freesex chat rooms no webcam strap on femdom cams myanmar women sex dating chennai adult flirt

Sarah & John: Jamaica

29 June 2016 - Nunta

Sarah-&-John--3-Creative-208---

Jamaica? NO PROBLEM :)))
Astea sunt cuvintele întâlnite în zonă. Expresie de care îmi amintesc imediat ce pronunț numele țărișoarei exotice de pe litoralul Caraibelor. Și dacă am ocazia să vorbesc despre o viață lipsită de probleme, hai să fac o retrospectivă a anului trecut pentru că această nuntă a încununat recordul călătoriilor.
.
Nunta de vis cu țărmurile aurii a venit ca o încununare a călătoriilor din sezonul 2012. Se împlineau opt luni de sezon iar noi aveam prezență acasă vreo 90 de zile adunate. Trei plecări în SUA și patru în Europa. Venită de pe drumuri, nunta din New York și înainte de asta una în Irlanda și alta în Italia (plus multe adunate prin toată Țara Românească). Patru zile fără semnal într-o tabără din Deva și  de acolo direct la aeroport la o nunta în Spania după care avion spre Londra și peste-o noapte în Jamaica. De fapt am petrecut în drum spre această nuntă de două ori mai mult timp decât nunta :))). Ce să spun, nu prea îți mai rămâne mult timp pentru prelucrarea fotografiilor, sau contabilitate, secretariat, și cel mai important – familie… însă mă bucur de toate călătoriile și asta de dragul experienței nunții. De dragul oamenilor extraordinari pe care îi cunosc peste tot. A atitudinii lor care mă face să îmi doresc încă odată la nuntă, ca invitat, ca prieten! Oameni care ne așteaptă cu drag să ne revadă și ne-am simțit ca niște invitați de onoare la fiecare nuntă. Această nuntă face parte dintr-un lanț de nunți în cercul lor. Este parte dintr-o relație de lungă durată cu niște oameni foarte dragi nouă. Nu am putut posta toate nunțile petrecute cu ei, dar le purtăm aprecierea și dorul mereu…
.
Nu știu cum aș putea (și nu cred că aș putea) să vă explic în litere dragul pe care îl am și cât de mult îmi iubesc meseria, adică iubesc oamenii care decid să facă un pas de credință și încredere că ziua de mâine va aduce și mai multe decât cea de azi pentru că dragostea, angajamentul acesta puternic nu va slăbi în intensitate. Și asta nu pentru cu cei doi sunt un fel de super eroi. Nici pentru că dețin autoritatea supremă asupra sentimentelor, ci pentru că au înțeles că Dumnezeu este Dragoste și actul iubirii și al iertării este unul Divin. Ne apropiem de Dumnezeu cu fiecare angajament de a iubi, în orice circumstanță. Și azi când tatăl pășește încet la braț cu fiica iubită pentru a o încredința alesului inimii ei ce o așteaptă la capătul drumului prea scurt – și mâine când brațele tatălui vor fi doar o amintire, iar brațele mirilor vor ține la rândul lor fii și fiice. Decidem să iubim “Până când moartea nu ne va despărți”. Și azi când soarele dezmiardă fața celui iubit (iubitei) din fața altarului – și mâine când tunetele vor cuprinde palmierii în tremur iar unica lumină va fi a fulgerelor din întuneric. Și azi când oceanul cald ca laptele promite o croazieră dulce – și maine când lacrimile cerului vor agita suprafața apei. Și azi când vocea suavă și sigură spune în briza sărată “DA” (I DO) pentru totdeauna – și maine când frica va șuiera îndoială. Și azi când sărutul pecetluiește promisiunea în fața martorilor văzuți și nevăzuți – și maine când lacrimi vor brăzda buzele tremurânde ascunse de toți. Și azi când în aplauze, semeț, parcurgi drumul de la altar la braț cu cel/cea aleasă – și mâine când amândoi poate sprijiniți de bastoane veți realiza că totul este doar o amintire fabuloasă urmată de partea cea mai frumoasă – viața în doi.
.
Să nu o lungesc prea mult, vă spun doar că am avut parte de o nuntă foarte restrânsă, cu puțin mai mult de 10 invitați cu care am stat seara încălziți de felinare și mai ales de cuvintele emoționante spuse de cei dragi. O nuntă cum nu am mai avut și nu cred că va mai fi. Iar cu acești oameni foarte dragi abia așteptăm să ne revedem. Cu ajutorul lui Dumnezeu credem că ne vom revedea în Bali, și acea călătorie va deveni cea mai îndepărtată nuntă de casă cu oameni foarte apropiați de inima noastră ;).
.
Cu drag și apreciere pentru onoarea de a fi cu voi toți la nuntă (la atâtea nunți ;)))
Silvia & Sergio.
.
P.S. Biletul din cameră de la începutul slide-show-ului a fost scris și aranjat de camerista hotelului … un gest simplu, personal și atât de frumos.