Voi începe cu o poveste, o poveste de dragoste scrisă chiar de Marius.
.
“Trebuie să recunosc că în viață m-am confruntat cu gândul dacă o să pot iubi cu adevărat pe cineva. Înclinam cu gândul și implicit cu întreagă gândire că s-ar putea să nu pot trăi o viață demnă, plină de momente fericite, de zâmbete sincere și îmbrățișări din inimă, nu din minte, pentru că toate aceste lucruri sunt aduse de Dragoste iar apoi prin metamorfoza uimitoare de sentimentul suprem și anume Iubirea, teama că nu le voi putea vreodată simți profund mă îndreptau spre aceasta gândire. Încercam să găsesc soluții nu doar temporare ci care să mă ajute să descopăr secretul, dar toate planurile erau în zadar. Începutul descoperirii secretului mi s-a desăvârșit în anii liceului, nu pot descrie exact anul de studiu în care mă aflam, cert este faptul ca am descoperit secretul și anume faptul că nu există nici un secret. M-a uimit, exista Bianca și doar atât, era rezolvarea tuturor îndoielilor. Dar nu s-a rezolvat totul așa cum poate era normal, urma o probă deosebită și anume “lupta”. Trebuia să fac ca sentimentele să fie împărtășite deopotrivă și nu a fost ușor, dar parcă și acuma îmi răsună în minte cuvintele rostite de pe cealaltă parte a baricadei cuvinte rostite de cetatea care trebuia cucerită cu orice preț:
.
În timpul actului și tentativei de cucerire nu s-au folosit arme ci doar săgeți trimise din inimă cu scopul de a o face mai atentă la faptul că ar putea capitula într-una din zile, factorul acesta nu prea era luat în considerare de proprietara cetății. Zilele treceau dar parca cetatea nu putea fi cucerită doar de un singur soldat, care începea să fie rănit, sângerând tot mai abundent din inimă și nu în ultimul rând din orgoliu. Ziua capitulării a venit, dar nu pentru cetate și stăpâna ei ci pentru soldatul care nu mai putea continua actul cuceririi.
.
Soldatul a ajuns din nou pe meleagurile lui unde a început să își lege rănile. Lucrul acesta era dureros pentru ca rănile erau adânci și părea că rezolvarea gândurilor lui nu va mai veni niciodată, extazul bucuriei care l-a umplut în momentul găsirii “soluției”, la problemele lui, dispăruse, dar mai mult decât atât, groapa era și mai adâncă iar lumina dispăruse complet, erau doar el și rănile. Au trecut lunile și eroul nostru a început să se adapteze cu gândul ca indiferent ce cetate va cuceri sau îl va cuceri, va rămâne cu rănile și fără Dragoste și Iubire, sinceră și profundă.
.
Cu greu și de nicăieri a sosit ziua de 02.06.2007 care îl găsește pe tânărul soldat cu ochii în carcasa neagră unde încerca să uite războiul pierdut, din carcasă veneau sentimente vagi de bucurie, deoarece compatrioții soldatului M, aveau să aibe câștig de cauza în fața unui mai vechi adversar, totul culminând cu Slovenia-Romania 1-2. Bucuria avea să vină în aceiași seara și nu din vechea cutie neagră, ci din solul trimis de prințesă cetății B, care dorea pacea. La auzul acestor graiuri soldatul M a forțat și a cerut totul s-au nimic, prințesa nu știa ce se întâmplă, deoarece parcă fără să vrea cetatea fugea către soldatul mirat. În acele momente prințesa nu a mai putut să comande cetatea, ci ea a fost atrasă de această către erou.
.
Totul a devenit un vis în momentul în care prințesa a acceptat totul, propus de bravul soldat, visul a luat ființă și Dragostea și Iubirea se bucurau împreună într-o singură cetate care îi unește pe cei doi, Dumnezeu Cel care a planificat și urmărit totul cu zâmbetul pe buze, deoarece începutul, prezentul și viitorul se jucau în palma Sa. În prezent eroii redactării noastre se bucură împreună de fiecare secundă care le este dată, iar soldatul M.marius și prințesa B.bianca vor să dedice întreaga lor viață unul altuia și rezultatul acestei adunări Lui Dumnezeu…” Marius.
.
Despre nuntă din perspectiva mea vreau să vă spun că doar Marius putea descrie atât de frumos relația lor.  Bianca nu este genul de mireasă mega expresivă care să dănțuiască în dimineața nunții de fericirea evenimentului. Artista retrasă din inima ei, l-a moștenit pe tata, și el plin de emoții tăcute. Dar gusturile Biancăi au putut fi remarcate în mici detalii rustice alese pentru nuntă. Mă gândesc mereu cum Dumnezeu combină două personalități diferite pentru echilibru. Marius în schimb, un cavaler zâmbăreț, direct, simplu în dorințe și exprimare era peste tot unde ar fi trebuit să anticipeze dorințele Biancăi. Cu fiecare ocazie caută să o vadă fericită, pentru a o atinge și pentru a se pierde în ochii ei albaștri. Am început de dimineață la casa Biancăi cu Binecuvântarea părinților și bucuria prietenilor. Orchestra a răsunat maiestuos în fața blocului iar noi am fugit la sesiunea foto. În drum spre biserica din Jebel am ochit un lan de maci și violete. Nu m-am speriat de râpa ce ne despărțea și am găsit o portiță de intrare în spatele tirurilor uitate într-o parcare de benzinărie. Long story – short : Bianca nu avea cum să ajungă în lanul superb de maci și violete cu pantofii ei fabuloși de mireasa așa că am făcut rocada de papuci … iar eu am ajuns până la sfârșit în papucii paznicului de câmp :))) care ținea câinele să nu ne mănânce (detalii sunt multe, asta pe lângă onoarea de a fi fost încălțată de Marius =))) Ne-am distrat, am râs, am povestit despre artă și cum Marius a complotat cu colegele de la serviciul Biancăi pentru a o surprinde cu inelul despre care știa că este pe placul stăpânei cetății… Tot așa până la Biserică unde am fost surprinsă de aceeași orchestră de la casa Biancăi, doar că de data aceasta cu un repertoriu ce merita ascultat în picioare și aplaudat (asta spun eu care nu iubesc orchestrele suflătoare :)) După aceasta ne-am putut bucura de masă. Decor în stil rustic, dulciuri și multă bucurie.
.
Mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre și lui Edwin pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.