Patricia & Darius: Arad, RO

5 October 2012 - Nunta

Darius-Right-Always

Nu avem noi multe nunți la noi acasă, în Arad, dar cele care sunt ne fac să ne pară și mai rău că nu avem mai multe… Este o plăcere să te trezești dimineața (la tine acasă) și să mergi la nuntă!!! Plăcerea este și mai mare când vezi două fețe luminate de dragoste și bucuria anticipării. Iar pentru ca ziua să fie și mai neobișnuită  pe cerul Aradului defila Air Show-ul. Cu toate că îmi imaginam și știu cât de intensă este experiența văzduhului, totuși cred că intensitatea momentelor, acolo unde ne aflam noi, era mai intensă și mult mai înaripată.
Patricia, de o frumusețe delicată și sfioasă, domnișoarele, una mai frumoasă ca cealaltă, exaltau atmosfera cu chicote, râsete. Au destins atmosfera plină de emoții puternice și totodată au defilat fericite ca pe podiumul de modă, dansând și veselindu-se toată ziua, fără a ține cont de centimetri tocurilor :)) Iar cavalerii lui Darius, chiar dacă nu au avut perspectiva “înaltă” a domnișoarelor de onoare, totuși au fost cât se poate de implicați și veseli la nuntă. Fiecare invitat a fost acolo cu tot dragul și implicarea emoțională în tot ce s-a petrecut. Fiecare a dorit și s-a bucurat să fie acolo. De ce spun asta? Pentru că povestea Patriciei cu Drius își are începutul la un eveniment la care nici unul dintre ei nu a dorit să participe. Iar tocmai acest numitor comun i-a apropiat… Datorită unor circumstanțe, nu s-au văzut aproape un an de la acel eveniment și nici nu și-au mai vorbit, până într-o zi când s-au întâlnit accidental și “Ne-am dat seama că ar fi bine să ținem legătura într-un fel sau altul.”
După acel moment totul a decurs parcă de la sine și “Cererea în căsătorie a fost plină de emoții și fâstâceli: cu inelul învelit în laveta aparatului foto și genunchii tremurând, după o plimbare pe malul mării (Grecia – Insula Lefkada), am hotărât că a sosit momentul mult așteptat”. Amândoi probabil sunt de acord că uneori e bine să mergi și pe-acolo pe unde nu vrei neapărat să ajungi. Cu atitudinea potrivită poți câștiga ceva ;) (asta vorbind despre evenimentul la care s-au cunoscut…) Cu atât mai mult ai de câștigat când mergi undeva unde vrei să fii și unde totul este așa cum a fost la nunta lor. Pe lângă un eveniment vesel, am câștigat și doi prieteni cu care sperăm să ne revedem cu prima ocazie. Două caractere pasionate de fotografie, iar misiunea “(im)posibilă” a lui Darius este să obțină o fotografie cu Patricia în care ea să râdă exploziv :)))) Așa că mereu caută modalități de a o face să zâmbească. Darius, fiind un tip inventiv și inteligent, imediat și-a dat seama că bucuria vieții lui este Patricia. De fericirea ei ține fericirea căsniciei lor, așa că face pe Romeo cu Jiulieta lui, cântându-i la fiecare balcon liber. Și mai mult de atât este foarte conștiincios să aibă dreptate în toate, căci este avocat, și unul bun, de aceea cam mereu are dreptate. Dar soția lui, demnă fiind de soțul ei “Drept”, a avut și la această afirmație o replică demnă de un soț “Drept”. Vedeți voi în slideshow :))) Ce mai! Ne-am amuzat la sesiunea foto de minune.  Am susținut jovial abilitățile lui de Romeo de a încerca să o convingă pe Jiulieta să răspundă cântului de dragoste.
.
Am râs de “Happy wife, Happy life” și am apreciat enorm fiecare detaliu ce a făcut parte nu doar din sesiunea foto, ci și din viața lor, din relația lor frumoasă.
.
Vă mulțumesc dragii mei pentru bucuria de a fi alături de voi și lui Alex pentru asistență.

Paul & Crina: Tg.Mures, RO

10 June 2012 - Nunta

Paul-&-Crina-cover

Am bucuria să aflu zeci pe poveşti de dragoste şi uite în sfârșit una care spune: A fost dragoste la prima vedere! Această vedere a fost pe holurile facultății, doi studenţi timizi încercau să dea de capătul unui orar indescifrabil şi dintr-un anume motiv au decis că este mai uşor de înţeles privirea celuilalt decât tabelul întortocheat de pe perete. Uite aşa prima zi de facultate s-a luminat şi a devenit frumoasă. Paul “un ardelean calm” a tot căutat-o din priviri în acea zi pe Crina, “o munteancă agitată” şi amândoi așteptau cu nerăbdare următoarea zi să se revadă. “Coincidenţa a fost că eram şi în grupe apropiate aşa că toate cursurile şi lucrările practice erau comune. Eram timizi, nici eu şi nici el nu avea curajul să facă primul pas, prima invitaţie la cafea, deşi ne plăceam extrem de mult.” Cum Crina era străină în oraş, chiar avea nevoie permanentă de sfaturile cuiva care putea să o îndrume. Şi pentru că Paul este aşa cum l-am cunoscut şi eu, un gentleman deosebit de atent, un tip cu un caracter frumos şi foarte vesel, bineînţeles că s-a oferit imediat (spre bucuria Crinei) să îi arate împrejurimile orașului și așa au început să vorbească mai mult, să râdă împreună. Iar Crina se pare că a descoperit nu doar frumusețea orașului ci și a lui Paul. Au găsit împreună că aveau multe lucruri în comun. “Din momentul acela am fost de nedespărțit. Au urmat 6 ani frumoși în care ne-am iubit în fiecare zi mai mult și mai mult. În fiecare zi ne-am surprins cu ceva nou și interesant, am trecut peste bune și rele cu înțelegere, respect și muuuultă iubire :))). Am fost împreună în cele mai importante momente din viața noastră, practic am crescut și ne-am maturizat împreună. După acei 6 ani Paul a pregătit cu multă discreție momentul cererii în căsătorie. A ales un loc deosebit, Gura Portiței (acolo unde Dunarea se “întâlnește”cu Marea Neagră), și momentul a fost deosebit, plin de încarcătură emoțională pentru că amândoi ne doream foarte mult să se întâmple. Pentru noi ziua nunții a fost cea mai frumoasă și cea mai emoționantă zi, pentru că am reusit să ne împlinim un vis, acela de a deveni o familie. Sunt multe de povestit și nu găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie iubirea noastră.” Iar eu ca fotograf sunt fericit, onorat și încântat pentru că au ales să le păstrez amintirile acestui pas important, plin de semnificație și animat ca eveniment. Crina este o frumusețe deosebită din multe puncte de vedere, iar ceea ce o face să radieze este modestia pe care o are. Este pe bună dreptate o cunună splendidă pentru Paul care o poartă cu drag și iubire gingașă. M-am delectat nespus să le urmăresc relația plină de încredere pe care o au unul față de celălalt. Respect și multă bunăvoință li ce citește în ochi. Caracterele lor se completează în mod armonios și sunt creați unul pentru altul potrivindu-se în lucruri mari și detalii mici. Totul s-a reflectat perfect în organizarea nunții lor care a dat la iveală nu doar calm dar și distracție multă și veselie animată cum nu vezi la orice nuntă.  Toate au urmat la fel de bine cum a început ziua. Biserica, cununia și restul din ziua nunții au făcut ca acea zi să devină unică. Chiar și mersul pe jos prin mijlocul orașului Targu-Mures, cu un alai de cavaleri și domnișoare de onoare, rude și prieteni, au adus zâmbete și bucurie pe fețele trecătorilor. Iar căldura sufocantă a zilei nu a fost în stare să înabușe bucuria din inimile lor. Iar petrecerea s-a încins cu trupele de dansatori dând o atmosferă și un spirit de sărbătoare. Echipa de distracție a prins spiritul de la dansul mirilor (ne-clasic, chiar plin de mișcări neașteptate) și au continuat în aceeași dispoziție animată. Și ce fel de nuntă Românească poate fi fără tradiția furatului miresei :)))? La Tîrgul Mureș de obicei se fură tot ce se poate fura (mire, mireasă, naș, nașă… de toate). De data aceasta a fost atât de original și spectaculos furtul încât va rămâne pentru mult timp în memoriile nuntașilor. Pentru veselia invitaților a apărut o trupă de țigani dansatori. Iar pentru că țiganul ramâne țigan și la nunta, aceștia au furat mireasa. Au venit cu dansul și au plecat cu mireasa. Sărmanul Paul, să vedeți pasiunea și curajul cu care a luptat pentru a smulge mireasa din mâinele hoților… dar în zadar. Așa că lupta a fost continuată în stil diplomatic, preluată de nașul ingenios. Încă de dimineată nașul a înțeles sufletul de țigan, cand doi prunci de rommi, în drum spre cununia civila, au tăiat drumul nunții cu o planglică, și nu s-au mișcat până nu li s-a răspuns cererii “dă șî mii-un leu nașule, să trăiești…”.  Așa că la furatul miresei era pregătit să le vină de hac negociatorilor. Hoții au primit, așa cum au cerut, două sticle de whisky. Si pentru că nu au specificat mărimea sticlelor, s-au văzut nevoiți să dea mireasa pentru doua sticluțe de whisky, numai că în varianta micro :))) Ce să mai poveestesc… a fost distracție pe cinste, datorita actorilor iscusiți și ingenioși. Paul și-a primit-o pe Crina înapoi, promițând nașului să n-o mai piardă nicicând !!! Încheierea petrecerii a fost la fel de frumoasă și gustoasă precum a fost tradiționalul tort al miresei.
.
Vă mulțumesc pentru atitudinea caldă și prietenoasă de care m-am bucurat în ziua nunții și pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre și lui Cristi pentru asistență.
.
Cu drag,
Sergio.

Ionela & Ciprian: Buftea, RO

3 June 2012 - Nunta

Ciprian-Ionela-site

Niciodată nu am făcut anunțuri publicitare pe undeva. Fiecare nuntă este recomandarea directă a altor miri (care între timp ne-au devenit prieteni) și uite-așa din gură-n gură (ca folclorul) adunăm mirii care intră în cercul nostru de prieteni. Tot mai rar se întâmplă să ajungem la o nuntă unde să nu recunoaștem pe cineva sau careva să nu ne recunoască de pe la altă nuntă. Avem totuși un cerc mai restrâns de miri la care poposim când facem naveta Arad – București și a căror casă o percepem ca pe a noastră. Prietenii lor au devenit ai noștri (unii ne-au devenit și asistenți, corectori, sfătuitori în bySergio & CO :D) Iar pisicile lor ne sar în brațe cu drag să ne toarcă ultimile povești ca să fim la zi cu ce mai e nou în București. Ei bine, sar ele în brațele oricui trece pragul, însă doar nouă au obiceiul sa ne verifice gențile căutând ce mai avem nou prin tehnică și de ce nu, să tragă un pui de somn printre lentile :)) Deci oficial suntem de-ai casei :D Ei imaginați-vă câtă bucurie avem să știm că în aceste găști se căsătoresc careva printre prietenii acestor oameni foarte dragi nouă. Îi percepem din start ca fiind de-ai noștri (că doară cine se-aseamănă, se-aduna :)) Și uite povestea lor cum au decis să adune atâta lume în jurul lor…
“Povestea noastră nu e chiar “dragoste la prima vedere” ci mai degrabă legătura noastră s-a sudat în timp, încet și sigur, credem noi. Ne-am cunoscut în școală, la facultate, încă din anul I. Ciprian se împrietenește ușor, este sociabil (ca și mine de altfel) doar că mai dezinvolt și mai plin de umor. Cred că nici unul nu s-a gândit la ce-ar fi putut fi între noi dar probabil ceva s-a mișcat pe undeva, fără ca noi să fim pe deplin conștienți de asta. Am fost colegi de grupă timp de 2 ani, ne-am despărțit pentru ca apoi să ne reîntâlnim și din întâlnire în întâlnire, din glumă în glumă, am rămas împreună pentru mai bine de 8 ani timp în care ne-am distrat, ne-am plimbat, am râs, am plâns, ne-am certat, ne-am împăcat, am împărțit și bune și mai puțin bune și frumoase și rar s-a-ntâmplat să adormim noaptea supărați unul pe celălalt. Anul trecut a făcut pasul decisiv – pe plajă, seara, singuri (el v-ar spune și că a fost eclipsă de luna :)))), că e mai romanțios). A fost un fel de WOW pentru mine pentru că nu mă așteptam! Ne distram foarte bine împreună și nu mi-a putut trece prin cap un așa moment… Apoi a urmat oarecum firesc organizarea nunții și… iată-ne! Ne dorim să avem toți prietenii lângă noi și astfel să declarăm oficial dragostea noastră.”
.
De dimineață am avut bucuria să  o văd pe frumoasa Ionela relaxată dar și plină de emoții pozitive pentru ziua ce urma. În timpul scurtei sesiuni foto am descoperit finețea Ionelei, frumusețea elegantă revărsată din interior. Caracterul ei blând este o cunună frumoasă pentru Ciprian. Și am putut să îmi reconfirm că oamenii sunt frumoși când sunt îndrăgostiți iar Ciprian nu face excepție așa că cu cât mai larg zâmbea cu atât mai mult se însenina și cu atât mai mult înflorea Ionela. A urmat splendida cununie religioasă în sânul naturii. Pomii impunători formau o cupolă naturală deasupra tuturor. Ramurile lor care de zeci de ani veghează bisericuța, acum ziceai că sunt atenți la momentul solemn de unirea Ionelei cu Ciprian, în fața martorilor văzuți și nevăzuți. Momente vesele au urmat la restaurant unde practic ne-am simțit ca la o petrecere cu vechii prieteni și cei noi pe care așteptăm să îi revedem curând. Le mulțumesc pentru onoarea de a ma fi ales fotograful zilei frumoase și elegante și lui Mihăiță pentru asistență.
.
Cu drag,
Sergio.

Rebeca & Lazar: Dublin, IR

3 June 2012 - Nunta

Rebeca-Lazar-bySergio

Locurile copilariei sunt întipărite unic în memorii. Prietenii copilăriei rămân în mod miraculos săpați pentru totdeauna. La un moment dat, asfaltăm cărările prunciei de coate rupte și genunchi juliți. Însă la prima interacțiune cu amintirile, trecutul depavează potecile și ies la iveală imaginile sculptate ale perioadei de aur a bucuriei inocente. Imaginea generală de percepere a prezentului se conturează în jurul acelei amintiri și legăturile sunt cu atât mai trainice cu cât interacțiunea din copilărie a fost mai intensă. Asta mi se pare că vorbește despre Rebeca și Lazăr: “Povestea noastră a început la vârsta de șapte ani. Ne-am văzut prima dată în biserică dar nu îmi amintesc să ne fi plăcut prea mult însă viața ne-a readus împreună după un timp lung de 8 ani. Când ne-am revăzut prima dată, deși eram în cercuri de prieteni diferiți, pentru câteva secunde am fost doar noi doi… amintindu-ne că de fapt noi ne cunoșteam și amândoi am simțit un efect atât de puternic despre care numai după un timp ne-am dat seama că a fost dragoste. Era de parcă ne cunoșteam fără să vorbim sau să comunicăm, un sentiment unic. Când ne uitam unul la altul știam ce gândim reciproc. Timpul trecea și cercurile de prieteni se schimbau iar într-o seara am ieșit la cinema eu, Lazăr și încă ceva prieteni. Așa în ziua de 6 Septembrie s-a ivit primul sărut al relației noastre. După acel sărut, am început să ne cunoaștem mai bine și caracterele noastre aveau în comun tot mai multe lucruri. Ne iubeam atât de mult că niciodată nu reușeam să ținem o ceartă. Era suficient doar un colț de zâmbet să izbească și acel “te iubesc” ștergea orice pată de supărare. Uite așa nu am reușit să ne certam în cei 4 ani de fericire pe care îi împărtășim până acum. În ziua de 31 Decembrie, am avut o presimțire de agitație. Simțeam că ceva o să se întâmple dar încă nu puteam să îmi descriu neliniștea. Cu cât se apropia seara cu atât simțeam că ceva măreț o să se întâmple, până când mi-am luat inima în dinți și am mers la mama în dormitor. I-am zis mamei că știu că sună absurd, dar eu cred ca azi o să fiu cerută în căsătorie. Mama, cu ochi domoli (dar șocați) mi-a spus să nu îmi fac griji pentru că nu crede că asta se va întâmpla. Mai ales că m-a întrebat ce mă face să gândesc asta, și i-am zis că e doar o presimțire și că și pentru mine era de necrezut. Ne-am pregătit sa mergem la slujba de seara care a avut loc întru-n hotel în apropiere după care a-a făcut o masă pentru toata biserica la acel hotel. Cand l-am văzut am fost sigură că aceasta este seara cea mare și se va întâmpla presimțirea mea. Zâmbetul îmi era incontrolabil. După slujbă, m-a luat de mână și m-a condus în grădinile hotelului unde s-a așezat pe un genunchi, plin de emoții mi-a cerut mâna. Momentul a fost de nedescris, cuprinsă între presimțire și realitate, realitatea părea aproape ireală. Din acea seară, bunul Dumnezeu a îngăduit ca relația noastră să avanseze și iubirea noastră să crească tot mai mult.”
.
Am ajuns să văd ploioasa Irlanda. Nu știu să spun dacă este mai mult verde decât udă :)) Am aterizat printre nori. Ziua nunții am sărbătorit-o printre picături și doar a doua zi am apucat puțin soare, spre mirarea tuturor. Iar după nuntă au urmat săptămâni în șir de ploaie! De dimineață am admirat dragostea din casa Rebecăi cu mătuși, verișoare și alte rude dragi. Mai apoi ne-am fugărit după Luna (pisica Rebecăi) care ba nu voia să iasă de sub pat, ba nu mai voia să se dea jos de pe rochie, își apăra teritoriul pe trena rochiței cu ghearele ;)) Interesant este că și Rebeca și Luna au aceeași culoare de ochi! După aceasta am mers la biserica pentru Binecuvântarea părinților și a lui Dumnezeu iar după aceasta a urmat restaurantul la un golf club frumos. Cu mâncare de-a locului și bucurie. Discursurile părinților emoționante, slide-show-ul surpriză și torturile exceptionale au făcut seara memorabil de frumoasă și gustoasă ;) Dumnezeu le-a dăruit nu doar frumusețe exterioară ci și o nuntă frumoasă și o zi frumoasă cu puțin soare. Rebeca o frumusețe tainică (la cei 18 ani), emotivă cu ochi de copil cuminte alături de Lazăr inflorește sfios. Lazăr, grijuliu și galant s-a lipit de părinții Rebecăi și acesta l-au primit și îl iubesc ca pe propriul copil. De fapt amândoi sunt doi copii frumoși, plini de vise și multă bunătate. Prietenia lor m-a molipsit și abia aștept vreo ocazie să îi revăd.
.

Le mulțumesc pentru onoarea de le fi alături de ei în ziua nunții lor și Florentinei pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.

Iulia & Adi: Sinaia, RO

26 May 2012 - Nunta

Iulia-&-Adi-cover

Nu știu din ce cauză aleg Bucureștenii să stea ore în șir pe DN1 în fiecare week-end, dar știu satisfacția grozavă pe care o ai când vezi cum văile se unduiesc maiestos pentru a face loc munților. Așa că îi înțeleg perfect pe doi Bucureșteni care au lăsat capitala cu tot alaiul și au decis sa evadeze la Sinaia pentru un week-end ploios de mai (lună în care s-au cunoscut și s-au îndrăgostit) pentru a face pasul decisiv în relația lor, nunta. Iată cum s-a ajuns acolo.
Povestea Iuliei cu Adi a început ca o prietenie frumoasă și delicată, așa cum sunt și ei doi. “Ne-am cunoscut prin intermediul colegilor noștri, iar “prima vedere” a fost la filmul “Amor la Roma”, care a precedat un sejur de Rusalii la Poiana Mărului (județul Caraș Severin). Acolo ne-am descoperit unul pe celălalt, am povestit o mulțime de lucruri și ne-am plăcut reciproc din ce în ce mai mult… Totul a decurs “de la sine” și nici nu am simțit cum prietenia s-a transformat în dragoste și cum a continuat să crească pe zi ce trece (și continuă!).” Iulia mi-a zis că niciodată nu a crezut în mitul “mi-am găsit jumătatea” și era convinsă că nu există așa ceva. “Însă iată că e posibil să găsești o persoană pe care să nu mai contenești să o admiri și să o iubești cu toată ființa ta și alături de care să vrei să iți petreci tot restul vieții. Mă bucur și îl îmbrățișez în fiecare zi când vine acasă și încă simt “fluturii” din stomac :)) Când e sa fie “the one”, atunci toate se leagă (și ne leagă) și nu-mi e greu să îmi imaginez cum vom fi doi bătrânei tot îndrăgostiți, fericiți și ținându-ne de mână…” Este frumos să își vizualizeze bătrânețea Iulia dar Adi și-a dat seama că mai este ceva foarte important pentru realizarea acestui vis de bătrânețe – nunta! Așa că plin de curaj, a decis să o surprindă pe Iulia organizând un week-end romantico-medieval la Sighișoara. “S-a întâmplat” ca acesta să fie de ziua Iuliei ;) care mi-a povestit momentul cu emoții de parcă s-ar fi întâmplat chiar azi. Era o seară frumoasă de sfârșit de august. Stăteau cuminți pe banca de lângă Turnul cu Ceas din Sighișoara și doar inima lui Adi se întrecea cu bătăile ceasului de la miezul nopții. În primele momente de după miezul nopții, și-a ațintit privirea în ochii senini ai Iuliei și i-a spus că urarea lui este cu semnul întrebării: “Pot să îți urez La mulți ani, soția mea?”… “și am primit cel mai frumos, elegant și rafinat inel! A urmat apoi bucuria părinților și a tuturor celor dragi, care abia așteptau să ne fie alături în cea mai frumoasă zi din viața noastră: ziua nunții. Am ales ca destinație Sinaia, (dată fiind și “tradiția” de familie, unde s-au măritat și sora și verișoara mea, cu toate că suntem din București). Un loc frumos care să ne reunească pe toți, într-un weekend de neuitat pentru toți invitații, la Hotelul Mara, pe care îl admiram mereu și îmi imaginam ce priveliște încântătoare oferă.”
.
Și uite-așa cu toți cei dragi și fericiți alături am avut onoarea să particip la nunta eleganta și frumoasă a Iuliei cu Adi. Și m-au impresionat prin cât de bine și-au găsit jumătatea, doi oameni ce formează una.
.
Mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre și Simonei pentru asistență.
.
Cu drag
Silvia.

.
De data aceasta am avut bucuria să lucrăm, pe partea de video, din nou, cu dragul nostru Cristi (cum noi îl dezmierdăm cfr-istu’ ) și uite clipul nunții ! Cristi, abia așteptăm nunta ta din octombrie !!!

.

Corina & Stefan: Iasi, RO

20 May 2012 - Nunta

cover-corina-stefan

Kayt Sukel, Helen Fisher și alți cercetători, filosofi, oameni de știință și medici au întors pe toate părțile dragostea. Am auzit că sentimentul de dragoste este echivalentul chimic al savurării unei ciocolate. Medicii presupun că este o reacție pur chimică ce declanșează diverse “fenomene” în lanț și să nu vă bag în prea multe rapoarte tehnice – concluzia expusă într-o revistă de la National Geografic pe care am citit-o pe un forum a fost: “În proporțiile cuvenite, dopamina generează energie intensă, euforie, atenție concentrată și motivația de a câștiga recompense. Iată de ce, atunci când te-ai îndrăgostit de curând, poți să nu dormi toată noaptea, să privești răsăritul soarelui, să participi la o cursă, să schiezi rapid pe o pantă care, în mod obișnuit, ar fi prea abruptă pentru priceperea ta. Dragostea te face îndrăzneț și isteț, te face să-ți asumi riscuri…” Așa că am așteptat cu mare interes povestea de dragoste din partea a doi medici, Corina și Ștefan. Fenomenal este că nimic chimico/analitico/tehnic nu găsești în povestea lor. Adevărul este că în ochii lor se pot vedea “beculețe” aprinse dar nu de ceva chimic, tehnic ci atmosfera în care gravitează este plină de romanism, finețe și vă las să le simțiți cuvintele…
“Când iubești, cuvintele au gust, parfum și noblețe. Nu vorbești nici prea tare, nici prea încet. Nu râzi absent și nici ironic. Nu pleci fără să revii și nu revii fără să surprinzi în mod plăcut. Sculptezi dorul în fiecare pas și pășești spre cel care te privește ori de câte ori îți deschide ușa cu un surâs.  Nicio constrângere nu îl înlănțuie pe celălalt. Nicio insistență nu-l sufocă. Nici un reproș nu îl obligă la schimbare. E o plecare unul spre celălalt din simplul motiv al unei iubiri care crește în sublima tandrețe”(George Uba) Așa au făcut și Ștefan și Corina primul pas. “La început nici nu știam ce este sentimentul acela care ne-a făcut să trăim aproape fără trezire ca într-un vis nemaipomenit de frumos… și am continuat armonizând romantismul cu realismul, iubind fiecare clipă cu noile ei dezvăluiri. Știam pur și simplu și descopeream cum fiecare gând era dintr-o dată același… ca fiecare cuvânt și gând ne apropia și mai mult unul de altul! Poate că unii nu au nevoie de cuvinte dar noi am vorbit, am zâmbit, am râs și, vorbim, râdem și zâmbim, mai mult decât toți îndrăgostiții la un loc! Așa ne-am trezit într-o zi vorbind despre bySergio și despre ce fac ei. O poveste frumoasa din fiecare poveste…” Uite așa am aflat cum doi medici își percep și interpretează reacțiile chimice ale dragostei lor.
Astfel Corina ne-a scris invitându-ne să facem parte din viața lor și din ziua lor mult așteptată.  Printre examene și lucrări pentru facultate, au reușit cu ajutorul părinților, să organizeze un eveniment frumos. A plouat din abundență imediat ce am intrat la restaurant, iar prietenii Corinei și a lui Ștefan au făcut multă veselie încât nimănui nici nu i-a trecut prin cap să iasă afară.
.
Le mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții lor și lui Adrian pentru asistență.
.
Cu drag,
Sergio.

.
Și pentru că am avut bucuria și onoarea să lucrez cu Timotei, un băiat profi, pasionat, creativ si foarte de treabă, cu mare drag și încântare postez și clipul de la filmarea video a Corinei cu Ștefan. Îmi place stilul lui Timotei, abordarea, prelucrarea și totul ce este și face el pentru rezultatul care mă încântă de fiecare data !

.

Daria & Claudiu: Bucuresti, RO

19 May 2012 - Nunta

Daria-Claudiu-Cover

Fiecare avem pasiuni, hobby-uri și diverse activități ce ne fac viața frumoasă și ne ajută să ne desprindem de cotidian. Ne transpunem acolo unde ne bate inima în ritmul simțirilor ce ne alintă imaginația. “Find what makes your heart sing and create your own music.” (este citatul folosit de una din asistentele noastre la semnătură și oarecum acesta mă duce cu gândul la Daria cu Claudiu. Ambii pasionați de lucruri ce i-au adus împreună și-au scris propria melodie la care inimile dansează pe corzi de chitară… De ce nu alt instrument? Pentru că prin intermediul acestui instrument muzical s-au cunoscut. Muzica a fost începutul relației lor “Daria dorea să învețe să cânte la chitară, eu predam lecții de chitară, și astfel am devenit foarte buni prieteni.” Odată cu performațele profesionale au crescut și cele personale. Claudiu s-a îndrăgostit de Daria iar ”acum 2 ani, de revelion, ne-am luat de mână, și fără să folosim cuvinte, amândoi am înțeles tot. După 1 an jumate de prietenie am mers la Londra unde am cerut-o de soție. Nu a știut nimic și am surprins-o la maxim.” Nu știu cum și dacă Daria mai pune mâna pe chitară dar ce știu sigur este că a pus mâna pe maestrul chitării :))) pe Claudiu. Nu am întrebat dacă mai este preocupată de instrumentul hobby-ului său atât timp cât o altă pasiune, mult mai mare i-a cucerit inima. Nici măcar nu am auzit-o pe Daria cântând la chitară, însă i-am văzut ochii licărind și inima îi bătea de emoții că aș fi spus că a practicat tobe nu chitară :)). Ziua nunții a fost una peste așteptări cu mulți prieteni de-ai Dariei și ai lui Darius. O gașcă mare și veselă printre care am avut marea bucurie să revedem prieteni vechi și foști miri și să ne facem alții noi pe care abia așteptăm să îi revedem. După binecuvântarea lui Dumnezeu a urmat o petrecere cum mai rar vezi în România. Momentul emoționant/culminant a fost solo-ul la chitară a lui Claudiu pentru Daria, mult aplaudat de noi toți.
.
Mulțumim pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre fabuloase și lui Mihăiță pentru asistență. Și nu în ultimul rând pentru echipa de frumusețe Manifest care ne încântă de fiecare dată!
.
Cu drag,
Sergio.

.
Și din nou mare bucurie să revedem echipa Zenus Film cu Florian :)

.

Doina & Mihai: Slobozia, RO

10 May 2012 - Nunta

Doina-Mihai-bySergio_cover

O zi perfectă de Mai. Doina plină de emoții (la fel ca și Mihai) își amintea cu drag de cum a începutul totul, acum 15 ani. <Ani de liceu cu emoții…> (cam la toate :)) Spune Doina că erau “Doi colegi de clasă, cuminți și sârguincioși la liceu (la Slobozia). Mihai era premiant și olimpic la informatică. La sfârșitul clasei a XII-a eu am promis că o să organizez Reuniunea de 10 ani. Apoi am plecat la facultate și viața ne-a dus pe fiecare pe drumul său, până în 2010, cand a venit timpul Reuniunii.”  Și pentru că Doina este o persoană responsabilă care respectă cuvântul dat, bineînțeles că s-a implicat în organizare. “Ne-am reîntâlnit așadar la 10 ani de la terminarea liceului și apoi încet, încet, destinul ne-a adus unul în viața și brațele celuilalt. Mihai m-a cerut de soție în luna septembrie, la Veneția. Ocazia principală a excursiei în Italia a fost nunta unei alte foste colege de-ale mele, Adriana (cea care a prins buchetul Claudiei la nunta cu Orlando). Pe 17 septembrie 2011, la nunta Adrianei cu Antonio, care a avut loc pe malul lacului Garda, a venit randul meu sa prind buchetul miresei. A doua zi, la Veneția, într-o gondolă frumoasă Mihai a scos inelul cu emoții și m-a întrebat: “Vrei să te însori cu mine?”. Cu emoții și eu am răspuns “DA! vreau sa ma “însor” cu tine” :))).
Chiar mă întrebam ce fac frumoasele care prind buchetele de pe la nunți. Și uite și răspunsul !!! Se “însoară” cu băieții care știu ce vor. Și Doina este cea ce a prins buchetul și l-a prins și pe alesul inimii, regăsind colegul de clasă care s-a transformat în prințul pe cal alb. Ca să fiu mai specific, Prințul cu un cabriolete roșu de epocă cu care trebuia să mergem la sesiunea foto. Doina, frumoasă și fericită până în adâncul inimii, îl aștepta pe Mihai, un gentleman responsabil care s-a îndrăgostit de zâmbetul ei sincer. De buclele bogate ce îi încadrează gropițele din obrajii vioi și de ochii ce licăresc iubire. Am apreciat gestul Doinei și gustul ei pentru coafura de nuntă. Mereu se întâmplă să întâlnești câte o viitoare mireasă splendidă iar în ziua nunții ascund toată bogăția veșmântului capilar într-un coc strict care în cazuri de excepție avantajează mireasa. Doina însă (și pentru că lui Mihai îi place mult părul ei mătăsos desfăcut) a decis să își aranjeze coafura într-un mod superb prin simplitate și i s-a potrivit perfect alegerea. Așa, în priviri de dragoste ne-am îndreptat spre sesiunea foto. Aici a venit surpriza – mașina nu a mai vrut să pornească! Ne-am învârtit toți în jurul ei, poate-poate, dar fără reușită. Și uite momentul solemn de intervenție a Nașului. Încă de dimineață a binedispus tot alaiul nunții, împărtășind drag și voie bună. Când ne-am blocat însă la scara blocului din cauza “extenuării” mașinii sosite tocmai din Brașov, nașul ne-a surprins cu abilitățile sale tehnice care după vre-o 10 minute de studiere a fierăriei antice de sub capotă, a dat sacoul jos și a pornit zgomotoasa piesă de muzeu!  Și astfel am putut nu doar face turul Sloboziei, ci am ajuns până la faimosul Turn Eiffel (cel din Slobozia ;)). Ajunși la timpul foto, am descoperit că unul din cavalerii de onoare, fratele Doinei, nu avea partenera la foto iar aici a intervenit inedita șoferiță a mașinii de epocă, care amintea mie mult de filmele cu polițiste ;)) și de compania căreia s-a bucurat mult fratele miresei ;). A urmat binecuvântarea lui Dumnezeu. Moment solemn pentru invitați, haios și unic pentru Doina și Mihai care fiecare dată când preotul întorcea fața spre altar, Doina cu Mihai furau câte un sărut super rapid :)) Iar la ieșirea din biserică mi-a plăcut gestul de înălțare de baloane albe în loc de porumbei. Iubesc lucrurile unice, inedite la fiecare nuntă și m-am putut bucura că Doina și Mihai au presărat nunta lor cu mici detalii pentru a o face a lor. A urmat petrecerea de la restaurant cu mult dans, unde Doina cu Mihai au impresionat cu profesionalismul dansului (fac cursuri de dans, deci au avut ce arăta).  Iar pentru cei dragi care nu au avut cum fi prezenți fizic la nuntă, sora Doinei, s-a făcut transmisie live de la nuntă. Iar furatul Doinei, din nou s-a lăsat cu obiceiuri nemaiauzite. Un joc de masă jucat cu hoții și răscumpărarea cu diverse lucruri ambalate cu hârtie și pe care cu carioca au scris ceea au cerut hoții ;)) inteligent, că la ora aia nu aveai cum face rost de minunile cerute. Chiar mai mult ca atât, și șampania ceruta tot a fost o surpriză – una pentru copii cu aromă de căpșuni :)) A fost o nuntă veselă și mă bucur că am putut fi alături de ei.
.
Mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții voastre și lui Alex pentru asistență.
.
Cu drag,
Sergio.

Corina & Cristian: Bucuresti, RO

18 February 2012 - Nunta

cristi-corina-cover

Iarna. Totul în jur sclipește reflectând … frig ;) În regia clasica nunta se asociază cu ceva cald, dar atunci când mirii, împreună cu toți invitații știu pentru ce se adună, nu mai este nevoie de palmieri și umbreluțe ca să distingă atmosfera. Să nu fiu interpretat greșit, iubesc plaja și tot ce e legat de soarele arzător, totuși simt ceva mai puternic ce mă atrage spre oamenii fericiți care știu să facă vară în toiul frigului pentru că nu se uită după ce se prognozează la știri. Ei decid “să se ia” în pofida a toate câte vin împotrivă. Și chiar dacă e greu să găsești romantism într-o atmosferă rece, există un anumit tip de îndrăgostiți pentru care circumstanțele nu au de vorbit când este vorba de sentimentele lor profunde, pline de dragoste ce depășesc condițiile, probleme și se concentrează pe tot ce e important, pe o relație. Așa a ajuns Corina să se decidă pentru o nuntă în luna februarie. Frigul de afară (ce ar fi speriat o altă mireasă “ne-decisă”), a fost o nimica toată pe lângă bucuria de a-și uni viața cu Cristi, cel care i-a transmis încrederea că este aleasa inimii și fără ea nimic din ce își dorește nu ar avea sens. Nu știu ce m-a impresionat mai mult – frumusețea Corinei, originalitatea în detaliile nunții, sau atitudinea prietenoasă și caldă a lui Cristi… e clar, sunt făcuți unul pentru altul și eu sunt doar extrem de onorat să fiu invitatul și fotograful nunții! Așa cum fac de obicei și îmi place, am întrebat despre pasiunile lor, despre dragostea lor și visuri… Cristi, un băiat hotărât, care știe ce vrea, cu un simț al umorului foarte apreciat de Corina, vrăjește anturajul dar cel mai important este că a vrăjit-o pe Corina :)) Corina, o femeie delicată, feminină, suavă dar și puternică, trăiește viața la potențial maxim și acest potențial este dedicat 100% familiei pe care a ales să o întemeieze împreună cu Cristian și familie în care este atât de așteptată și micuța Maria-Alexandra. Au o relație, o familie deosebită, cu hobby-uri și sporturi preferate. Cristian iubește să… alerge… la serviciu… pe pistă, uneori și pe stradă după Corina :) Îi place să schieze și (pentru că ei doi le fac pe toate împreună) a învățat și Corina. La început Corina schia mai mult pe burtă dar s-a simțit provocată de pruncii de 3 anișori parcă pluteau pe pârtie. Mai dificil a fost când Cristian, absorbit de plăcerea schiatului, uita să o mai caute și pe Corina pe sub mormanele de zăpada sau printre copacii din apropierea pârtiei :))) Probabil de acolo le-a rămas pasiunea pentru sezonul rece ți așa s-au decis la o nunta caldă în plin frig. Și acum urmează loc pentru povestea în cuvintele lor.
De la Corina și Cristian: “Toți visăm ca momentul întâlnirii sufletului pereche să fie deosebit dar, poate, mulți trec peste acest moment. Înclin să cred că există un timp potrivit pentru asta, când sufletul nostru este pregătit pentru a lăsa dragostea să intre. Povestea noastră își are începuturile undeva în luna februarie 2007, în locul unde Cristian lucra ca inginer, șef de service, iar eu… eram doar un client venit pentru revizia mașinii. Vizita mea în service a fost una scurtă. M-am grăbit să plec pentru că, îmi amintesc, am avut niște contradicții tehnice. A mai trecut un an și ne-am revăzut, iar adevărata poveste abia atunci începea. Nu a fost chip să scap de insistențele domnului inginer și – recunosc – îmi cam plăcea situația asta fără ieșire…  Am citit în perioada începuturilor noastre câteva reflecții de suflet cu care am rezonat profund: “Sufletul pereche e o oglindă, e ăla care-ţi arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care îţi atrage atenţia asupra ta ca tu să-ţi poţi salva viaţa. Probabil că un suflet pereche adevărat este cea mai importantă persoană pe care îţi e dat să o întâlneşti în viaţă, pentru că îţi dărâmă toate prejudecăţile şi te obligă să te trezeşti. Scopul sufletului pereche este să te scoată din amorţeală, să-ţi ciufulească puţin orgoliul, să-ţi arate care îţi sunt limitările şi viciile, să-ţi deschidă inima, să lase lumina să te pătrundă, să te cunoşti cu adevărat. “ (Elizabeth Gilbert ).
Vă mulțumesc pentru alegerea voastră de a vă fi alături și lui Cristi pentru asistență.
.
Cu drag,
Sergio.

Sabrina & Lance: Houston, TX - SUA

19 November 2011 - Nunta

Sabrina-Lance-Cover-bySergio

Pentru că aproape toate rudele si prietenii Sabrinei & Lance vorbesc doar engleză (iar ceilalți înțeleg și româna și engleza de-deopotrivă) povestea lor de dragoste va rămâne (pe blogul lor de nuntă) în limba lor, engleză. DAR ceea ce vom povesti noi este experiența extraordinară de care ne-am bucurat și pe care am vrea să o împărtășim și cu voi din punct de vedere a unor români ce au participat la o nunta Americană. Fiecare cultură își are obiceiurile sale în tradițiile nunții. Știam că la această nuntă nu vom vedea în camera miresei lăutari ce vor cerși bani de la mire și naș după fiecare melodie intonată. Și eram siguri nu va fi nici o intenție de horă în fața scării. Banuiam noi, că conceptul American despre nuntă va fi unul diferit de cel românesc, liber de tradiții demodate și obiceiuri inutile ce transformă sărbătoarea nunții într-un “maraton obositor” și “stress-test de rezistență”. La urma urmei, indeferent de cultură, atât noi, cât și ei, avem acelasi scop - de a sărbători nunta și a ne bucura de prieteni si rude, iar ei la randul lor sa se simta cat mai bine la sarbatoarea dragostei mirelor. În primul rând la o nuntă americană este MULTĂ veselie, nu este nevoie să animi publicul, pentru că toți, încă de dimineață, știu pentru ce au venit – să petreacă, să se bucure din răsputeri pentru miri. Fetele împreună cu Sabrina de dimineață au venit la locația de gătire a miresei, unde s-au distrat în timpul ce își făceau singure machiajul, coafurile și se îmbrăcau în rochiile cusute la comandă pentru nuntă.  Sabrina le-a mulțumit pentru participarea lor cu cadouri de la VS’s  cu inițialele fiecărei domnișoare de onoare în parte. La băieții lui Lance în schimb lucrurile au fost mai practice – câte o bere și un hamburger, cu meciul în față (ceva finală de fotbal american cu nu-știu-ce-echipă) …adică multă distractie fără nici un stres. Chiar înainte de îmbrăcatul celor doi, Sabrina i-a trimis un cadou lui Lance, un parfum și un card cu un mesaj de dragoste. La care și el ia răspuns cu un parfum surpiză :) Uite așa, nici nu se ajunsese bine la petrecere iar cei doi deja au început să primească cadouri ce erau pregătite cu săptămâni înainte de nuntă. Nici părinții miresei nu s-au lăsat mult așteptați și au intrat în camera Sabrinei, fiecare cu un cadou de nuntă, bijuterii ce mireasa niciodată nu va uita de la cine sunt… În această atmosferă de euforie și fericire a fost prima întâlnire a Sabrinei cu Lance, după care au petrecut o ora împreună cu cavaleri și domnișoare de onoare. Nu s-a putut ca la acea sesiune foto să nu participe și cățelul Sabrinei, îmbrăcat corespunzător unui eveniment elegant – cu papion. :)) De la momente funny am mers spre cele spirituale de la biserică, pentru cununia religioasa. Ne-a plăcut mult faptul că există un spațiu pentru momente de  rugăciune și pregătirea inimii pentru clipele sfinte ce urmează. Mai greu le-a fost cavalerilor să stea cuminți, să reziste tentației în timpul cununiei religioase ca să nu verifice scorul meciului de pe mobile ;)) Doar fratele Sabrinei, înainte de începerea cununiei a reușit să se mai bucure de un gol marcat de echipa sa preferată :)) Dacă au și americanii vreo tradiție aceasta e ca nimeni altul decât tatăl miresei să o aducă la altar unde deja o așteaptă mirele. Până la urmă nu știu dacă altcineva este demn mai mult de această  onoare. După un scurt mesaj, binecuvântarea promisiunii celor doi de a păstra iubirea și a fi împreună unul lângă celălalt până moartea îi va despărți, a urmat ieșirea pompoasă cu un sărut spontan pe culoar. Mai au americanii o tradiție la care țin foarte mult, ce întotdeauna este inclusă și în program și căreia îi dedică timp. Este vorba despre fotografiile formale, de grup, cu familiile celor doi. Ce frumos e că acest lucru se întâmplă imediat după biserică, când toate rudele sunt împreună și arată mult mai bine decât vor arăta la miezul nopții după ore lungi de dans :) Doar în Tîrgu Mureș am mai văzut această tradiție frumoasă.
După momentele frumoase, a urmat petrecerea! Și când spun petrecere, o spun la modul care a fost acolo… Nu știu cu ce să încep, probabil cu ceva ce va aduce încă un contrast pentru cultura românească. Masa în stil bufet, un lucru extrem de admirat pe care sperăm să îl preia și cultura Românească. Fiecare își ia ce vrea, când vrea, și cât vrea fără a risipi din bucatele pe care nu le vrea și nici să nu rămână flămând pentru că ar mai fi vrut ceva ;) Are rost să vă spun că iese mai ieftin?  Alt lucru ce am înțeles despre cultura americană din “bufet suedez” că ei nu țin morțiș să stea pe scaun și să fie serviți de cineva, ci fără nici o problemă se pot auto-servi. Am  mai văzut un obicei întâlnit și în europa, extrem de util și plăcut! Toți invitații, pot admira frumusețea de tort (al miresei) încă de la începutul petrecerii. Iar după câteva ore acest tort dulce este tăiat de miri și servit tuturor cu posibilitatea de a pleca cu el la pachet ca să îl savureze a doua zi dimineață la o cafea. Uite așa invitații nu sunt obligați să aștepte miezul nopții (sau dimineața în unele cazuri)  ca să vadă sau să guste desertul.
Acum aș vrea să scriu câteva rânduri despre petrecere. Ringul de dans a fost deschis de către Sabrina cu Lance, după care a urmat  dansul miresei cu tata și restul invitaților. Să nu mai povestesc mult de obiceiul de PhotoBooth. Un loc amenajat în stil aviatic (pentru că și din povestea lor ați înțeles că Lance este pilot de bombardier atomic B52 (vă provoc să “googăl-iți” ca să vă speriați de dimensiunile acestuia :D)  Totul însă a avut un farmec deosebit cu formația pentru care nu am suficiente cuvinte de apreciere, mai ales că toți din trupă, domni peste 50 ani, fiecare cu job-ul său bine plătit (contabil, analist…. și alte domenii ce nu au nimic de a face cu muzica/arta) au facut petrecerea să explodeze! Ultimul obicei de care m-am îndrăgostit de acum zece ani, obiceiul pe care l-am preluat și pentru nunta noastră (Sergio & Silvia) și anume: Mirii pleacă primii de la restaurant… Cum se poate? Păi nu stau mirii până la ultimul invitat a petrecerii. Nu se creează un rând de 200 invitați obosiți ce vor să plece acasă dar înainte vor să dea plicul mirilor și să facă o poză cu ei?  Nu rămân mirii până dimineața să numere banii, să plătească sala? Nu stau rupți de oboseală, visând la “Doamne, de s-ar termina odată…” !?! Nu trebuie apoi după 2 ore de somn să se trezească cu dureri de cap și cearcăne sub ochi ca să participe la ciorba de potroace???   NU!! vă spun eu, se poate și altfel :) Cadourile au fost trimise acasă, prin postă cu o săptămână inainte de nuntă (sau direct comandate l un magazin unde și-au făcut lista mirii cu ce le trebuie) iar plicurile sunt date la începutul petrecerii sau trasferate direct in contul lor :) Fotografiile au fost făcute la biserică sau în timpul petrecerii la “Photoboth”. Iar înainte de miezul nopții, toți invitații au ieșit afară, au creat un culoar și în mijlocul baloanelor de săpun, Sabrina & Lance și-au croit drum spre limuzina ce aștepta să îi ducă spre hotel unde plini de emoții pozitive și energie ;) să se poată bucura din plin de prima lor noapte de miere. Iar invitații puteau să mai rămână cât își doreau (Exact asa am făcut noi la nunta noastra, acum 8 ani, iar primele cuvinte a Silviei dupa ce am ajuns la hotel a fost: “Mai vreau odată să trăiesc nunta mea, dar să fie exact așa!”
Împreună toată nunta a fost una de nota 10 și am spus să profităm pentru a aduce un exemplu de cultură diferită în România și pentru a aprecia nunta Sabrinei cu Lance! Am putut revedea și prieteni, viitori si foști miri foarte dragi! Așa că fiecare nuntă în cercurile de prieteni nu doar că ne face să ne simțim extrem de onorați de invitație ca fotografi, ci ne oferă și un timp frumos de a petrece cu prietenii…

.
Cu drag
Sergio & Silvia

Ioana & Marian: Brasov, RO

29 October 2011 - Nunta

marian-ioana-cover

Își amintește careva de scoală? Mai bine zis de acele compuneri, desene și alte activități școlare legate de Toamnă. Încă pe atunci mi se părea că se exagerează nițel pe acest subiect pentru că totul era la superlativ și culmea doar în atribuția toamnei se pare că intra bogăția. Auriul se asocia doar toamnei (iar eu visam ochii-n soare la o acuarelă de culoarea aurului). Numai toamna părea că profită din restul anotimpurilor ce pregăteau totul pentru ca aceasta să-și aducă rodul. Iar D-na de desen încerca să îmi spună că nu e nimic mai frumos decât un tablou de toamnă târzie. Eu dădeam din cap tăcut numărând minutele până la sfârșitul orelor să o zbughesc afară pentru a înota prin frunzele colorate :)) Am mai crescut puțin și am început să observ frumusețea acestui anotimp măreț iar de când m-am apucat de coada unui aparat foto am visat la o nuntă în plină toamnă cu o mireasă ce ar ține armonia belșugului de culori. Și uite a sosit ziua mult așteptată în care Dumnezeu a împlinit nu doar visul lui Marian și Ioana prin nunta superbă, ci și al meu, întâlnindu-i. Defapt mi-au întrecut toate așteptările și bogata toamnă, și locațiile alese la sesiunea foto și mai ales ei doi care au jubilat în dragoste și împlinire. Când i-am văzut prima oară, am zis ca Ioana are vre-o 16 ani și întrebarea logică a fost “părinții știu, și-au dat acordul?” :)))) Și cu Marian alături (căruia nu-i dai mai mult de 18 ani) doi copii de la care nu te aștepți să vezi sentimente mature cum ar fi  dedicare, răbdare și multe altele necesare pe calea întemeierii familiei.  S-au cunoscut în 2007 la o nuntă (al nașilor) în Baia Mare, unde Ioana a fost domnișoară de onoare și Marian, cavaler. Și totul a început într-un vals…  O plăcere de nespus a fost toată ziua.Un început frumos, doar că pe-atunci Ioana studia vioara la conservatorul din Stuttgart și Marian se mutase la Galați unde preda niște cursuri, și apoi la St. Petersburg. “Și era extraordinar. Simțeam că eram dintotdeauna împreună, vorbeam nopți întregi și ne simțeam făcuți unul pentru celălalt. Proba noastră a fost răbdarea și distanța. Și după un an jumătate am reușit să ne unim drumurile și să ne mutăm împreună, întâi în Rusia pentru 3 luni și apoi în România, de unde eu eram plecată de 5 ani, și m-am bucurat să revin acasă. Fiecare zi de atunci e un cadou minunat, o bucurie… Cererea în căsătorie a fost foarte romantică, am fost să vizităm Sibiul și am stat într-o cameră cu un pian vechi, unde el a aranjat lumânări, petale de trandafiri, șampanie…” și bineînțeles că i-am spus DA”  DAAA spun și eu amintindu-mi de ziua nunții. Încă de dimineață am descoperit echipa de lucru Florian Mirea (ce cu 2 săptămâni mai devreme purta costum de mire) cu echipa Zen, Raul Stefănescu (un prieten fotograf din Sibiu ce împreună cu Adela, logodnica sa, au acceptat să petreacă alături de Ioana și Marian). Ziceai că eram la piață, câtă vâlvă și râsete erau în jur :)) Ioana nu mai știa la cine să râdă și în care obiectiv să privească. Efectiv numai gurile noastre răsunau la coafor, nu mai rămânea loc de nimeni.  Un singur lucru ne-a lăsat fără cuvinte, frumusețea Ioanei, mai ales când și-a pus rochia de mireasă totul în jur a căpătat o nuanță de basm. Mi-am amintit de toată corespondența mea cu Ioana, cum am decis să vin la nunta lor și am realizat că dacă nu aș fi avut onoarea sa fiu fotograful nunții lor, mi-ar fi părut rău până aproape de invidie :)) Dar așa pot să mă bucur că am avut o zi intensă plină de lumină. Căldură sufletească și muuultă veselie. Nașul (cântăreț de acordeon, pian clasic și muzică jazz) a săltat de se zguduiau pereții intonând ritmurile de muzică populară. Nu s-a abținut să stea pe scenă, iar invitații și-au petrecut seara îmbrățișând mirii și dansând cât i-au ținut picioarele. Ce să mai spun? Nu îmi pot imagina o încheiere mai frumoasă a sezonului și abia aștept să reînceapă nunțile!
.
Mulțumesc Ioanei și lui Marian pentru bucuria lor, zâmbetele, grija și prietenia lor. Mulțumesc lui Raul și Adelei pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.

.
Și pentru că am povestit, hai să și vedeți video-ul semnat Zenus Film -

Oana & Alex: Iasi, RO

23 October 2011 - Nunta

oana-alex-cover

Ați auzit vreodată vorba “Departe ca cerul și pământul…!” ? Mă refer la expresia aia ce vrea să aducă un contrast izbitor între două lucruri, sentimente sau între doi oameni. M-am gândit și eu la sensul uzual al acestei expresii și m-am surprins să descopăr că, de fapt, aceste două limite vizuale sunt de neconceput una fără cealaltă. Vă puteți imagina cum am trăi (fie și într-al nouălea cer) fără pământ? Cu excepția îngerilor, este imposibilă existența într-un asemenea context :)) Ei acum să schimbăm decorul: cum ar fi să îți faci veacul doar cu pământ în față? Doar o cârtiță probabil se simte confortabil :)) în rest, (fie și o mină de aur) nimic nu ar putea acoperi dorul de cer. Noi însă suntem oameni, creaturile extraordinare ale lui Dumnezeu și simțim nevoia acestor două extreme create de El (cer și pământ) pentru echilibru. Și oricât de mare ar fi diferența dintre cer și pământ, orizontul este comun și nu ar fi posibil fără ele. Vreau să vă spun astăzi despre două contraste, cer și pământ, care și-au găsit orizontul, dragostea ce le-a deschis ochii și le-a arătat cât de mult au nevoie unul de celălalt și că nu pot unul fără altul. Amândoi spun că la început (într-o zi de toamnă aurie a lui 2002) nu credeau că lumile lor atât de diferite se vor putea intersecta vreodată. Alex (student la Automatică și Calculatoare) - o fire pragmatică, realistă, viața căruia se definește prin ‘a face’ și Oana (studentă la Litere) – o visătoare unde viața era definită de ‘a simți’. O iubitoare de plimbări prin Copou și răsfoit de cărți prin anticariate: “primeam de la mama tot ce aveam nevoie visând la cum vreau să fie viața mea, fără să fac ceva concret în acest sens.”  Alex: “Oana mi-a atras atenția prind zâmbetul ei larg ce îl purta mereu pe chip. Mereu veselă cu ochi de copil senin”. Oana: “Iar mie mi-a plăcut atenția primită de la Alex (și buzele lui roșii :)). Din momentul în care am început să petrecem timp împreună, să stăm de vorbă, ne-am “lipit” repede. Cu fiecare zi petrecută împreună mi se părea atât de familiar și de firesc să fiu cu el.” Curând și-au găsit orizontul Încetul cu încetul anii petrecuți împreună au reușit să îi determine să vadă lumea prin ochii celuilalt. Au împrumutat unul de la altul (tot ce e mai frumos). Oana spune că a descoperit în ea însăși câte ceva din caracterul lui pragmatic, devenind mai realistă, iar Alex a descoperit în el bucurii dincolo de lucrurile concrete. Mai în glumă, mai în serios spun: “Alex este legătura mea cu lumea” și “Oana este legătura cu sufletul meu.” Fiecare toamnă și-a adus rodul în viețile lor într-un mod ireversibil făcându-i să realizeze “În tot timpul ăsta am crescut împreună și  fiecare în parte, iar anul trecut am simțit mai mult decât oricând că ne-am ales unul pe celălalt și ne-am dorit să marcăm această alegere, adunând laolaltă familiile și prietenii.”  Petrecând timpul alături de Oana și Alex, nu îi poți concepe diferit sau aparte. Sunt una completându-se într-un mod armonios și delicat. Pe lângă frumusețea exterioară caracterele frumoase le împodobesc viața și trăirea iar nunta a scos în evidență totul într-un mod deosebit. I-am iubit efectiv de la primele minute ale zilei. Mai ales pe Oana când încercam disperată să îi spun cât de fermecător îi este zâmbetul și cât șarm poartă stilul ei. Mi s-a alăturat și Alex reconfirmându-i cât de mult îi iubește zâmbetul și alături de ei am avut parte de o zi extraordinară și o petrecere veselă ce am fi vrut să mai țină măcar tot atâta!
.
Le mulțumesc Oanei și lui Alex pentru deosebita onoare de a le fi alături în ziua nunții ca fotograf, nașilor, părinților pentru tot ce au făcut în acea zi memorabilă pentru Oana și Alex și la Bastrâghina (my best froind) pentru asistență, și lui Lucian (știe el pentru ce :)).
.
Cu drag,
Silvia.

Catalina & Florian: Buzau, RO

16 October 2011 - Nunta

Catalina-Florian-coperta

Cred că ar trebui să schimb blog-ul nostru într-o cronică a recordurilor :)) Nu ştiu cum se face de cele-mai-cele nunţi se întâmplă să avem harul să le fotografiem noi. Iar nunta MULT aşteptată a Cătălinei cu Florian ar intra lejer la cel puţin două nominalizări de recorduri. Una ar fi “Nunta cu cei mai mulți fotografi/cameramani pe metru pătrat” pot merge mai departe şi să spun că fiecare 10 invitaţi ar fi avut un reprezentant media ;)) Iar a doua nominalizare este: “Nunta cu cei mai mulţi preoţi pe metru pătrat”. Din aceste două nominalizări înţelegeţi că a fost nunta mult Binecuvântată şi foarte mediatizată :))) Totuşi să nu spulber aura romantică a relaţiei Zen, haideţi să aflaţi din culise cum s-a ajuns la un așa eveniment încântător:
Cătălina: Ne-am cunoscut la aniversarea unei prietene comune; am făcut parte din aceeaşi echipă, angrenată în lupta pentru caştigarea titlului de „miliardar” (doar a titlului ); un concurs de cultură generală, caştigat datorită mie.
Florian: În prima seară semnele trupului ei, conform cărţii de sinergologie citite, arătau că este nebunește atrasă de mine.
Cătălina: În prima seară, Florian a fost o prezență foarte plăcută, însa obrajii mei îmbujoraţi se datorau vinului roșu pe care îl servisem.
Florian: Ea s-a interesat de mine după acea seară – semn clar că am avut impact asupra ei.
Cătălina: Era pentru prima data când îl intalneam pe Florian, a fost pură curiozitate (recunosc că mi-a trezit interesul). În ceea ce priveşte seara în care ne-am cunoscut, nu reuşisem să ajungem la un numitor comum,  motiv pentru care există două variante a poveștii. Ulterior, ne-am revăzut fugitiv, dar nu cu indiferență! Întâmplarea care ne-a adus mai mult timp împreună, a fost trecerea dintre ani (2006-2007). Florian încă de pe-atunci abordase un look mai poetic – perciuni lungi (eu, mare fan Elvis Presley, am fost încântată), atitudine meditativ-filosofică si privire galeşă! Am râs împreună, am cântat – Love Me Tender – şi ne-am câştigat unul pe celălalt! Nu am folosit întamplător acest termen (câştigat), pentru că atunci lui Florian i s-a prezis de catre Pr. Puiu de la mănăstirea Caraiman un mare câstig – acel câstig am fost EU! :))) A urmat o lungă vreme de întâmplări minunate – îmi vine acum în minte city break-ul la Paris, unde: … şi atât.
Florian: deşi neagă acest lucru, ea se aştepta să primească inelul ;))
Cătălina: … toate aceste întâmplări au culminat cu cererea în căsătorie. Îmi aduc aminte cu mare drag de acest moment, datorita încărcăturii emoţionale – am avut parte de o surpriză foarte frumoasă; s-a întâmplat la editia de debut a „Atelierelor de Creatie Artistica Zenus Film” (decembrie 2010). Cu ceva timp înainte de workshop, am tot insistat să vin şi eu, dar Florian nu era de acord şi când, în sfârsit, cedase insistenţelor mele, n-am mai vrut eu! ;)) Dar până la urmă, mi-a promis marea cu sarea şi m-am hotărât să fiu şi eu prezentă. Nu am bănuit NIMIC din ce se plănuise! Prima zi era compusă din două părti; teoretică şi practică. La partea teoretică mi-am permis să întârzii, pentru că aveam norocul să-l cunosc foarte bine pe maestrul Zen :D şi deja acumulasem multe din acele informaţii. Dar la partea practică trebuia să fiu prezentă – existau multe lacune! Proba practică s-a desfăşurat într-o cocheta cafenea la pasaj la Universitate. Cald, oameni simpatici, iz de sărbători – mă simţeam grozav! Îmi găsisem un partener de dialog, când, la un moment dat, Florian a îngenunchiat şi după o scurtă introducere despre iubire şi împărtăşirea ei (asta am aflat după, pentru că în acel moment nu mai auzeam nimic), mi-a adresat o întrebare la care se poate răspunde cu da sau ba! Binenteles ca a fost DA! Am trăit un şoc puternic de plăcut! A fost fantastic cu atâtea camere aţintite asupra noastră; parcă eram pe un platou de filmare! Dacă spuneam nu, cred că s-ar mai fi tras o dublă! :)) Apoi au urmat pregătirile pentru marele eveniment (nunta). Cu mare drag îmi amintesc de repetiţiile pentru coreografie… Grozave momente!
Cele menţionate mai sus reprezintă un rezumat a unei poveşti pe care o citesc acum: Cătă şi Zen. De fapt, e doar un manuscris care mai poate suporta modificări. Îi voi sugera autorului să intoducă şi alte personaje, precum copii, câini, premii oscar… ! Cătă & Florian

Acum, după ce ştiţi despre povestea relaţiei lor frumoase, şi cum s-a ajuns la nunta lor extraordinară, vreau să scriu puţin şi despre cum am avut onoarea noi să îi cunoaştem. Am bucuria să fim colegi de muncă cu Zenus Film din 2010, de la nunta Danei cu Dan. Atunci am descoperit (în sfârşit) nişte cameramani excepționali nu doar în muncă ci şi atitudine. Florian (sau cum îl ştim noi, Preotul Zen) un om extraordinar, dedicat în ceea ce face cu trup şi suflet alături de miri, dând tot ce are mai bun. Ori de câte ori am lucrat împreună s-a evidențiat (știm noi ce e cu evidențiatul) foarte mult printr-un caracter deosebit dar şi prin profesionalism. Încă de atunci mi-a povestit de frumoasa lui prietenă, statutul căreia intenţiona să îl schimbe în “logodnică”. Vorbea cu aer de poet visând la cum într-o zi are să îi pună inelul pe deget… Mereu plănuia cum să facă acest pas într-un mod unic, creativ. Şi cred că sa evidențiat într-un mod original în propunerea (de nerefuzat) pentru Cătălina. După marele pas de la “Atelierul de Creeaţie Artistică Zenus Film” am avut marea onoare să fim şi noi invitaţi la nunta lor. Asta daaaa! Mi-am zis eu anticipând evenimentul întrebându-mă oare vor putea sta Catalina și Florian departe de camerele de filmat pentru o zi de nuntă? La pasiunea pe care o au, nu m-aș fi mirat să îl vad pe Florian cu steadicamul în brațe :)) Le-am sugerat totuși să se lase (pentru o zi) de meserie și să cuprindă cu cu tot ce sunt rolul fabulos de miri! Bineînțeles că le-am reamintit să doarmă cât mai mult, și alte sfaturi utile pe care le știau și ei foarte bine. Dar cum era de așteptat, cel ce le știe pe toate face cel mai puțin din ce știe :)) Așa că sărmanii au stat zi/noapte, până în ultimul moment să organizeze totul pentru a face nunta așa cum o visau, excepțională! În dimineața nunții băuturile și cola i-a însoțit DAR le-a reușit 100% tot ce și-au propus, s-au evidențiat prin fiecare detaliu. Începând cu accesoriile de nuntă a Cătălinei, și coafură, machiaj, continuând cu look-ul lui Florian romantico/poetic, perciuni lungi și sacoul personalizat Zenus Film, și desigur coreografia dansului unică și atât de potrivită stilului lor… A fost o adevărată încântare și onoare să îi urmăresc (printre zecile de aparate :))) făcându-mi loc să le surprind și eu un zâmbet, o atingere o emoție și am avut din acestea din plin! De fapt, vreau să spun că este fantastic să ai parte de așa miri, Cătălina și Florian, iar partea cea mai grozavă este să îi ai și prieteni. Caracterele lor sunt cele care le conferă aura deosebită, (Zen ;)), care îi înconjoară. Este frumos să fie cineva atrăgător și fotogenic, dar e nespus de captivant ca o frumusețe exterioară să se îmbine cu cea interioară. Bogăția și frumusețea vin și pleacă, dar o inimă bună este un dar de la Dumnezeu și din acest punct de vedere spun: Cătălina și Florian sunt “Miliardari” amândoi! Bogăția sufletească este cea care se revarsă peste toți cei care îi cunosc și noi suntem printre cei care au Harul să îi cunoască. Binecuvântare Cerească am simțit și la sesiunea foto (fulger), când din cerul ploios și întunecat fumuriu, pentru câteva momente a străbătut soarele inundând exact locul în care stăteau Cătălina cu Florian. A fost atât de intens momentul încât am țipat de încântare. A fost ca și cum Dumnezeu a decis să reverse Harul Său peste ei. Cu râsete și multă voie bună am ajuns la Biserică, unde s-au legat înaintea lui Dumnezeu, a martorilor văzuți și nevăzuți și după aceasta a urmat petrecerea despre care nu are rost să povestesc, cine a fost știe, cine nu a fost, a pierdut multe ;))
.
Mulțumesc pentru onoarea de a fi fotograful nunții lor și lui Cristi pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia.

Ruth & Alex: Linz, AT

8 October 2011 - Nunta

Alex-Ruth-cover

Orice schimbare din viețile noastre are minim două consecințe. Una este îndepărtarea de unor lucruri vechi și alta este aducerea celor noi. Bineînțeles că ne simțim deranjați să renunțam la obișnuințe, dar când primim în schimb ceva plăcut suntem mulțumiți să schimbăm totul de dragul noii pasiuni care și-a făcut loc in inimă. Povestea lui Alex cu Ruth își are începutul tocmai într-o perioadă de tranziție a lui Alex, din care a făcut parte și schimbarea bisericii la care mergea Alex. Pe lângă toți prietenii noi pe care și i-a făcut acolo, Ruth i-a atras atenția într-un mod cu totul special și după ce am cunoscut-o am și înțeles din ce cauză. Finețea și gingășia ei pură l-au fermecat ;)… Ruth și Alex spun că “nu ne-am gândit că va fi totul atât de serios, doar am schimbat câte-o dată vorbe între noi și totuși uite unde am ajuns :D Am continuat să vorbim pe skype și așa încetul cu încetul tot mai mult am început să ne cunoaștem. De fiecare dată când vorbeam, tot mai drag ni s-a făcut unul de altul… Nu a fost dragoste la prima vedere, ci putem spune că a fost drumul pe care am decis să mergem cu Dumnezeu. După care El ne-a dat posibilitatea să ne întâlnim pe drum. Duminică de duminică ne-am observat iar întâlnirile au continuat la cafea în oraș, sau la înghețată :D deci ne-am întâlnit tot mai mult, am petrecut timpul unul cu altul. Cu timpul ne-a fost clar că nu mai putem fi unul fără celălalt și că vrem să trăim împreună.” Într-una din plimbările lor în sânul naturii, Alex (fotograf de pasionat și-a uitat și aparatul foto acasa, de emoții) dar important nu a uitat inelul ;)) Totul a curs de la sine, și răspunsul lui Ruth este evident! I-am întrebat  ce îi leagă, ce iubesc unul la celălalt: “ Ruth mă cunoaste așa de bine. De fiecare dată zic: Cum poate știi cineva ce gândesc eu. De unde? Dacă ar trebui sa mă studiez eu pe mine însumi, nu cred că aș putea să spun prea multe, e prea complex pentru mine, dar Ruth știe… Aaaaa, și să nu uit (un lucru foooaaaarte important petru un bărbat) lui Ruth îi place același fel de mâncare ca și mie! :)))) Altceva important pentru mine este talentul ei de a vede lucrurile în frumusețea simplității lor”. Vreau să spun că vorbim aici cu și despre doi artiști, Alex cu fotografia, Ruth cu grafica, doi perfecționiști care și-au găsit jumătatea și sunt incântați. De la Ruth (cu traducător) am aflat: “Alex e foarte iubitor și grijuliu. E suficient să mă vadă, și știe deja cum îmi merge și de ce am nevoie. Ador faptul că este plin de umor și avem mult “fun” împreună :)))) și îmi place că suntem amândoi pe aceeași undă, ne completăm AȘA de bine… Ne iubim!”
.
Lucrurile, pe scurt, spuse de Alex cu Ruth povestesc și despre ziua nunții și despre frumoasele familii pe care am avut onoarea să le cunosc în Linz. O zi înnourată, ploiasă de toamnă și primul lucru auzit de la Alex = o glumă și multe râsete de la toată familia lui. Și această trăsătură de caracter o moștenește de la tatăl său ;)) De fapt toată familia lor deosebită, simplă, sinceră și prietenoasă ne-a primit de dimineață cu multă căldură! A urmat familia lui Ruth, la fel de prietenoasă (mai greu de cu comunicarea, eu nimic din limba lor, ei nimic din a mea :))) dar aceasta nu a fost un impediment în a ne simți bine și a comunica engleza :)) Am apreciat enorm faptul că nu s-au lăsat umbriți de nori ci s-au bucurat enorm de ziua mult așteptată. S-au îmbrățișat cu pasiune pentru a se încălzi la sesiunea foto (adica o pauză de ne-ploaie prinsă rapid). Și-au spus jurămintele la biserică, într-un cadru Sfânt și în același timp vesel. Părinții, cu frați, surori i-au surpins cu o melodie la încheierea serviciului divin, ceea ce a adus lacrimi pe fețele celor dragi. Un cor deosebit de talentat, nici nu mi-a venit să cred că au făcut o singură repetiție ! (ar trebui să facă o formație, ceva ;) Iar după acceasta a urmat restaurantul, așa cum doar la Austrieci și Nemți am văzut să fie. Este un stil deosebit, aparte de a petrece. Am mai spus, dar voi mai povesti câte ceva și aici (păcat că nu am ănțeles mare lucru, dar am râs numai de veselia tuturor :)))) înțelegeam că a fost ceva cu mult haz ! Jocuri ce s-a lăsat cu dans desculț pe boabe de porumb unde cu mândrie a dănțuit echipa ce a pierdut la acel concurs – adică băieții în frunte cu Alex =)) nu vreau să știu senzația :D Iar cireașa de pe tort a fost expoziția cu vânzare, transformată în licitație, a operelor de artă ale lui Alex și Ruth. Fotografii și picturi grafice deosebit de frumoase ce au mers acasă la invitații generoși care au știut să aprecieze operele expuse.
Ce să mai scriu (mai bine vă las să vedeți) o nuntă deosebită, frumoasă ca și Ruth cu Alex și le mulțumesc pentru onoarea de a le fi alături și mulțumesc lui Adi pentru asistență.
.
Cu drag,
Silvia

Ioana & Gabi: Vaslui, RO

8 October 2011 - Nunta

Gabi-Ioana-Cover

Știţi că la noi sunt cele mai interesante poveşti de dragoste? BUN! Fiţi gata să auziţi o cerere în căsătorie cu totul deosebită! OK, ştiu că sunt subiectivă, însă ceea ce o să vă povestesc despre Ioana & Gabi, două foto-modele de revistă, este cu totul ieşit din tipare :D. Dar hai să o luăm pe paşi (de dans ;)) Spune Gabi: „ Au fost o dată ca niciodată un băiat si o fată care împărtăşeau aceeaşi pasiune – DANSUL. Totul a început de la această pasiune…” Imaginațţ-vă acum o zi frumoasă, dar friguroasă, de Octombrie. O zi cu totul specială, la care Ioana era cât pe ce să nu ajungă din cauza unei răceli ce s-a lăsat cu febră :(. Ioana: „Era ziua prietenei mele Corina, când aveam să îmi întâlnesc viitorul soțţ într-un club de salsa! De dragul prietenei mele mi-am făcut curaj şi am decis că poate dansând o să-mi mai treacă răceala :)) Ca în basme, a apărut EL îmbrăcat tot în alb… Bine, de obicei apare pe un cal alb, dar Gabi nu avea recuzita la el. Nici nu m-a observat, pentru că nu stăteam la secţiunea VIP şi oricum era prea ocupat să danseze salsa. Dar cum destinul îşi face de cap, într-un final privirile noaste s-au intersectat.” Gabi: “Era o seară obişnuită în care, ca de obicei, mă distram – dansam de nebun salsa când, într-o pauză publicitară, am mers să iau o gură de aer curat. Şi ce să vezi? Am dat peste colţul vesel, unde din prima, evaluând situaţia, mi-a atras atenţia o tânără domniţă cu un zâmbet până la urechi, care m-a străpuns cu privirea ei dornică de a dansa. Instant am întrerupt pauza publicitară, mi-am luat sufletul în dinți :D şi am zis să iau taurul de coarne. Mai târziu am aflat că este chiar taur. A fost deajuns un singur dans,care m-a făcut să vreau să o cunosc mai bine şi ca noi să începem Dansul nostru. Zilele au trecut, noi ne-am îndrăgostit șş după 6 luni am făcut primul pas… Au mai trecut zile şi luni până când avea să se întâmple marele eveniment – cererea în căsătorie.” Ioana: ”Totul a început ca o discuție simplă, în drum spre Vaslui, când Gabi m-a luat prin surprindere şi m-a întrebat cum ar fi dacă ne-am căsători la anul. Am crezut că e o glumă şi n-am luat în serios discuţia. Surprinderea mea avea să fie şi mai mare, când la masă împreună cu părinţii lui ne-a informat pe toţi că noi doi ne vom căsători în anul ce urma! Pot spune că nu am respectat nici o regulă a unei cereri clasice în căsătorie :)) Au mai trecut zile fără ca eu să știu când și cum voi fi cerută de soţie. Şi cum aşteptarea trebuia să ia sfârşit, într-o după-amiază venind de la muncă, am găsit camera plină de lumânări şi masa aranjată frumos, ca pentru o cină romantică. Meniul era unul dintre cele mai fine – fasole cu ciolan şi un minunat desert – ecler cu nes, favoritul meu! Iubitul meu m-a invitat la masă şi mi-a propus să ne uităm împreună la un site de fotografie pentru nuntă – ştiu că pare ciudat dar era chiar site-ul bySergio. Nu am bănuit nici o clipă ce avea să urmeze şi foarte liniştită m-am ridicat ca să strâng masa, când Gabi m-a împins la loc pe canapea dându-mă şi cu capul de zid, speriat fiind probabil că va rata momentul potrivit. Căzută pe canapea și râzând foarte tare, el a îngenuncheat şi m-a cerut de soţie. Am zis un DA hotărât, printre lacrimi de râs şi durere, vă daţi seama, zidul chiar e dureros la atingere. La scurt timp, am început să planificăm minunatul eveniment, fără să știm că în mai puţin de 2 luni aveam să luăm o decizie ce ne va schimba viata şi viitorul. Din dorinţa noastră de a călători şi de a descoperi locuri noi, ne-am hotărât să vedem lumea cât suntem tineri şi uite aşa, am ales să ne mutăm in Dubai. Am început în forţă noua viaţă împreună cu credinţă şi dragoste si ne-am zis că trebuie sa gândim mare. Doamne ajută!” Cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu am ajuns la cea mai pitorească mănăstire. Un colţ de rai retras de aglomeraţie, zăpăceală şi stres. După cununie, la sesiunea foto, ne-am încărcat cu energie caldă în grădina bisericii şi toată atmosfera de-acolo tocmai bine ne-a prins pentru ce urma la restaurant. Deja ştiți că dansul a fost cel care i-a adus aproape unul de celălalt… ei abia așteptam să-i văd pe ringul de dans! Şi vreau să vă spun, dacă ar fi venit ceva dansatori în programul nunţii (aşa cum vin la alte nunţi), ar fi rămas rușinați în spatele Ioanei cu Gabi pentru că nimic nu se compară cu o pereche de dansatori profesionişti care se şi iubesc. Mișcările reflectau pasiunea inimilor lor înflăcărând ringul de dans.  Aveam impresia că urmăresc o prezentare de dans profesional, seară în care Ioana cu Gabi au câştigat toate premiile posibile pentru aşa gen de show. O seară plină de fericire şi veselie, pentru primul pas (de dans) în viaţa în doi. Atmosferă din acelea de care tot să pomeneşti, iar la acest mediu a contribuit mult şi Naşul, cu mult talent, măiestrie şi umor a participat activ în tot ce s-a petrecut la nuntă animând atmosfera cu prezenţa sa veselă şi vorbele şugubeţe ;))
.
Mulţumesc pentru onoarea de a participa ca fotograf la nunta voastră şi lui Adrian pentru asistenţă (l-am recomandat pentru cununia civilă Ioanei şi lui Gabi, iar părerea mea este că făcut un lucru extraordinar şi frumos! )
.
Cu drag,
Sergio.