugate de creștinul duminicar Dumitru Cornilescu. În Original exista un singur cuvânt – “Sabbatismos” – care a fost miraculos înmulțit și tradus ca 6 cuvinte (o odihna ca cea de Sabat) Oare cu ce scop el a făcut asta? Ca să apere ”datina omenească”
.
Acum vă citez o ”datină omenească” scrisă de Farisei ce și-au schimbat numele în Popi și Episcopi:
.
În anul 325, Papa Sylvester, official a schimbat denumirea din Sunday “ziua zeului Soare” în “ziua Domnului” iar în anul 338 Eusebius, episcopul lui Constantin cel Mare, a scris. “Toate lucrurile obligatorii ce trebuiau să fie făcute în ziua de Sabat (a 7-a zi), noi Constantin, Eusebius și alți episcopi am schimbat să aparțină de Duminică și să fie făcute în ea. (prima zi a săptămânii)
Mai mult ca atât!
La Conciliu de la Laodicea (biserica din Apocalipsa, unde Isus nu a găsit nici un lucru bun) în sec 4 Popii și Episcopii au decis:
Creștinii NU trebuie să se odihnească în Sabat, din contra trebuie să lucreze în Sabat și să se odihnească Duminica! Dacă cineva va fi găsit că se odihnește în Sabat, va fi anatema (excomunicat) Vă imaginați așa ceva? E abia secolul 3 !!! De atunci biserica “duminicară” a persecutat o mulțime de creștini care au ales să sfințească Sabatul. ”În Romania, prima lege, care îi osândea a fost dată la 16 aprilie 1595, de către Sigismund Bathory. În 1618, Bethlen Gabor, a emis ordonanţe care interziceau credinţa sabatariană, iar în 1635, Gheorghe Rakoczy I, convoacă Dieta Transilvaniei care hotărăşte exterminarea sabatarienilor.” Pe lângă Adventiști care au apărut în 1863, erau Evrei Mesianici, Baptiști de ziua a șaptea și alte 500 denominații de creștini care țineau Sabatul. De pe timpul Apostolilor creștinii adevărați erau mereu persecutați pentru credința lor.  
.
Știu că și eu îmi asum un risc să fiu excomunicat din biserica creștină baptistă Metanoia, (proces care deja a inceput. am fost scos din slujire la tineret și biserica a fost anunțată să evite contact cu mine, din cauza ”învățăturilor satanice” ce le promovez) pentru decizia mea de a sfinți Sabatul și a păzi poruncile lui Dumnezeu în loc de datinile oamenilor. Dar aleg sa fac ce îmi zice El!
.
-Stai așa Sergio, tu vrei să spui că miliarde de “creștini duminicari” greșesc? Nu eu! Dumnezeu și Isus zice asta:
.
Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, Lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. (Matei 7:24)
.
Conform Lui Isus, muuuuulți merg spre pierzare. Chiar dacă unii din ei nu sunt departe de împărăția lui Dumnezeu.
.
Și decizia asta mă costă. Până acum 84% din nunțile noastre au fost Sâmbăta, ce înseamna ca renunțând să mai lucrăm în Sabat, noi renunțăm la 84% din venit. Dar cred că Viața veșnică (Ioan 17:3) e nespus mai scumpă și mai valoroasă decât banii.
.
Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Matei 16:26
.
Mai este ceva ce nu v-am zis despre cuvântul Ebraic – Sabat (e un secret ce l-am ținut doar pentru acei care vor citi articolul până la capăt :)
.
Cuvântul Sabat nu înseamna doar ”o zi de odihnă”.  Sabat înseamnă mult mai mult!
.
Cuvântul ebraic Sabat este compus din 3 litere: S shin, B beit și T tav. (Cand Dumnezeu le-a dat evreilor Torah, în ea nu existau vocale, defapt ei nici nu au avut nevoie de ele, pentru că fiecare litera era ca un simbol/ieroglif)
În original este scris: SBT
1. Prima literă S (Shin) simbolizată prin Dinți ascuțiți, înseamnă a Devora, a Îngiți “a Mânca”
2. A doua literă B (Beit) simbolizează Cort, Templu, Trup și înseamnă “Trup”
3. Ultima literă T (Tav) simbolizată printr-o “cruce” și înseamnă “Legământ”
Iar împreună SaBaT înseamnă: “a Mânca Trupul Legământului”
.
Cina cea de taină Matei 26:26
Isus a luat o pâine; şi după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.
Ioan 6:51, 54 Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii.” Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

.
Cina nu e doar pâine și vin. Cina e Pâinea și Vin în ziua Sabatului.
Pâinea vieții = Învățătura lui Isus = Cuvântul lui Dumnezeu = Scriptura care ne învață ce fapte să facem.
Vin = Jertfa lui Isus = Sângele Legământului, care ne spală păcatele prin credință.
.
Dacă bei vin fără să mănânci pâine, ajungi beat. La fel se întâmplă și cu biserica care doar crede în jertfa lui Isus fără să urmeze învățătura Lui prin fapte.  (Apocalipsa 17:2-7) Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari… Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare. Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri?”  Știți de ce Ioan s-a mirat cu minune mare? Pentru că el a înțeles cine era femeia (Isaia 1:21) Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă!  (Ieremia 2:20) Demult ţi-ai sfărâmat jugul, ţi-ai rupt legăturile şi ai zis: „Nu mai vreau să slujesc ca un rob!” Căci pe orice deal înalt şi sub orice copac verde te-ai întins ca o curvă.  Femeia = poporul lui Dumnezeu (biserica), iar curvia = călcarea poruncilor lui Dumnezeu. Asta e unicul mod cum biserica poate să fie necredincioasă lui Dumnezeu. Tu Îi ești credincios?
.
Când trebuie să Mănânci trupul Legământului ca să ai viață? Există un singur răspuns corect!
.
În ziua care se numește “a mânca trupul legământului” criptat în ieroglife = Sabat!
.
(cum zic evreii) Shalom Shabat, dragii mei!
.
P.S. Cu cea mai mare plăcere oferim serviciile de fotografie: Duminică, Luni, Marți, Miercuri, Joi sau Vineri
și cu o plăcere și Mai Mare după o săptămână de lucru ne vom odihni în Sabat :).
Sursa foto de la cover: http://www.fullhdwpp.com/

sabat

3 Minutes of True.

De ce bySergio nu mai mananca porc?: Concurs de 1000euro

20 September 2014 - Personal

Pig-A

De ce bySergio nu mai mănâncă porc la nuntă (și nu numai la nuntă)?  și un nou Concurs de 1000 de euro! (pentru detalii citește până la capăt).
Acest subiect e din aceeași serie: ”Toți ne considerăm creștini, dar nu facem ce ne-a poruncit Cristos.”
De ce Dumnezeu Strict interzice în Biblie, să mâncăm porc sau grăsime? Levitic 3 și 11 Să nu mâncați grăsime! Să nu mâncați porc! 
De ce Medicii recomandă celor bolnavi de inimă sau cancer. Să nu mâncați porc nici grasime?
De ce Statul Român recomandă la Radio și TV Evitați consumul de sare zahăr și grăsimi?
De ce Statistica afirmă?  Consumul de produse din carne de porc, înfunda venele și arterele, duce la obezitate și ajută la dezvoltarea bolilor mortale, precum: boli de inimă, diabet, artrită, osteoporoză, alzheimer, tenie, astm și chiar impotență.
Dar în același timp Biserica creștina Permite și chiar Încurajează mâncarea de porc???  De ce păstorii, nu sunt preocupați DeLoc de mâncarea ce afectează sănătatea fizică a creștinilor? Nici când un pastor baptist renumit din Arad a murit de infarct la 59 de ani, nimeni nici nu și pus întrebare de ce? Poate predicăm și trăim ceva greșit? (Moise a murit la 120 de ani și era plin de putere!) Nicholas Winton care a salvat 669 de copii evrei în timpul holocaustului acum are 115 ani și încă trăiește! Atunci de ce păstorii evanghelici sunt bolnavi de tot felu de boli și mor de infarct la 59?
.
Când eu pentru prima data am găsit în Biblie, că Dumnezeu zice: Să nu mâncați porc, m-am dus să întreb de păstor. Trebuie să respect și asta? Păstorul mi-a răspuns – NU. Poți mânca orice! Iar mai pe urmă, am învățat și o glumă, de la un predicator baptist de a 4-a generație “Știi care sunt cele mai bune fructe? Alea de coteț!” 
Și totuși, de ce Dumnezeu a interzis în Biblie sa mâncăm porc? Levitic 11
.
Să nu mâncați porc! (și la sfârșitul capitolului adaugă) Fiți sfinți, căci Eu sunt Sfânt! 
De ce să nu îl mâncăm? – Ca să fim sfinți!
Apoi în NT vine Isus pe pământ și ne dă un exemplu perfect, cum exact noi trebuie să fim Sfinți.
-Cum?
Ioan 17:1,17,19   Isus a ridicat ochii spre cer și a zis: Tată… Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul și Eu însumi Mă sfințesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.
- Ce face Isus?    - Se sfințește!
- Cum se sfințește Isus?   -Respectând Cuvântul Tatălui.
- Ce ne poruncește Isus?   - Să ne sfințim la fel ca El!
.
Da, dar atunci, de ce 99% din creștini care citesc aceeași Biblie, nu văd nici un păcat și sunt ok, în a mănâncă porc?
- De ce?
- “Pentru ca din seria filmelor și pentru ca automobile” – clik here for a funny youtube video :))
.
Glume, glume, dar dacă îi întrebi serios, răspunsul teologilor, pastorilor și predicatorilor va fi de genu:
“Pentru că Vedenie și pentru că Faptele Apostolilor 15″
.
Ok, hai să începem cu “pentru că vedenie”.
Faptele Apostolilor 10:10
Petru s-a suit să se roage, l-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce… a căzut într-o răpire sufletească. A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. Şi un glas i-a zis:
„Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.”
„Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.”
- Ups! Aici “creștinii” au prima problema. Din răspuns, vedem clar ca Apostol Petru, ucenicul căruia Isus i-a dat cheile Împărăției, după tot ce a auzit și a văzut la Mesia, niciodată nu a mâncat ceva necurat, și refuză să mănânce acum!
- Cum asa? Uite așa.
E o problema Mare, mai ales pentru acei care citează pe Isus din
Marcu 7:19
… A zis astfel, făcând toate bucatele curate.
- Pentru că această frază - Nu există în Manuscrise Biblice!
Dumitru Cornilescu, a adăugat-o acolo acolo. (poate de aia i s-a uscat mâna dreaptă)
Vă rog să verificati acest verset în Biblia în Rusă, Engleză, Ungurește și originalul Grecesc și nu veți găsi fraza “a zis astfel, făcând toate bucatele curate” acolo…
Și atunci cu ce scop, Cornilescu a adaugat-o? :) Pentru că cele mai gustoase fructe sunt cele de coteț!
.
1.) În contextul din Marcu 7:1-2 Ucenicii mănâncă ”ceva” cu mâinile nespălate.
.
2.) În Marcu 7:3-5 Fariseii Nu îi reproșează lui Isus, că ucenicii mâncau ”ceva” interzis de Lege,
ci că ei Nu respectau “datina bătrânilor” adică – mâncau cu mâinile nespălate. Sunt două lucruri diferite!
Niciunde în Lege, Dumnezeu nu interzice să mănânci cu mâinile nespălate! 
.
3.) În versetele 7:6-9 Domnul Isus îi mustră pe farisei “Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni Aaaa uite acum am ajuns în inima problemei! Porunca lui Dumnezeu era desființată și înlocuită de datina așezată de oameni Dacă îi ascultai pe farisei, ei toată ziua predicau despre Dumnezeu (povești), în loc să predice Cuvântul, ceea ce a Poruncit Dumnezeu, și Isus îi mustră pentru asta! Pentru acei care nu știu, 
Levitic 11:7

”să nu mâncați porcul” este Porunca lui Dumnezeu, iar dogmele, tradițiile și adăugirile lui Cornilescu sunt doar o
datină așezată de oameni”.
.
4.) Fariseii credeau că nerespectarea acestei datini “a mânca cu mâinile nespălate”  îi spurcă pe ucenici, adică îi face ne-curati, ne-sfinți, și ne-mântuiți. La care Isus răspunde. A mânca cu mâinile nespălate – Nu este interzis de Lege  deci   Nu  poate spurca, și nu poate face omul ne-sfânt sau ne-mântuit! și apoi Isus arată exact ce lucruri spurcă pe om și îl fac nesfânt și nemântuit:
Marcu 7:21-23
Dar ce iese din om aceea-l spurcă. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, (Deut 15:9) preacurviile, (Deut 5:18) curviile, (Lev 19:29) uciderile, (Exod 20:13) furtişagurile, (Exod 20:15) lăcomiile, (Deut 21:20) vicleşugurile, (Exod 21:14) înşelăciunile, (Exod 22:9) faptele de ruşine, (Deut 32:5) ochiul rău, (Exod 20:17) hula, (Exod 22:28) trufia, (Exod 18:11) nebunia. (1-Samuel 13:13) Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. 
1-Samuel 13:13
Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău.
Observați? Nebunia e exact opusul - păzirii poruncii lui Dumnezeu!
Ați înțeles ce spurca pe om? Încălcarea Poruncilor.
.
Ooo câți învățători și predicatori nebuni avem în țară…
Proverbele 14:7  Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi ştiinţa.
Iov 12:12  La bătrâni se găseşte înţelepciunea, şi într-o viaţă lungă e priceperea.(lunga de 115 ani, nu de 59)
Psalmi 91:14  Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea. 
.
În Matei 15:16,20  avem descris același caz ca în Marcu 7,
„Şi voi tot fără pricepere sunteţi?  Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.”
Însuși Isus – Logos etern, ne dă o explicație cât se poate de clara a cuvintelor Sale! Mâncarea interzisă de Dumnezeu spurcă, iar mâncare permisă de El dar consumată cu mâinile nespălate nu spurcă pe om!
Bun, și atunci de ce ”creștinii” caută altă explicație?
Pentru că bine a prorocit Isaia: inima acestui popor este departe de Dumnezeu… Ne întoarcem la Vedenie
Faptele 11:8
„Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.” Petru știe foarte bine că încălcarea Poruncii lui Dumnezeu îl spurcă pe om și zice: Nicidecum și Niciodată!
versetul următor
Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer… Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese.
- Opa! Aici “creștinii” au a doua problemă. “Petru nu doar că nu a mâncat, el nu știa ce să creadă despre înțelesul vedeniei.”
- De ce? Pentru că:
1.) Petru știe că Dumnezeu e perfect și nu se schimbă.
(Maleahi 3:6) Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb
2.) Ceea ce înseamnă că și Cuvântul lui Dumnezeu este perfect și nu se schimba! Lucru despre care același Petru mărturisește, în epistola sa la ceva timp după vedenie: 
(1 Petru 1:25) Cuvântul Domnului rămâne în veac.

și atunci ce înțeles a avut vedenia? răspunsul ni-l dă chiar Petru, în
Fapte 10:28

„Ştiţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit * unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun Om spurcat sau necurat.
Wow! Ce zice Petru ca i-a arătat Dumnezeu în Vedenie??? Că e voie să mânci porcul??? Nici vorbă!
Citiți încă o dată Petru zice: să nu numesc pe nici-un OM Spurcat sau Necurat. Om dragii mei nu animal!!!
Scriptura confirmă ca oameni sunt curați nu porcii!
.
Numeri 15:15  Să fie o singură lege pentru toti, atât pentru voi, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul vostru; cu străinul să fie ca şi cu voi, înaintea Domnului.
Maleahi 1:11
Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oştirilor. Dar voi Israel îl pângăriţi… 
Matei 28:19-20
Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, și învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.
Intrebare:
- Dacă Petru ne dă un răspuns clar și precis despre ce a însemnat vedenia de ce ”creștinii” caută alt sens?
”Pentru că porcul e gustos”
Ok, atunci nu doar porcul!
Ia vezi ce zice Solomon în Proverbe 9:17
„Apele furate sunt dulci, şi pâinea luată pe ascuns este plăcută!”
Sau uite alta, din Proverbe 5:3
Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul.
De când, spuneți-mi vă rog frumos, creștinii decid ceva în baza “gustos, dulce și plăcut” în loc de “este scris” cum mereu făcea Isus?
Toate “trei fapte” violează aceiași Lege, doar capitolele diferă.
Chiar și Petru ca să clarifice vedenia scrie în epistola sa în 1-Petru 1:16 Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”  Unde este scris acest lucru, fraților??? În Levitic 11 bineînțeles! Acolo unde Dumnezeu poruncește să nu mâncați porcul!  Ce vreți mai clar de atât? Ați vrut ca Petru să reenumere toate animalele interzise pentru mâncare în epistola sa??? Offf….
.
Acum să trecem la “pentru că din seria filmelor”
Fapte 15:28 Hotărârea Bisericii.
Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie, adică: să vă feriţi de (1) lucrurile jertfite idolilor, (2) de sânge, (3) de dobitoace sugrumate şi (4) de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!”
- Ai vazut Sergio? Aici nu scrie, să nu mâncăm porc! Deci e voie!
- E adevarat, aici nu scrie.
Dar aici, nu scrie nici – Să nu furi (ape dulci și pâinea placută). Sa nu minți. Să nu ucizi. Nici asta nu scrie aici.
Și ??? Ce înseamnă asta? Că tot ce nu e scris aici, s-a anulat?
Hai fraților, că e simplu. Citiți mai atent pasajul! Sunt doar 4, pentru că în acest capitol mai există și versetul 21, unde Iacov specifică clar:
“Căci încă din vechime, în fiecare cetate, Moise are oameni care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”
- Ce a zis Iacov???
- Da dragii mei. Iacov este de părere să le dea doar 4 pentru că din vechime, în fiecare oraș din imperiul Roman, există oameni care în fiecare zi de Sabat citesc Legea lui Moise, cu restul poruncilor: să nu furi, să nu minți, sa nu ucizi și alte sute. Ce sens avea să le rescrie pe toate 613 dacă ele deja există în orașul lor? Și dacă vi se pare putin 613, stați liniștiți că mai vine și Noul Testament cu încă 1050!
Hai să fim sinceri, câte sute de reguli, semne și marcaje trebuie să învețe omul, ca să obțină Permisul de Conducere? Cine știe? 3-4 sau sute și sute? Era greu să le înveți pe toate? Cât v-a luat? o lună? doua? Dar ca să devii medic chirurg, câte reguli trebuie să ții minte? 3-4 sau mii și mii? Care din voi acceptă să fie operat de un chirurg care știe doar jumătate din ce trebuie să știe? Dar ca să devii avocat sau judecător câte Legi trebuie să știi? 3-4 sau mii ? Avocatul poate fi expert doar în jumate din Legislație, dacă el nu știe legile ce se aplica la cazul tău, la ce îți folosește?
Dacă fiecare din aceste domenii necesită ani buni de pregătire și cunoștințe a mii de legi, regulamente și semne pentru funcționarea corectă și bună. Atunci cum biserica poate să funcționa doar cu 4 legi din Fapte 15:28 ? Foarte defectuos.
Plus ce facem cu 1 Timotei 4:4-6 ?
Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri,
pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus.
Acum Întrebare de 1000 de euro! - Unde Porcul este “sfintit prin Cuvantul lui Dumnezeu”??? 
Pavel îl îndeamnă pe Timotei sa fie bun slujitor al acelui Cristos Isus, care a știut foarte bine că legiunea de demoni vor îneca turma de porci, dacă El le va permite ”intrarea”. Și totuși Isus, în loc ca pur și simplu să îi dea afară, la fel cum a făcut cu restul duhurilor, îi lasă pe demoni să între în porci și să îi înece… (citiți Marcu 5:10-13)
- De ce? Știind perfect că decizia Lui, va prăpădi 2000 porci x 150kg =300.000 kg de “cărniță gustoșică” numa bună de mici la grătar, a oamenilor din sat…  de ce?
De ce Isus decide să îi lase flămânzi pe săracii oameni? Să facem un calcul: dacă carnea tocată de porc, costa atunci ca și acum 15 ron/kg, Isus ia făcut oamenilor o daună de 1.000.000 de euro (un million!) Gândiți-vă la asta…
Citesc 1 Timotei 4:4-6 din nou:
Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri, pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

Concurs! bySergio oferă 1000 euro oricărui om, care îmi arată în Biblia (Cornilescu), versetul, unde porcul este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu!
Grabiți-vă! Oferta este limitată! Banii îi primește doar primul om care ne trimite versetul! La câți predicatori,  păstori, teologi, (mâncăcioși de porc) avem în țară, cred că versetele ne vor bombarda, de se va bloca facebook’ul! În Biblie Dumnezeu interzice Porcul cu ”nume” de 2 ori. Levitic 11:7 și Deut 14:8. Eu cer un singur verset unde același Dumnezeu acum sfințește porcul, cu ”nume”. este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu! 
Apropo cât veți căuta acel verset, puteți trece și prin ultimul capitol din Isaia (același Isaia, pe care l-a citat Isus – fariseilor, în Marcu 7), unde Dumnezeu descrie o scenă apocaliptică, când Domnul Isus va veni și personal va ucide pe cei răzvrătiți.
Isaia 66:15-17, 23-24
Căci iată, Domnul vine într-un foc, şi carele Lui sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic, şi ameninţările, în flăcări de foc. (trimitere la Apocalipsa) Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile (trimitere la Apocalipsa), şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine; şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr.  Cei ce se sfinţesc şi se curăţă în grădini, mergând unul câte unul în mijlocul celor ce mănâncă şi carne de PORC, şi şoareci, şi alte lucruri urâcioase, toţi aceia vor PIERI – zice Domnul.
În fiecare lună nouă şi în fiecare SABAT, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea – zice Domnul. Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri, (trimitere Apocalipsa) şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.”
aici Sfârșitul cărții Isaia…
Trist… :(    dar adevărat… Ați observat? Sunt descriși niște oameni religioși ce se sfințesc! La picnic cu biserica și în tabere creștine, prin cântări, rugăciuni și predici, mâncând carne de PORC și când colo “vor pieri – zice Domnul”
Vă imaginați, ce uimit va fi predicatorul și doctorul în teologie creștină – Cristian B. care anul acesta a predicat că la ”garage sale” (adică piață), organizată în biserica lui, ”cel mai popular și bine vândut produs a fost slană de PORC!”
Ce s-a mai sfințit toată biserica!

.
Levitic 3:17 Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile unde veţi locui: cu nici un chip să nu mâncaţi nici grăsime, nici sânge.”
Veșnică! Ce nu era sănătos acum 4000 de ani nu va fi sănătos niciodată! Altfel veți suporta consecințele!” 

.
Acum tradiționalul Bonus, pentru acei care au citit până la capăt.
Mântuire în ebraică sună așa: Yeshuah – care este compus din 5 litere.
.
1. Prima literă “Y,E” (Iotă) cea mai mică literă simbolizată prin “Mâna strânsă în pumn” și înseamnă a Lucra, a Face “a se Închina”
2. A doua literă “Ș” (Shin) simbolizează ”Dinți ascuțiți” înseamnă a Devora, a Mânca și tot odată e simbolul ce reprezintă numele lui Dumnezeu – “El Shadai” (Atotputernic)
3. A treia literă este “U” (Vav) simbolizată printrun ”țăruș de cort” care asigură stabilitatea cortului “a Asigura”
4. A patra este literă surdă, ce nu se pronunță  (Ayin)  simbolizată prin “ochi” și înseamnă a Vedea, a Înțelege, “a Descoperi”
5. Ultima literă “aH” (Hey) simbolizată printr-un “om cu mâinile ridicate” și înseamnă Revelație, Suflare, “Duh”.
Iar împreună YeShUaH (Mântuire) înseamnă: “a se închina lui El Shadai în siguranță descoperită de Duhul” sau mai pe înțelesul românilor:

.
Ioan 4:24  Dumnezeu este = Duh și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr
”fiindcă astfel de închinători dorește Tatăl” 
Care este siguranță descoperită de Dumnezeu care este Duh? Ioan 17:17  “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este = adevărul.
Adevărata închinare lui Dumnezeu este în Duh și Adevărul Cuvântului Său!
Nu doar duh, ci Duh și Adevăr! Isus zice că Cuvântul Tatălui este Adevărul! Adevărul poate fi unul singur. Dacă e altceva = e minciună, iar tatăl minciunii este diavolul (Ioan 8:44) Tu al cui fiu ești?

.
yeshuahhh

Ioan 4:24  Dumnezeu este = Duh și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr

Un video de 2 minute care vă va schimba punctul de vedere despre ”a mânca carne și slană porc”.
Cum de, creștinii au ajuns să creadă că Guvernului și Medicilor le pasă mai mult de sănătatea oamenilor, decât lui Dumnezeu? Dumnezeu care ne-a creat și știe exact ce ne face rău și ce e bine. Și de ce voi credeți că același Dumnezeu care a pedepsit neascultarea Evei de a mânca din pomul interzis, nu va pedepsi neascultarea noastră de a mânca carne, sânge și grăsime interzisă? Îmi pare extrem de rău că timp de 16 ani, în acest subiect, eu am crezut mai mult pe oameni decât de Dumnezeu… Acum la nunți prefer meniu vegetarian. (+ e mai ieftin :)

.

.

P.S. Medicii afirmă că fumatul și carnea de porc dăunează sănătății. Dumnezeu nu spune nimic în Biblie despre fumat, dar interzice strict porcul și grăsimea. Biserica ”creștină” te va disciplina sau chiar te va excomunica pentru fumat, dar nu va face absolut nimic celui care mănâncă porc și chiar se va lăuda cu libertatea lor în Cristos! Culmea ipocriziei… 
Sursa imaginii de la cover: http://pan-demetrius.livejournal.com/58992.html

Lavinia & Valentin: Cimpeni, RO.

22 July 2014 - Nunta

Lavy-&-Valy-COVER

Imaginați-vă cum se poate face cunoștință pe internet? FB? Skype? … Oricare ar fi metoda, nu mi-am putut imagina că o relație temeinică și serioasă se poate naște pe un status invizibil :)) Curioși? Stați să vă explice Valy. Și de fiecare dată sunt plăcut impresionată de inspirația unui bărbat în povestea de dragoste:
.
“M-a atras mesajul ei de la descriere; “Oamenii se definesc după felul cum renunță!” fapt ce m-a ambiționat să aflu cine poate zice așa ceva, înseamnă că nu mă cunoaște pe mine, și sincer vă spun, eu nu mă dau bătut cu una cu două, ca să nu zic niciodată.
00:30 ora Irlandei, 02:30 ora României.
Eu: Salut. Ce faci?
Ea: Sunt căsătorită.
Eu: Nu te-am întrebat dacă ești căsătorită, ci ce faci tu?
Ea: Nu am timp, învăț.
Eu: La ora asta? Tu trebuie să fi o fată foarte harnică?
Sprea mirarea mea, m-a adăugat în lista ei de prieteni, și de fiecare dată când intram pe Skype vedeam că este online și bineînțeles mesajul “Oamenii se definesc după felul cum renunță!” care îmi tăia răsuflarea și totodată curajul să o bag în seamă, să nu mai zic că primul lucru care mi-a zis a fost “sunt căsătorită” ceea ce urma să aflu mai târziu că nu era adevărat, dorea numai să scape de insistențele mele.
În mintea mea îmi tot ziceam că este imposibil ca o fată așa de frumoasă să nu aibă prieten, ceea ce urma mai târziu să aflu că ieșise dintr-o relație ce a durat ceva timp, spre bucuria mea.
Încet, încet am prins aripi și am început să-i scriu, și ce puteam să întreb decît, cum merge cu învățatul dimineața când găinile dorm? Am început să-i pun tot felul de întrebări numai cât să aflu mai multe detalii despre femeia, care în viitorul apropiat urma să mă facă cel mai fericit bărbat din lume, devenind soția mea.
Abea așpteptam să treacă ziua și să vorbesc cu fata care era tot timpul acolo și mă ascultă spunându-i vrute și nevrute.
Zeci de ore petrecute în fata calculatorului cu povești, amintiri și de o parte și de altă, istorii, preferințe, copilării, glume, uneori și lucruri mai serioase. Treptat s-a creat o intimitate, una nespusă, dar simțită de ambele părți.
Momentele în care am conștientizat că amândoi am trecut la un alt nivel al relației au fost cred eu cele mai intense din viața mea. Război, fluturi în stomacul meu și mii de bătăi pe minut, le mai simt și acum la aceeași intensitate.
A urmat apoi ca eu să iau marea decizie de a străbate Oceanul Atlantic să văd ce se ascunde cu adevărat în spatele computerului într-un colț din România. După 14 ore călătorind cu trenul București – Cluj, cu multe semne de întrebare ce să zic? Și ce să fac când ochii noștri se vor întâlni? Ajung să cobor din tren și să rămân “speechless” și zâmbitor, pentru un timp îndelungat, în fața mea se află o ardeleancă absolut superbă, înaltă și cu păr lung, pe spate așa cum îmi doream să văd și cum astfel niciodată nu mi-am imaginat.
.
Multe luni au trecut acceptând relația la distanța din `N` motive neștiute, până într-o bună zi când am realizat că nu trecea o clipă fără să nu îmi doresc a ști, ce face cealaltă jumătate, ființă din mine în celălalt colț al lumii. Într-un final fericit m-am decis să le zic părinților mei adoptivi, că a sosit momentul să mă reîntorc în România pentru ceva timp dacă nu pentru totdeauna, deoarece cealaltă jumătate din mine a rămas în România de la ultima mea vizită.
De la discuții cu tema “Familia” ajunsesem să ne visăm nunta. Cererea în căsătorie s-a lăsat mult așteptată “mai era puțin și mă cerea ea” însă a avut loc exact când se aștepta mai puțin, cred eu.
Pe data de 10 August 2013 a avut loc și mijlociul eveniment, eu fiind un împătimit al sporturilor extreme am zis să sărbătorim un nou an împreună untr-un mod mai aparte și anume “Adrenalino-Valy”. Am organizat în cel mai mic detaliu, marele zbor cu parapanta, ceva nou pentru amândoi, în așa fel încât, atunci când aterizam eu să o aștept în genunchi și rostind întrebarea pe care multe femei își doresc să o audă lă momentul potrivit în viață.
.
Ziua de 10 August este o zi speciala, deoarece am fost norocos să primesc răspunsul cel dorit de fiecare bărbat și anume “DA”. Nu am crezut în tainele și miresmele căsătoriei până am cunoscut-o pe “the special one”.
Anul 2013 pentru noi a fost anul schimbărilor majore în viața noastră. Ne-am mutat în Germania unde profesam amândoi în domeniile noastre, a avut loc și “marele eveniment” unde alături de familie și cei dragi nouă, ne-am unit destinele în fața Lui Dumnezeu, și acum că suntem un întreg, avem puterea, încrederea și susținerea celuilat că putem realiza totul în viață dacă ne dorim cu adevărat.
Ceea ce ne caracterizează pe amândoi este dorința de a da o mână de ajutor celor nevoiași. Nimic nu ne oferă o bucurie mai mare, o liniște lăuntrică și echilibrul de zi cu zi decât acel moment când în suflet știi că a trecut încă o zi din viața ta și ai făcut o mică diferență în această lume mare. Nu suntem perfecți, nu suntem un exemplu pentru nimeni și departe de a fi cei mai buni, însă nu adormim seara fără să nu ne împreunăm mâinile, în genunchi căzând și mulțumind pentru ziua ce a trecut cu bune și cu rele și cerând mereu să ni se dea șansa de a ajuta pe cei din jurul nostru.
Va dorim o zi binecuvantata !!!
Cu stima,
Fam. Barry Valentin & Lavinia.
.
Aici doresc să vă spun despre un mail cu totul deosebit pe care l-am descoperit în luna mai 2012. Puțini, foarte puțini sunt cei care odată cu vârsta vor păstra visele de copil în inimă și vor munci la realizarea lor. Lavinia, o fată cu suflet FOARTE mare de mică a avut 3 vise: 1. Când o sa ma fac mare, o să mă fac doctoriță ca să șterg lacrimile de pe fețele oamenilor (în mintea mea, toți oamenii care plângeau, sufereau… deci erau bolnavi și aveau nevoie să fie vindecați :)) 2. O sa am 5 copii (nu știu de ce 5 și nu 2 sau 11 echipa de fotbal :)) tot ce știu este că îmi doream enorm o sora sau un frățior și puneam zahăr și făină în geam ca să vină barza :) și nu a venit, ci au venit ciorile și am încetat să mai sper. 3. O să mă căsătoresc cu un copil orfan sau copil de preot sau preot (pentru că în mintea mea, aceste categorii de oameni erau blânzi, aveau un suflet cald, fiecare pas ce îl făceau în viață, îl făceau cu gândul la Dumnezeu… deci erau speciali.” Așa a ajuns Lavinia absolventă a facultății de medicină și farmacie și își dorește să muncească în domeniul Oncologic, motivul : oamenii care suferă de cancer sunt mult mai puternici decât cei care sunt sănătoși, apreciază mai mult viața și știu să se bucure de absolut tot ce primesc de la Dumnezeu… bune și mai puțin bune, până la urmă vin de SUS). A început să învețe germana, în speranța că Dumnezeu o va ajuta să își găsească locul în această mare lume.
.
Cred că Dumnezeu se va îngriji de această familie deosebită, un exemplu în foarte multe pentru toți și nu știu câte mirese au trimis fotografului un mail atât de “atingător” care să conținp cuvintele “Respect oamenii care își respectă familia și cred în Dumnezeu.” Toată nunta a fost organizată de ei doi, în felul lor și și-au ales oamenii cu mare grijă. Nu sunt genul care să le placă luxul și mereu sunt cu gândul la copii abandonați din jurul Clujului (unde locuiesc). Îi înțeleg perfect când spun că nici un papuc, nici o rochie, nici un telefon, nu le-ar da aceeași fericire care o primesc gratis la revederea acelor suflete care îi așteaptă pentru simplul fapt că pot să vadă pe cineva căruia îi pasă. “Acele suflete care zâmbesc și te “călaresc” oferindu-ți atâta căldură încât te simți gol deși ai atâtea lucruri în jurul tău.”
.
Sunt scrisori, mesaje după care nu îți găsești ușor cuvintele să răspunzi și acum când scriu nu îmi imaginez ce cuvinte de apreciere aș putea adăuga la oamenii la care ne-am simțit FOARTE onorați că ne-au ales să le fim alături. Și suntem și mai încântați că există oameni care nu au pierdut sensul și valoarea vieții. Știu ce este important și apreciază aceasta. Câtă lumină putem aduce cu viețile noastre în jurul nostru? Multă, mult mai multă decât ne putem imagina. Important este să ne dorim aceasta, să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute și să muncim pentru a ne împlini visele, să nu renunțăm la ele! Bucurie maximă a adus Lavinia cu Valentin oamenilor dragi care i-au însoțit în ziua nunții printre care ne putem număra și noi.
.
Vă mulțumim pentru sufletele calde, caractere, valori, vise, aspirații și tot ce am descoperit în voi.
.
Cu drag,
Sergio.

Oana & Petru: Torino, IT

16 July 2014 - Nunta

COVER

Primesc saptămânal zeci de mesaje, însă îmi amintesc cu exactitate cel de la Oana cu Petru … m-a inundat sinceritatea lor. Iar cireașa de pe tort a fost răspunsul la ultima întrebare de la contact-page-ul nostru: “7. Trimiteți o fotografie cu voi doi care să vă reprezinte ca stil și care să vorbească despre ce înseamnă pentru voi fotografia…” În atașament am descoperit familia Catoski feline frumoase și pufoase :))) Am zis VREAU să îi cunosc, nu doar pe viitorii miri ci și fotomodelele ! Am și făcut o postare cu invitația la nuntă și așa am decis sa vizitez Torino. Sincer, pe familia Catoski nu mi-a prezentat-o Oana însă am cunoscut personal nașii Oana și cu David și declar că sunt cei mai tari nași pe care i-am cunoscut la nunți. Ba mai mult sunt intr-o poziție delicată în care nu știu cu cine am petrecut mai mult timp, cu nașii sau cu mirii :))) O să las pe Oana (mireasa) să spună povestea lor.
.
“Când lumea spune că dacă nu o cauţi, iubirea nu-ţi bate la uşă… hmmm, să nu credeţi, nu e întotdeauna aşa. Sau dacă nu vine chiar la uşa ta, e foarte probabil să o găseşti în bucătăria părinţilor! Eu acolo l-am găsit pe Bubu (alias Petru) şi el m-a găsit pe mine, Buburuza. Punea faianţă nouă în bucătăria mamei. Din întâmplare aveam şi eu nevoie de ceva lucrări în casă şi… l-am angajat. Bineînţeles că o vreme nu l-am băgat în seamă, pot fi cu nasul foooarte pe sus şi complet de gheaţă dacă-mi pun mintea, însă alegând gresie şi var împreună, mergând încoace şi încolo după materiale de construcţii, se vede că s-a topit câte o bucată din icebergul amândurora. Încet-încet, s-a înfiripat o poveste frumoasă, cu multe zâmbete timide la început şi cu un sentiment de bine şi mai ales de “am ajuns acasă”. Este extraordinar să te simţi acasă lângă o persoană. Şi niciunul dintre noi nu prea credea că aşa ceva se poate întâmpla. Ce ne-a atras unul la altul? Păiiii… Bubu e ardelean. Cu asta am spus tot. Lăsând gluma la o parte, ne completăm reciproc. El e calm, are o tonă de răbdare şi nu prea se enervează, pe când eu sunt zvăpăiată, nerăbdătoare şi mă aprind ca un chibrit din… multe lucruri. Dacă ţin neapărat să mă cert, mă cam cert singură. El ştie cum să mă ia ca să nu “stau cu bot”, reuşeşte mereu să mă facă să râd. Când sunt în mijlocul unei certe-monolog, dacă ne uităm unul la altul, începem amândoi să mustăcim şi se termină totul cu râsete. Aşa, şi, important, mă hrăneşte, că eu nu prea le am cu gătitul. Ne iubim unul pe altul şi pe cei doi pisoi pe care i-am adoptat de când erau puiuţi mici, mici. (De la fotograf – acum sunt mari, MARI)
.
Cererea în căsătorie a fost ca la carte, romantică, dar nu a avut loc în momentul programat, adică în ajunul Crăciunului. Până să-i vină curajul, eu am… adormit şi s-a amânat pe a doua zi. Apoi ne-am aventurat în lumea pregătirilor. Ne-am dorit o nuntă pe măsura noastră şi am dedicat foarte mult timp organizării evenimentului şi creării decorului, care a fost realizat în întregime de noi. Amândoi cu ideile şi mai mult Bubu cu partea manuală, el e expertul, eu am fost doar asistent, recunosc ;)) Perioada aceasta haotică ne-a unit şi mai mult, pentru că ne-am dat seama că avem foarte multe pasiuni în comun, începând de la atenţia pentru detalii, până la fotografie şi lucruşoare vintage. În ciuda previziunile meteorologice nu prea încurajatoare, la nuntă am avut parte de vreme însorită şi caldă, nici n-ai fi spus că ne apropiam de sfârşitul lunii septembrie. A fost o zi după sufletul nostru, cu lumină aurie şi vii încărcate de struguri, cu familiile aproape, înconjuraţi de prieteni vechi şi noi, de oameni dragi. A fost minunat şi a trecut totul cât ai clipi din ochi, după cum pe bună dreptate ne avertizase toată lumea. Noi continuăm şi astăzi acea zi specială, pentru că nunta nu este doar un moment, ci se reînnoieşte la fiecare răsărit şi apus, iar noi avem de gând să ne alegem din nou unul pe altul de o infinitate de ori de acum înainte… până vom fi amândoi cocoşaţi, zbârciţi, surzi şi cu proteze dentare. Încheind povestea pe această notă optimistă, încurajatoare şi plină de romantism.
.
Nu vă pot spune în cuvinte câtă bucurie am când văd doi miri care se completează. Doi oameni care știu cum să comunice nevoile și mai mult să le întâmpine pe ale celuilalt sunt Oana cu Petru si atitudinile lor vorbesc de la sine. O nunta însorită și plină de frumusețe. Punctul culminant a fost Cununia religioasă în aer liber. Aveam impresia că Dumnezeu prin razele soarelui inunda atmosfera tainică a cununiei binecuvântând-o. Îmi doresc din toata inima ca și în România să se poată face cununii în natură! Iar mai mult ca atât îmi doresc ca Oana cu Petru să ajungă ziua în care plini de amintiri, cu familia Catoski încărunțită să depene amintiri printre care amintirile nunții. Și amintirile nunților pe care Oana le va fotografia… DA este la inceput de carieră însă talentul ei și pasiunea cred că o va duce acolo unde visează ! Succes Oana !!!
.
Mulțumesc dragii mei miri și dragii mei nași pentru onoarea și bucuria de a petrece împreună și Harietei pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.

.
Și de data aceasta am avut bucuria sa ne revedem cu Adi Serecut de la MediaLux !!!

Wedding Petru & Oana from Medialux on Vimeo.

Alina & Vlad: Baia Mare, RO.

4 July 2014 - Nunta

COVER

Ar trebui 3 zile ca să vă povestesc cele aproximativ 3 zile petrecute cu Alina si Vlad, din dimineața nunții până la LTD am avut ocazia să o cunosc pe Alina o miresa frumoasa nu doar la exterior, super atentă la detalii și foarte organizată, și s-a meritat din plin. Așa decorațiuni mai rar ca să nu mai spun despre masa de dulciuri care mi-a stricat dieta :))) Am ramas cu cele mai calde amintiri despre doi oameni frumoși, drumuri superbe prin Maramureș și o oprire de vis la o pescărie de unde am venit și cu pâine la pachet ;)) Aș mai petrece 3 zile cu Alina si Vlad hoinărind prin România frumoasă. M-am gândit însă pentru experiența altor mirese să o las pe Alina să vă povestească ce a însemnat pentru ea să organizeze nunta de la sute și sute de km…
.
“Totul a început într-o zi friguroasă de Decembrie… cu o frumoasă prietenie care în sufletul nostru începea să fie ceva mai mult, dar știind că el va pleca în Italia și eu voi ramâne aici pentru a-mi termina masterul nu am vrut să dăm frâu liber sentimentelor. Dar câteodată nu poti comanda inimii, așa că ea a facut ce a vrut… :)
Au urmat seri întregi de vorbit pe internet, la telefon… dor din ce în ce mai mare… o vacanță de vară petrecută în Italia cu clipe de neuitat, vacanță în care ne-am îndrăgostit iremediabil și după care am și hotărât să merg și eu la el în Italia. Deja nu ne mai vedeam viața unul fără celălalt. Au urmat momente grele pt noi in Italia și ne-am decis să ne mutăm în Londra. Aici după 3 ani împreună ne-am decis să ne căsătorim :) cererea în căsătorie nu a fost cea mai mare surpriză pentru că noi deja știam că ne vom căsători, dar a fost una plină de emoție, de iubire.
.
Voi începe prin a spune că am avut cu adevărat o nunta de vis, exact așa cum ne-am dorit-o. Pregătirile pentru nuntă au fost o adevarată placere. Știam că îmi doresc o nuntă cu tematică și știam că voi pune mare accent pe detalii și chiar a iesit o nuntă așa cum ne-am dorit. Alături de noi fiind prieteni dragi, familia și rude apropiate și de toti cei care au contribuit la împlinirea nunții noastre de vis. Am trecut prin toate stările posibile în acea zi minunată: am plâns de emoție, am râs de fericire, m-am bucurat ca un copil de toți cei care au venit să sărbătorească cu noi, am avut momente de neuitat la ședința foto când ne-am plimbat cu un trenuleț pentru copii, într-un cuvânt m-am bucurat la maxim de tot și nu am lăsat nimic să îmi strice buna dispoziție :) o nuntă perfectă așa cum am visat-o și de care îmi e dor… dacă mi-as organiza din nou nunta as face-o exact la fel, nu aș schimba nimic!
.
Faptul că am organizat nunta de la kilometri distanță pentru mine nu a fost un dezavantaj pentru că tocmai acest lucru m-a mobilizat și m-a determinat să încep pregătirile cu mult timp înainte. În primul rând ne-am ales restaurantul cu 1 an si 8 luni înainte, iar apoi a urmat rândul fotografului si videografului, cel mai important lucru pentru mine după restaurant. Nu a fost ușor, am vazut multe portofolii, am primit multe oferte și într-un final am ales cu sufletul, am ales ce am simțit că ni se potrivește nouă mai bine și a fost de departe una din alegerile cele mai inspirate pentru că ne-am ales nu doar cu un fotograf de top, ci cu un prieten pe viață By-ul de la Sergio, și pe video Timotei Jinar.
Și restul alegerilor au fost la fel de inspirate și le-am făcut dupa lungi căutări pe net. Nu știu ce m-aș fi făcut fără internet! Am găsit tot ce am avut nevoie, am avut răbdare să îmi fac liste cu prestatori, să citesc despre fiecare înainte de a face o alegere.
.
Am avut un singur dezavantaj: nu mă puteam întalni cu prestatorii aleși față în față, dar un lucru îi sigur: am simțit conexiunea și doar vorbind cu ei la telefon. Dar avantajul meu a fost că aici, am găsit să îmi comand toate detaliile și accesoriile pe care mi le-am dorit și nu au fost puține :D
Recunosc, am fost o mireasa a detaliilor, pentru mine au contat foarte mult și m-am lovit și de oameni care nu mă înțelegeau, dar într-un final am reușit să explic tuturor așteptările mele și să colaboram spre a realiza nunta noastră mult visată.
Am investit multe ore de căutari, am participat și la decorarea sălii… au fost multe nopți nedormite, dar a meritat totul pentru că am avut nunta cu parfum de călătorii vintage… și de la invitații, la buchetul de mireasă, la candy bar, la colțul nostru vintage, la tort, rochiță, butonii… toate au contribuit la realizarea acestei teme.
.
Un sfat pentru mirii care își organizează nunta de la depărtare: să nu se descurajeze pentru că găsesc foarte multe informații pe internet și pot avea nunta mult visată. Nu aveți dezavantaje atâta timp cât aveți încredere în prestatorii pe care îi alegeți… pentru mine asta a contat cel mai mult: am avut încredere deplină în toți cei aleși și știam că nu are cum să nu iasa totul bine!”
.
Vă mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre și Harietei pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.

.
Și bineînțeles filmulețul nunții!

Vlad si Alina from Timotei Jinar on Vimeo.

Georgiana & Marius: Deva, RO

2 June 2014 - Nunta

Georgiana & Marius - COVER

Am cunoscut marea familie Lazăr în timpurile când și eu visam la nunta mea … Colindam România în lung și-n lat cu rucsacul în spate, mărind factura la telefonul împrumutat cu fiecare km parcurs pentru că inima mea era în Chișinău, cu Sergio. Iar cele 5 surioare și un mic frățior mi se păreau prea mici ca să înțeleagă sentimentele mele de logodnică. Așa că mare mi-a fost mirarea când Dana, (prietena mea și mama Georgianei) m-a sunat să îmi spună că se mărită una din fete :D Sincer, nu aveam imaginea clară care dintre micile prințese se mărită, și mi-am dorit să o cunosc măcar din povestea de dragoste:
“Încă de la începutul liceului mi se strecurau gânduri despre ZIUA la care noi fetele visăm. Cu atât mai mult cu cât începuseră nunțile în familia Lazăr. Doua lucruri îmi aduc aminte cu siguranță: 1. spuneam că la sfârșitul anului 2 sau 3 de facultate voi spune “DA” în fața altarului chiar dacă nu îl întâlnisem pe Făt-Frumos și 2. îmi alesesem fotografii de nunta (încă de când am descoperit echipa bySergio). A venit și momentul în care eram Boboc din nou: oraș nou, colegi noi, locuință nouă. Cred că aici a deschis Dumnezeu cartea Poveștii noastre de dragoste și a început să scrie. Aici (în Timișoara) l-am cunoscut pe cel mai iubit dintre pământeni (atât de mine cât și de Creatorul sau). L-am cunoscut la un grup de studenți pe care el îl conducea. M-au atras de la început calmitatea lui, modul iubitor în care îi trata pe cei din jur și nu în ultimul rând relația lui cu Dumnezeu. Să nu uităm de dinții și zâmbetul lui, defect profesional fiind studentă la Stomatologie :))). Marius este tipul romantic, mereu reușea să mă surprindă cu ceva, și trebuie să recunosc că ador asta la el. La fel a reușit să mă surprindă cu cererea în căsătorie. Zâmbesc când îmi amintesc cât de bine a planificat totul încât nu am bănuit ABSOLUT nimic. În centrul Timișoarei, sub privirea atâtor bănățeni, iubitul meu a îngenunchiat în fața mea. Nu realizam ce se întâmplă, se întorceau prietenii noștri cu pancarde cu literele care urmau să formuleze întrebarea cea mai emoționantă din viață mea: Georgiana, vrei sa fii soția mea? Din cauza emoțiilor și a pulsului accelerat pe care îl simțeam în fiecare arteră, următoarea secvență pe care mi-o amintesc este ca am spus DA din toată inima. Îl iubesc din toată inima și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi l-a dăruit.” Georgiana
.
Chiar dacă nu mă gândeam încă din perioada liceului sau a facultății la ziua nunții, ci mai degrabă la prima bicicletă, prima mașină care o voi avea … în momentul în care cunoști persoana specială începi să te gândești tot mai mult la ea și mai ales la acea zi în care amândoi vom spune DA și vom începe o viață minunată în doi ;). Eu am început să mă gândesc la ziua în care voi spune DA din momentul în care am cunoscut-o pe GYA, o fata specială și minunată.
De atunci totul s-a schimbat… am început să mă gândesc tot mai mult la ea și mai ales la ce să fac pentru ca ea, să se simtă apreciată, fericită în prezența mea. În fiecare zi eram preocupat de felul în care mă comportam în prezența ei… de modul în care îi vorbeam… de gesturile pe care le făceam… pentru că îmi doream ca ea sa mă privească la fel.
La scurt timp după ce ne-am cunoscut, am început să ieșim tot mai des într-un grup mai restrâns și astfel am reușit să o cunosc mai bine și să îmi dau seama tot mai mult că ea e sufletul meu pereche. Într-o zi mi-am luat inima în dinți și am invitat-o la o plimbare pe malul Begai unde i-am mărturisit ceea ce simt pentru ea și intențiile pe care le am cu privire la noi. Și ce bine m-am simțit când am aflat că și ea simțea la fel. Chiar dacă am speriat-o putin prin seriozitate și intențiile pe care le aveam de la prima întâlnire, am început o relație foarte frumoasă din care nu lipseau momentele speciale, romantismul, surprizele, seriozitatea. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că am cunoscut-o și pentru că am întemeiat o familie atât de binecuvântată.
.
Greul avea să vină în momentul în care m-am hotărât să o cer de soție: transpirații, repetiții în fața oglinzii, alegerea inelului, modul în care s-o cer… prieteni chemați în ajutor. Dar totul a fost perfect – am dorit să o surprind… asta am făcut și în plus de asta a mai spus și DA!!! Eu am urlat de fericire în centrul Timișoarei ( pentru că acolo am cerut-o) “a spus daaaaaaaaaaaaa”. Sincer să fiu, nici eu nu mă recunoșteam, însă bucuria era prea mare.
Au început pregătirile de nuntă și astfel pe data de 28 iulie 2013 am spus DA în fața Lui Dumnezeu, a familiei și a prietenilor. Din tot sufletul o iubesc pentru că: e cea mai minunată, e frumoasă, dulce, scumpă, iubibilă și nu în ultimul rând deșteaptă. O iubesc pentru că are grija de mine și pentru că e cea mai buna bucătăreasă :D” Marius
.
M-au copleșit sincer acești doi copii. De la maturitatea lor în perceperea unei relații serioase și ce implică aceasta până la cele mai mici detalii. Vă mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre și Bastrighinei pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.

Mircea & Lau​ra: Tg. Secuiesc

20 May 2014 - Nunta

Mircea-&-Laura-F

N-a fost chiar ca in povesti de la început. Când ne-am văzut prima data, in a 2-a zi de facultate, ne-am antipatizat reciproc … si nu putin :)). Însă niciodată sa nu spui niciodată. Dupa cateva luni am inceput sa mergem amândoi la dansuri, sa facem mâncare împreună, sa ieșim la teatru…apoi totul a urmat de la sine. Daca ne uitam cu atenţie in urma, parca Cineva ne-a călăuzit pașii ca sa ajungem împreună si sa ne demonstreze ca minunile exista. Practic, relația noastră s-a creat pe o minune :) Ne-am dat seama repede ca Dumnezeu ne-a sortit sa fim împreună, așa ca am trecut la treaba. A urmat o cerere in căsătorie ca in filmele cu scenariu complex, in care toate detaliile se leagă abia la sfârșit. Nu au lipsit din tablou trandafirii in posta, petale la metrou, vizita la muzeu, îndrăgostiți cu tricouri cu mesaje drăguțe, cântăreți ambulanți, cățeluși, multe alte surprize, si desigur, si inelul J

Daca pentru Mircea si Laura nu era ca in poveste de la început, pentru mine da. Încă de la început când i-am văzut mi-am dat seama ca sunt speciali, deosebiți, după cum vorbeau, se comportau se priveau. Respect si grija, dragoste si răbdare. Lucru ce cu siguranță l-au moștenit de la părinți, care luminau acelaşi emoții pozitive. Nici chiar cerul înnorat si ploaia nu puteau sa ii stingă atitudinea luminoasa lui Mircea si Laura. Abia la Restaurant, când am intrat in vorba cu ceva invitați care mi-au povestit mai mult despre ei doi. Despre inima mare a lui Mircea, ce o are pentru copii orfani si ai străzii. Despre relația minunata intre cei doi, despre valorile si deciziile lor in viața, atunci mi s-a făcut click de ce I-am simțit speciali :) Din cauza ploii am fost forțați sa facem fotografii doar in interior, dar in curând vine si o ședința “Love the Dress” sub cer senin! Dar aceiași ploaie nu ia împiedicat o gloata de vecinii sa iasă si sa blocheze mașina miresei când ea pleca la biserica, instaurând un mini post de vama, astfel “vameșii” nu iau dat voie sa treacă pana nu au primit ce au vrut (ceva tradiție  noua din zona :))
Ce pot sa zic despre Petrecere, va dați voi seama ce fel de oameni atrag in jurul lor Mircea si Laura daca ei sunt așa. Unde tuna se aduna! Aici cred ca fotografiile vor vorbi cat mii de cuvinte si vor transmite spiritual vesel al atmosferei de acolo!
Dumnezeu sa va binecuvânteze cu mulți copii tot atât de minunați ca si voi!

Ina & Gabi: Arad, RO

13 May 2014 - Nunta

Ina & Gabi

Știți cum e cu prietenii? Ai mai multă răbdare, îngăduință și speranță… Așa că pentru Ina cu Gabi, pe care îi cunoaștem personal ca oameni extraordinari si dragi, am tot astepta povestea lor de dragoste… Dar nu au resit sa ne-o trimita. Nunta lor a astepta cuminte pe server pana astazi, cand am spus ca o postam chiar daca inca nu stim toate detaliile povestii lor, insa ii stim pe ei! Am fost onorati sa le fim alaturi la nunta frumoasa, alaturi de multi oameni drag, parinti, rude, prieteni toti adunati pentru a le fi alaturi si a se bucura pentru ei doi, asa cum ne-am bucurat si noi!
.
Asteptam cu drag povestea,
Sergio :)

Alexandra & Axel: Satu Mare, RO

30 April 2014 - Nunta

Axel-&-Alexandra-COVER

În sfârșit a venit momentul așteptat să vă povestesc despre o nuntă deosebită și mai ales oameni deosebiți. Aici nu fac referință la faptul că este prima (și nu știu, poate ultima) nuntă a nostră la care Mireasa avut nevoie de acordul părinților pentru a se căsători (Alexandra era minoră :D) și bineînțeles că sub declarație pe proprie răspundere a luat-o de soție în luna de miere! O asumare de angajament mai oficială și juridică nici că se putea :))) Însă partea frumoasă despre care vreau să vă spun e CÂT de frumos se completează și ce minunat este ca din tinerețe doi oameni să găsească Dragostea lui Dumnezeu care i-a unit, la timpul potrivit. Axel managerul (și moștenitorul ;) firmei cu care de multă vreme facem albumele la bySergio. Pe lângă calitățile lui de cântăreț, chitarist este un tip responsabil, de caracter care mereu face tot ce poate pentru a ajuta oamenii, și părinții au toată aprecierea pentru calitățile investite în copiii lor. I-am cunoscut logodnica a doua zi după ce a cerut-o și ne-am bucurat enorm pentru bucuria lor, licărirea din ochii lor și relația dintre Alexandra și Axel.
.
De unde începe totul?
Se cunoșteau de aproximativ 3 ani, de când a început Alexandra să meargă la biserica la care mergea și Axel. “Din prima zi am văzut în Axel ceva diferit, ceva care m-a atras. Axel locuia în alt oraș și ne vedeam doar duminica la biserică, iar din această cauză timp de 2 ani vorbeam foarte puțin unul cu celălalt. Mereu am apreciat la el modul în care se comporta cu cei din jur și faptul ca avea mult bun simț. Este genul de băiat care mi-l doream. Am început să mă rog pentru el și Dumnezeu îmi dădea pace în acest sens. După o perioadă am început să ne vedem mai des, să socializăm mai mult și am descoperit că avem atât de multe în comun!”
.
“Eu, Axel, am văzut în ea o fată frumoasă și iubitoare. Am apreciat-o pentru că era o persoană sociabilă și credincioasă lui Dumnezeu. Am fost foarte apropiați și amândoi apreciem acum faptul că am fost foarte deschiși și naturali unul față de celălalt. Amândoi suntem iubitori de muzică, business, ne place mult sa călătorim și iubim parcurile de distracție! :D”
.
Știți că Axel este un chitarist foarte bun, eu cânt cu voce. Cântăm în aceeași echipă de închinare a bisericii Logos din Baia Mare, ceea ce este minunat pentru noi. Amândoi eram siguri de planul pe care Dumnezeu îl are cu viața noastră. După doar o lună am fost cerută în căsătorie într-un mod neașteptat pentru mine. Cântam amândoi pe scenă la o conferință națională de tineret iar după ultimul cântec liderul a anunțat că Axel va urma sa cânte la voce. Însă Axel nu a cântat ci s-a întors către mine în fața tuturor și m-a cerut de soție. A fost un moment atât de emoționant și copleșitor pentru mine! Bineînțeles.. am spus DA! :)) Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, pentru dragostea pe care a pus-o în noi și pentru toate binecuvântările din viața noastră!”
.
Mulțumim pentru nunta frumoasă, cuvintele pline de emoții și prietenia lor, și lui Daniel pentru asistență.
.
Cu drag,
Sergio.

Sensul adevarat al Pastelui:

18 April 2014 - Personal

Paștele… Suntem în ajunul celei mai importante sărbători pentru creștinii din lumea întreagă. De ce Paștele? Sărbătoarea Paștelui începe cu reamintirea patimilor și a morții lui Isus Cristos și se încheie cu bucuria învierii Lui.  Dar cine este acest Isus ? Cine este El de tot pământul cronometrează anii și secolele de la nașterea Lui?  Îmi place așa de mult cu câtă inspirație și precizie Dr. S.M. Lockridge descrie cine este Isus și ne arată că El este centrul și sensul Paștelui. În cultura mercantilă în care trăim, este ușor să se piardă adevărata semnificație a sărbătorii Pascale de care ne apropiem. Mai ales pentru copiii mici, Paștele înseamnă venirea iepurașului care le aduce dulciuri, cadouri și jucării. Între atâtea mesaje comerciale care încearcă să confiște semnificația adevărată a Sfintelor Sărbători de Paști este ușor să îl pierdem pe Isus Hristos și ce înseamnă El pentru noi. De aceea astăzi dimineață când l-am trezit pe David (pruncul meu de aproape 8 ani) i-am povestit despre ce s-a întâmplat cu Isus în ajunul Paștelui și că Isus este darul cel mai minunat pe care Tatăl nostru din Ceruri ne-a putut oferi. În loc să îi povestesc despre iepurașul blănos și urecheat, ce împarte ouă colorate și cadouri în preajma Paștelui. Un personaj frumos de altfel, dar care nu are nici o legătură cu Paștele. De fapt cercetătorii spun că tradiția iepurașului  provine din germania pre-creștină, a cărei populație venera pe atunci diferiți zei și zeițe. Una din care era Eostera, zeița fertilității, iar simbolul Eostrei era nimeni altul decât… iepurele – animal cu rată  maximă de reproducere. Ouăle au fost și ele mereu privite ca un simbol al fertilității.  Pe când Paștele adevărat nu transmite un sens al reproducerii pe pământ ci ne îndreaptă ochii spre Isus prin jertfa căruia orice om poate primi în dar iertarea și viața veșnică…
.
De aceea declar și eu: That’s my King !

.

.
Pentru mine Cristos a înviat! Cu adevărat a înviat și pentru tine?

Roxana & Mihai: Bucuresti, RO

14 April 2014 - Nunta

Roxana-&-Mihai--COVER

Când am primit primul mail de la Roxana și Mihai, nu am știut, dar ar fi trebuit să îmi fac un ceai (sau un pop-corn) înainte de a deschide mailul lor. Pentru că după citire am avut impresia că am văzut un film, unul bun. Vă invit să faceți cunoștință cu stilul lor unic de a transmite caracterele printre rânduri… din cauza poveștii de dragoste și a detaliilor de cererii în căsătorie :))) și mai ales relația foarte interesantă pe care am citit-o între ei doi… Am fost încântată că a doua oară în viața mea de fotograf am primit câte un mail de la fiecare în parte (mire și mireasă) și multe detalii în povestea trimisă. Am fost pur și simplu încântată de ei doi și îi felicit pentru ceea ce au realizat împreună și pentru nuntă.
.
“Povestea noastră e relativ scurtă comparativ cu a altor cupluri, dar concentrată :-) Ne-am cunoscut în București (eu din Călarasi, el din Slobozia, apropo, județe-rivale hihi), printr-o prietenă comună, în 2011. Nimic spectaculos în afară de faptul ca aparent Mihai se uita peste pozele de pe Facebook ale prietenei mele, m-a identificat într-o poză, a pus degetul pe ecran (Italian mafia style) și a spus “Eu cu ea vreau sa ma întâlnesc”.  Vedeți și voi că nu am avut scăpare :) Revenind, suntem destul de diferiți: eu, fată cuminte, șefă de clasă, career-oriented, super răbdătoare și cu grija să nu rănesc sau deranjez mai pe nimeni niciodată. Mihai, super vorbăreț, spontan (și foarte impulsiv), convingător, puternic. Cum spuneam, relația a fost intensă de la început, frumoasă și tumultoasă pe alocuri, dar cu siguranță memorabilă. Nici un an nu a trecut, iar eu am avut șansa să plec cu firma în Germania (and here I am, still). Așa că, în prezent, universul nostru este alcătuit din Skype, bilete de avion, weekenduri și plânsete de dor din partea mea. După cum vedeți, scriu cam mult… Așa că acum îl voi testa pe Mihai, și o sa îl rog pe el să povestească partea cu cererea și căsătoria, pentru că meritul îi aparține 100%.”
.
“La circa 6 luni de când am cunoscut-o pe Roxana am realizat că este cel mai bun și curat om pe care îl cunosc. Calitățile pe care le-am găsit la ea, sincer nu prea le-am întâlnit la nimeni. Sper să și rămână așa lucrurile, să nu le altereze timpul și mai ales sa nu le alterez eu :)). Bătrân și bolnav cum eram și iubind un om deosebit, m-am trezit cu gândul căsătoriei într-o dimineață și, surprinzător, nu l-am rejectat. M-am pus pe treaba… Știind că îi plac Barcelona și Lisabona, am ales să găsesc întâi locația unde să o cer. După diverse discuții și experiențe, am ales Barcelona, pentru Iunie 2012. Excursia practic a fost achiziționată în Decembrie 2011 și făcută cadou Roxanei de Crăciun, bineînțeles fără a da de înțeles că se va întâmpla ceva extraordinar acolo.
.
Apoi am sunat o prietena creatoare de bijuterii și discutând am ajuns la următoarele chestiuni: ea va crea inelul de logodna (de la faza de desen pana la produsul final, (cred ca de prin Etiopia a venit diamantul). S-a apucat prietena mea și a desenat câteva modele, ba unul chiar l-a făcut din argint ca sa îl vad live. Nu mi-a plăcut nimic și am început sa desenăm amândoi. Pe lângă noi doi, s-a implicat și designer-ul din fosta mea echipa de la job și a venit și el cu idei. Până la urmă, am ajuns la ceva final, sa-i spunem… o lalea. Am adus diamantul, am topit aurul, am creat inelul și l-am pus bine (nu vă mai povestesc cum nu reușeam să îi fur Roxanei un inel, ca să îi iau mărimea, pentru că nu se dezlipea de mine :))))
.
Pentru că nu pot ține un secret, am dat din gură la câteva prietene de-ale ei planul meu cu Barcelona. Apoi, m-am panicat instant că cineva a ciripit și ea se așteaptă, așa că am decis să devansez momentul și Barcelona să rămână un alt plan frumos. Cum în luna mai plecam în vizită la Munchen, am decis să o fac atunci. M-am uitat, împreună cu cea care ne va fi nașă, ce chestiuni interesante sunt în Munchen și în împrejurimi și am găsit locul potrivit: castelul de la Neuschwanstein. I-am sugerat Roxanei că vreau sa îl văd, ea cunoscând pasiunea mea pentru castele, iar ea tocmai se uită pe net și încerca să îmi facă o surpriză rezervând bilete de tren până acolo. Așa că s-a potrivit bine și nu am creat suspiciuni. Am plecat spre Munchen (cu inelul în bagajul de cală – și acum simt emoțiile de când mi-am dat seama că dacă ăla pățește ceva pierd inelul) și am fost foarte cuminte în acele zile, neașteptat de cuminte și bun după cum spune Roxana. Și a venit ziua de vizitat castelul. Am ajuns acolo, am urcat pe jos, am ajuns, am făcut poze, etc… eu am văzut în zare un pod între doi munți, un loc de unde se și vedea castelul în toată splendoarea lui. Așa că am spus Roxanei că vreau să merg acolo și m-am decis că acolo să o cer. Am ajuns la pod… Înainte de ultima curba a drumului care ducea la pod, am scos cutia cu inelul din geantă, fără să vadă Roxana, am băgat-o în buzunar și… ȘOC: acolo era atât de aglomerat că nu puteai să ajungi pe pod, chiar te puteai panica văzând câți oameni se înghesuie și gândindu-te că podul ăla de lemn uscat poate oricând cădea. Aveam cutia în mână când am dat de aglomerație și nu mai reușeam să o bag în pantaloni… un spaniol a văzut, a început să râdă și să spună în spaniolă prietenilor ceva de genul `uita-te la ăla, are un inel`… și era foarte încântat dându-le ălora coate și râzând spre mine. Iar Roxana știe spaniolă. Însă nu a fost atentă, eu le-am făcut ălora semn nervos să tacă și am ajuns până la urmă pe pod. Pod care scârțâia și nu vroiam să stau mult acolo. Băgasem cutia în pantaloni și stăteam cu mâna pe ea (ca deh, așa am învățat în București). Roxana m-a rugat să fac poze eu, pentru că am mână mai lungă și e aglomerat. Am scos mână din buzunar, am împins piciorul în față ca să simt tot timpul cutia și m-am apucat de poze. În 2 minute am terminat și am convins-o să plecăm de acolo.
Acum, eram sincer panicat pentru că încă nu făceam ce îmi propusesem. Roxana a vrut, de dragul meu, să o luăm pe un drum prin pădure. I-am replicat că vreau să mai văd o dată castelul, așa ca să ne întoarcem pe unde am venit. Am ajuns acolo și am rugat-o să mai facem poze pe o platformă care era deasupra prăpastiei. A fost puțin intrigată, pentru că tocmai făcusem poze acolo, însa i-am spus că era ceață dimineață și nu se vedea prea bine… iar acum e lumină mai buna.
.
Ea s-a dus la margine, lângă balustradă, iar eu trebuia să dau aparatul cuiva și să spune acel `Can you please take some pictures for us, please` pe care tot îl spunem în călătorii. Am văzut un cuplu… amândoi pe la 35-40, amândoi cu niște tunuri de aparate. Am zis “Stai să vezi acum poze frate, sunt buni ăștia… aleg gagica, că e mai impresionabilă teoretic…” Și i-am dat doamnei aparatul, spunându-i că am de gând să o cer de nevastă pe domnișoara cu care eram. Femeia nu a înțeles exact, s-a cam blocat… iar eu m-am dus spre Roxana și m-am pus direct în genunchi, cu cutia în mână. Cutie care, cum mulți au pățit, nu prea vroia să se deschidă fix atunci. Evident că aveam vreo 2-3 povești geniale pregătite… emoționante, cuvinte mari, etc… s-au dus toate… și nu am reușit decât să pun oarecum simplu întrebarea. În timpul acesta, genunchiul meu drept se apăsa pe pământ și era exact pe o zona cu multe pietricele… le simțeam în inimă, atât de ascuțită era durerea aia :)) și pentru că Roxana îmi explica cum ca e surprinsă și cu aoleuri… – Am rugat-o să zică orice, numai să mă ridic de pe pietrele alea. A zis DA, DA, DA! Și uite-așa am scăpat de chin. A început însă veselia organizării nunții!!!”
.
Le mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții lor și Bastrâghinei pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.

Damaris & Dani: Sighisoara, RO

13 April 2014 - Nunta

Dani-&-Damaris-COVER

Damaris și cu Dani s-au cunoscut acum mulți ani în Germania la o întâlnire de biserici. Abia după un an de la acea întâlnire, Dani a decis să viziteze România, Bistrița, iar ingenioasa Damaris a venit cu 10 motive pentru care merita să viziteze Mediașul. Eu am făcut clasa a 8-a în Mediaș, așa că pot ușor găsi 10 motive pentru care acel orășel îmi este drag… Nu știu dacă acea listă a conținut cel mai important motiv – pe Damaris :)) știu însă cel mai important lucru și anume că a reușit să-l convingă pe Dani, care s-a lăsat ușor convins (știind cine îi dă motivele) și uite așa a început povestea lor de dragoste. “Dani fiind în Germania, am păstrat legătura telefonic și de câte ori putea, Dani venea în România dar nu în Bistrița, ci în Mediaș ;) După doi ani de relație într-o vizită cu familiile la Paris, Dani a făcut marele pas și ma cerut în căsătorie pe turnul Eiffel” Damaris.
.
Dani: “La întâlnirea de Biserici am pus ochii pe Damaris. Mi-a plăcut foarte mult și mi-am zis că TREBUIE să o cunosc pe această fată, dar ea nu ma băgat în seamă și nici nu am vorbit atunci cu ea. Prima dată am vorbit pe internet. Damaris mi-a spus că i-am părut un șmecheraș și jumătate (așa probabil au fost interpretate emoțiile și planurile mele). Așa că am vorbit foarte rar. Când am fost în România și după ce ma convins Damaris cu cele 10 motive, mi-am închiriat o mașină și am mers singur până în Mediaș. Eu nu am știut drumul până în Mediaș așa că drumul acesta o fost o mică aventura pentru mine care însă a meritat din plin totul!”
.
Gândindu-mă la Damaris, și cât de frică îi este de înălțime – merită aplaudată pentru curajul de a urca sus pe turnul Eiffel :)) De altfel, sunt amândoi sunt doi oameni curajoși, frumoși la chip și suflet și le mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții lor și Harietei pentru asistență.
.
Cu drag
Silvia.

Liora & Gabi: Cluj, RO

11 April 2014 - Nunta

Liora-&-Gabi-Cover (2)

Povestea Liorei cu Gabi pornește pe străduțele înguste ale Veneției. “Ne-am cunoscut la Veneția (uneori pare incredibil chiar și pentru noi) într-o seară de octombrie acum aproape 6 ani… Am cutreierat atunci pentru prima dată străduțele înguste și pline de farmec ale orașului având un ghid personal. Exuberantul viitor arhitect ce avea să îmi devină soț. Inelul l-am primit tot la Veneția și tot într-o zi frumoasă de toamnă. De atunci, am hotărât să “construim” împreună, învățând în fiecare zi ceva mai mult despre noi și unul despre celalalt, despre iubire, iertare, prietenie și viață.”
.
Iar nunta lor a fost exact așa cum și-au dorit-o, alături de mulți oameni frumoși la suflet și foarte dragi lor. Mulțumirea li se citea pe fețele Liorei cu Gabi. Iar tatăl Liorei a înduioșat atmosfera cu lacrimi ascunse de aparatul foto și invitați ;) O nuntă foarte veselă, plină de invitați și momente frumoase artistice. Am salivat pe lângă masa delicioasă de dulciuri care mi-au stricat dieta :)) și un tort ce îți lăsa gura apă a încheiat ziua fabuloasă. Liora și Gabi însă abia au început proiectarea vieții de familie! Caracterele lor frumoase sunt materialul prețios și cel mai important în construcția de care s-au apucat și pe post de arhitect, Gabi are în față o lucrarea frumoasă de continuat alături de frumoasa Liora. Ei continuă să călătorească împreună. Așa cum spun și ei doi “în fond… orice relație este o călătorie, nu? Iar pe a noastră ne-o dorim sa fie cât mai frumoasă, cu oameni buni alături, cu momente fericite care să ne taie respirația, amintiri luminoase iar pacea și iubirea să ne însoțească mereu!” V-am spus că sunt “arhitecți” talentați? Uite și dovada – știu cu exactitate ingredietele necesare unei căsnicii frumoase și de durată!
.
Mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre și Harietei pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.
.
PS și ca să vedeți ce mică este lumea, în timpul petrecerii Gabi a descoperit cu mare uimire că bunicul său și bunicul Liorei au făcut în tinerețe armata împreună! :))) Aveți grijă și memorați oamenii de lângă voi, nu se știe unde se pot intersecta potecile…